10 motive pentru care Nirvana a fost o formatie revolutionara

387 vizualizări

Cand Kurt Cobain, un tanar umil si sensibil din Aberdeen, s-a decis ca muzica este singura lui scapare din mrejele depresiei si ale dispretului fata de superficialitatea societatii anilor 90, nu s-a gandit ca formatia pe care o va intemeia, impreuna cu prietenul sau, basistul Krist Novoselic, va schimba istoria muzicii rock.

Dar fix asta s-a intamplat! NIRVANA s-a nascut in 1987 si a fost printre primele adepte ale genului „grunge”, aparut la inceputul anilor ’80 in America, concentrandu-se in special in zona orasului Seattle.

Grunge-ul este un amestec intre punk si hard rock, caracterizat prin utilizarea unor distorsiuni „murdare” si insidioase, a disonantelor paradoxal de placute si a versurilor care au de-a face cu angst-ul sufletelor tulburate.

Acest subgen a aparut datorita climatului cultural rigid al anilor 90 in SUA. Visul american era idealul de seama al unei tari care promitea oamenilor succese incredibile, obtinute prin munca si merit. Cu toate acestea, realitatile erau foarte diferite.

Foarte multi tineri nu isi gaseau locuri de munca si un numar considerabil nu se simtea „acasa” in constructia sociala a ideii de „fericire made in America”.

Grunge-ul este o reflexie a acestor frustrari si anxietati specifice veacului si reuseste sa faca o transformare vehementa in mentalitatea colectiva.

Muzicienii adepti ai acestui stil nu sunt idealuri, ci persoane in carne si oase, care nu duc o viata usoara si traiesc in mijlocul anti-visului american. Dintr-o data, anti-eroul – sau non-eroul, ratatul – devine personajul principal care exprima angoasele unei intregi generatii.

Si aici isi intra in rol Nirvana, cea mai populara trupa de grunge din lume. Grupul american dovedeste ca autenticitatea inca mai poate schimba ceva, chiar daca pretul platit de artisti a fost prea mare: Kurt Cobain, vocalistul, s-a sinucis in 1994, in timp ce restul membrilor au fost nevoiti sa-si refaca vietile si carierele

Cu toate acestea, in cei cativa ani in care trupa a activat, aceasta a schimbat total atat fata muzicii rock cat si pe cea a culturii mainstream a veacului. Cu ocazia implinirii a 20 de ani de la lansarea albumului „In Utero” a trupei, ne-am gandit sa onoram formatia prin cateva reflectii referitoare la valoarea ei.

Mai jos gasiti 10 de motive pentru care trupa Nirvana este una dintre cele mai revolutionare formatii create vreodata.

Kurt Cobain sau anti-eroul ca erou

Kurt2

Cobain era un tanar simplu, modest si sensibil din Aberdeen. Look-ul sau nu avea nimic flamboaiant, fiind de-a dreptul neglijent, iar comportamentul sau nu te trimitea cu gandul la un rock star de cota inalta: nu tu avioane personale, nu tu instrumente scumpe etc. Imbracat intr-un jerseu lalau si o vesnica pereche de blugi, Kurt a devenit „vagabondul superstar” (Rolling Stone, 1993) al Americii. El a schimbat total imaginea conventionala a rockerului imbracat in piele, vesnic „incornorat” si pasionat de culoarea negru.

Din underground in mainstream

Nirvana 4

Succesul avut de trupa i-a surprinsi pe membrii acesteia care nu se asteptau ca drumul lor in viata sa ia o asemenea turnura. Dintr-o trupa din underground, rockerii neconventionali din Seattle au ajuns in platourile MTV si au inceput sa-si permita sa-si plateasca datoriile cu banii castigati. Kurt Cobain a fost numit „purtatorul de cuvant al unei generatii”. Succesul trupei a dovedit ca un artist autentic poate frange pana si prejudecatile crude ale industriei prefabricate a cool-ului, simbolizata de mass-media.

De la sex, drugs and rock’n’roll la dorinta transmiterii unui mesaj semnificativ

Nirvana4

Nirvana a fost, inainte de toate, o trupa cu un mesaj. Ea exprima mentalitatea unei generatii a carei suferinta era constant ascunsa de idealizarile mass-mediei. Pana la Nirvana, rockul se blazase foarte mult si ajunsese sa fie asociat exclusiv cu glamour-ul stilului de viata sex, drugs and rock’n’roll. „Lama” taioasa a genului fusese tocita de plafonarea formatiilor, care nu mai urmareau un mesaj, ci doar satisfacerea hedonismului membrilor lor. Nirvana a smuls valul de pe ipocrizia sociala a anilor 90 si a dat „Cezarului” ceea ce apartinea cezarului – un mesaj profund si zguduitor, care l-a costat viata pe Cobain.

Rockul alternativ devine vizibil

Nirvana2

Pana la Nirvana, rockul alternativ nu avea credibilitatea necesara pentru a deveni un curent relevant. Intr-o emisiune a postului TV american „NBC”, moderatorii au declarat ca succesul trupei Nirvana a „stabilit viabilitatea culturala si comerciala a rockului alternativ”, transformandu-l intr-o modalitate de exprimare importanta. Acest lucru a facut ca tinerii sa vada ca exista alternative la lipsa sclipitoare de substanta a mainstream-ului.

Rock is not dead!

Kurt

Rockul a pornit ca o rebeliune impotriva rigiditatii sociale, ca o modalitate de exprimare a celor mai adanci, „interzise” si sfasietoare sentimente. Astfel, rockul era „periculos” si transgresiv, motiv pentru care el a fost imblanzit si asumat de cultura. In timp, din genul de muzica al rebelilor, rockul a devenit o emblema a cool-ului, intregul sau mesaj initial fiind corupt. Cand Nirvana si-a facut aparitia, oamenii s-au infuriat din nou pe rock, iar genul de muzica si-a recapatat ceva din grandoarea pierduta. Cine erau acesti „nespalati fara inzestrari muzicale, carora nu le convine nimic” (ABC News, interviu cu parintele unui fan). Comportamentul „scandalos”, figura aproape mesianica a lui Kurt si atitudinea scenica devastatoare au readus rockul in lista celor mai controversate genuri de muzica.

Smells Like Teen Spirit sparge topurile

smells like teen spirit

Piesa face parte de pe cel de-al doilea album al americanilor, „Nevermind”, si a fost lansata in 1991. Cantecul a devenit un hit care s-a clasat pe pozitii fruntase in topurile mainstream din SUA, dar si din lume, transformand Nirvana intr-un fenomen international. „Smells Like Teen Spirit” a fost numita imnul unei generatii si ramane in carti drept una dintre cele mai bune piese rock a tuturor timpurilor.

Versuri inspirationale

Kurt4

Calitatea versurilor Nirvana a fost contestata de multi detractori, dar conteaza mai putin ce spun criticii literari si mai mult ceea ce simt ascultatorii. Formatia de grunge a revolutionat modul de a scrie versuri, scotand in evidenta potentialul exprimarii libere, a referintelor culturale si chiar si a asocierilor absurde. Suprarealiste, transgresive si sentimentale, versurile Nirvana reprezinta unele dintre cele mai bune scrise vreodata de o trupa, in ciuda aparentului haos stilistic.

Faima nu inseamna tot

Kurt3

Iar acest lucru a dus la moartea timpurie a lui Cobain, care nu si-a dorit niciodata sa fie celebru. Dimpotriva. Pentru Kurt, faima era o povara si o dovada ca muzica sa incepea sa fie corupta de dorintele vorace ale „sistemului”, pe care muzicianul il ura si pe care il vedea intrupat in casele de discuri. Din acest motiv – si din alte cateva legate de viata sa personala – artistul si-a pus capat zilelor in aprilie 1994, tragandu-si un glonte in cap. Scrisoarea sa de adio reprezinta si acum un manifest anti-faima si anti-superficialitate, dovedind unei culturi infometate dupa celebritate ca aceasta nu este altceva decat o iluzie, si inca una distructiva. Acest lucru a indrumat multi artisti sa-si urmeze calea datorita vocatiei care ii anima si nu din pofta pentru bani, pentru sex sau pentru recunoastere.

Libertate si originalitate

nirvanafun

Membrii formatiei erau niste originali care, aparent, nu cantau dupa „partituri”. Descatusarea si libertatea cu care artistii prestau pe scena a aratat ca rockul nu inseamna acrobatii vocale, show-uri incendiare cu mult foc si multe accesorii, haine scumpe si riffuri complicate. Aceasta revelatie a permis aparitia unor subgenuri experimentale de muzica.

Mostenire bogata

original

Rockul contemporan, cu formatii ca Queens of the Stone Age, Foo Fighters, 30 Seconds To Mars, The White Stripes, The Kills si multe altele, nu ar fi existat daca nu ar fi fost Nirvana. De la look, la mesaj, la sound, formatia americana a schimbat absolut tot ce avea legatura cu imaginea „conventionala” a rockului.

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*