20 de ani de la moartea lui Kurt Cobain: crima sau sinucidere?

1.553 vizualizări

Bratul sau slab si palid – straveziu cum numai moartea il putea face – se odihneste pe picior. Restul trupului este prabusit pe gresia rece si expus privirilor iscoditoare ale politistilor.

In jurul incheieturii emaciate are o bratara alba de spital – clar instrumentul de marcare a pacientilor unui sanatoriu pentru cei cu boli nervoase.

Jeansii uzati si camasa murdara, cu imprimeu geometric, contureaza mai departe o imagine a ruinei umane, accentuata si mai mult de semnele care se pot citi pe carnea parasita de suflet: intepaturi de ac, un tatuaj cu un „K” si o rana la deget.

Atat a ramas din idolul unei generatii, acest erou in raspar care a fost Kurt Cobain, unul dintre personajele tragice din legenda continuu scrisa a rockului modern.

kurt 1

Se poate spune ca, din multe puncte de vedere, Cobain a fost un poet damnat. Inconjurat de la o varsta frageda de moarte, avand in familie mai multe cazuri de sinucidere, artistul si-a prezis din adolescenta sfarsitul.

Se spune ca i-ar fi marturisit unui coleg de scoala urmatoarele:

„Voi deveni un muzician superstar, am sa ma imbogatesc si voi fi extrem de faimos, dupa care ma voi sinucide si voi parasi lumea in plina glorie, ca Jimi Hendrix”.

Din pacate, aceasta profetie s-a adeverit in toate detaliile, lasandu-i pe fanii lui Kurt cu inima franta.

La 14 ani este usor sa vorbesti despre moarte, deoarece inca nu o cunosti. Pe parcurs, artistul a ajuns sa fie bun „prieten” cu aspectele intunecate ale existentei umane si s-a familiarizat cu depresia, alcoolismul si consumul de droguri care nu au facut decat sa-i accentueze labilitatea psihica pe care a avut-o dintotdeauna.  

kurt 3

Kurt a inceput sa cocheteze cu muzica inca din scoala generala si, ulterior, a luat lectii de tobe. In 1987, a intemeiat impreuna cu basistul Krist Novoselic, ceea ce urma sa fie trupa care a revolutionat anii 90, Nirvana

A urmat cooptarea lui Dave Grohl ca tobosar in 1990 si succesul mondial cu cele 3 discuri lansate: „In Utero”, „Nevermind” si „Bleach”. Kurt si compania erau fix acel lucru de care avea nevoie tineretul: niste anti-eroi perfecti, imbracati in haine de aruncat, flegmatici si romantici in depresia lor perpetua.

Cat despre sound, acesta dizloca toate conventiile si reducea la irelevanta sonoritatile clasice ale rockului consacrat, care se ponosise extrem de mult si era blocat in clisee penibile.

Dintr-un tanar fara o directie existentiala prea clara, sarac, depresiv si cinic, Kurt a devenit un icon al timpurilor sale, fiind slavit ca un Mesia „intors” si insarcinat cu salvarea autenticitatii individuale, caci, dupa cum spunea el insusi: „este mai bine sa fii urat pentru ceea ce esti decat sa fii iubit pentru ceea ce nu esti”.

kurt 5

„Fast-forward” pana la data de 5 aprilie 1994 cand o arma a spulberat omul care a dat voce unei intregi generatii, lasandu-i admiratorii siderati. Ce s-a intamplat? Cu moartea lui Cobain, a pierit si o intreaga lume – un refugiu – construit anevoie – de un baiat prea ranit de viata pentru a si-o mai dori.

„S-a nascut cu o inima de sticla care, la primul contact mai dur cu realitate, s-a spart in mii de bucati”, a spus, odinioara, un critic despre poetul francez Charles Baudelaire. Acelasi lucru este valabil si pentru Kurt.

Desi autoritatile au declarat, scurt si la obiect, ca aveau de-a face cu o sinucidere, fanii din intreaga lume, precum si cativa experti, nu au fost deloc de acord cu explicatia oficiala, motiv pentru care au aparut o multime de teorii ale conspiratiei, care incriminau fel de fel de oameni, posibili faptasi ai unei crime teribile.

Probabil cea mai renumita banuiala planeaza asupra sotiei lui Kurt Cobain, muziciana Courtney Love, mama a unicului copil al artistului – o fetita, Frances Bean Cobain, in varsta de doar doi anisori cand barbatul a murit.

Departe de a avea o personalitate echilibrata si a se remarca prin bun-simt, Courtney era, din multe puncte de vedere, copia lui Kurt, chiar si la nivel fizic – blonda cu ochi albastri, instabila emotional si o rebela cu o cauza ratacita in abuzurile fara rost (Courtney milita pentru emanciparea femeii si pentru sporirea numarului de fete in industria rock), tanara Love s-a dovedit a fi muza perfecta pentru Kurt.

kurt and courtneu

Unele iubiri scot tot ce e mai bun din tine, in timp ce altele nu fac altceva decat sa-ti hraneasca demonii. Uneori, diferentele sunt greu de facut si atunci se ajunge in situatii disperate. Cam asa s-a intamplat si cu cel mai notoriu cuplu rock’n’roll al anilor 90 – Kurt si Courtney, in loc sa se aduca pe linia de plutire, si-au sapat reciproc gropile si au sfarsit prost. Kurt mort, iar Courtney o vaduva cu mintile pierdute, prea dependenta de droguri pentru a-si creste copilul.

Bineinteles ca relatia cu Courtney nu a fost singurul motiv pentru care viata lui Kurt nu a mers intr-o directie pozitiva. Dezamagirea lui fata de ideea de faima, stima de sine scazuta, o intreaga istorie familiala a abuzului de substante, precum si o depresie inrautatita de excesele stilului de viata au constituit bestiarul care l-a invins, pana la urma, pe tanarul muzician.

Cu toate acestea, in ciuda dovezilor obiective care confirmau ipoteza sinuciderii, fanii nu si-au gasit pacea si, incet, incet, cu maini rabdatoare si ajutati de “unelte” puse la dispozitie de cativa sceptici, au destramat panza certitudinii asternuta peste decesul unuia dintre cei mai iubiti muzicieni ai tuturor timpurilor.

Anul trecut, in 2014, s-au implinit 20 de ani de cand Kurt a spus adio, cu lacrimi in ochi daca este sa dam crezare scrisorii sale de ramas-bun, unei vieti care i-a servit prea multa amaraciune. Cu acest prilej, au fost aduse la lumina informatii care nu au facut altceva decat sa tulbure somnul povestii icon-ului grunge si sa o trezeasca din linistea cu greu obtinuta prin ani de resemnare.

Politia din Seattle a facut publice 21 de fotografii de la scena mortii lui Kurt, precum si o notita jignitoare la adresa lui Courtney, descoperita in portofelul muzicianului. Sotia sa era numita femeie usoara si era acuzata de adulter, totul pe fondul ironizarii juramintelor de nunta.

kurt 4

Kurt Cobain, o iei de nevasta pe Courtney Michelle Love, sa-ti fie sotie sfasiata chiar daca este o tarf* cu cosuri si iti rade toti banii pe droguri si curvasarie? Promiti sa faci sex cu ea cel putin o data pe saptamana OK”.

In momentul de fata, nu este clar daca notita a fost scrisa de Kurt sau de Courtney (in gluma) dar, cert este ca aceasta a dat din nou apa la moara speculatiilor legate de fosta nevasta a rockerului. Si ca si cum nu ar fi destul, viitorul documentar “Soaked In Bleach”, realizat cu ajutorul detectiviului privat angajat de Love pentru a-l supraveghea pe Kurt in perioada de dinainte de moartea acestuia, nu face altceva decat sa o acuze direct pe muziciana de crima.  

Colac peste pupaza, zilele trecute Daily Mail a publicat un interviu cu tatal lui Courtney, care a declarat senin ca o crede capabila pe femeie de ce e mai rau. Hank Harrison nu mai face parte activ din viata artistei de foarte mult timp deoarece aceasta s-a detasat de el din cauza abuzurilor la care acesta a supus-o in copilarie. Mai mult, Hank o hranea pe micuta Courtney cu droguri, de la frageda varsta de 7 ani!

„Daca deslusiti adevaratul inteles al acestei notite si il plasati in contextul celorlalte dovezi, veti vedea ca s-au intamplat niste lucruri groaznice. Courtney este o psihopata, are o personalitate sociopata, ca mine. Nu stiu cine l-a ucis pe Kurt, dar stiu cine a beneficiat de pe urma mortii lui – fiica mea”, a declarat Hank, citat de Daily Mail.

De alta, Hank Harrison a scris si o carte pe tema, intitulata „Love Kills: The Assasination of Kurt Cobain”.

In cele ce urmeaza, va vom prezenta informatii care ar putea sugera ca decesul lui Kurt Cobain nu a fost o sinucidere. Nu sustinem nicidecum teoria conspiratiei, insa, dat fiind faptul ca rana lasata de plecarea timpurie a lui Kurt dintre noi a fost zgandarita din nou de autoritati, la 20 de ani dupa incident, este nevoie sa privim unele fapte in ochi. Adevarul…vi-l creati singuri!

Prea drogat ca sa poata apasa pe tragaci

Kurt avea in sange de trei ori mai multa heroina decat doza letala obisnuita, mai precis 225 de miligrame de heroina curata. O asemenea cantitate te omoara inainte sa apuci sa faci vreun gest, dar Kurt a reusit sa-si scoata seringa din vena, sa o puna alaturi de el si sa se mai si impuste. Este greu de crezut ca un asemenea lucru e posibil.

Oamenii de stiinta contrazic raportul oficial

Chimistul canadian Roger Lewis a scris un studiu numit „Dead Men Don’t Pull Triggers” („Oamenii morti nu apasa pe tragaci”) in care argumenteaza stiintific de ce este imposibil ca o persoana cu atat de multa heroina in sange sa isi ia viata. 

De ce nu erau amprente pe arma?

Pe arma nu s-au gasit amprente ceea ce i-a facut pe multi sa creada ca Remingtonul a fost curatat de cineva.

Divort iminent

Potrivit spuselor apropiatilor muzicianului, acesta avea de gand sa divorteze de Courtney si sa o lase fara niciun ban. Acest lucru contrazice informatiile din scrisoarea sa de sinucidere, in care muzicianul o numeste „o zeita de nevasta” pe Courtney. Acest motiv ar fi fost suficient de puternic, sugereaza Tom Grant, detectivul privat angajat de Love, pentru ca muziciana sa-l vrea mort pe Kurt.

Incercarea falsa de sinucidere

Cu foarte putin timp inainte de moartea lui Kurt, acesta a ingerat Rohypnol, numit si drogul violurilor, deoarece induce o stare de sedare profunda, cu alcool. Astfel, muzicianul a fost la un pas de moarte. Dupa ce a fost consultat de un medic, artistul a spus ca habar nu are ce s-a intamplat si ca nu a fost intentia lui sa consume medicamentul cu alcool. Zvonurile spun ca, de fapt, Courtney, care se afla cu Kurt la Roma, ar fi incercat sa-l ucida inca de pe atunci pe sotul ei.

Oamenii au o imagine denaturata despre Cobain

Peter Clearly, un prieten foarte bun al lui Kurt din Seattle, declara urmatoarele:

„Vorbele care spun ca el (Kurt) avea tendinte suicidale au inceput sa circule doar dupa ce Courtney a declarat ca incidentul de la Roma a fost o incercare de sinucidere. Atunci au inceput oamenii sa spuna lucruri ca: sigur ca era un sinucigas! Asculta-i muzica! Aceste lucruri nu erau altceva decat o gramada de ra*at. Sigur, era un tip cu dispozitii fluctuante si se deprima deseori, ca multa lume – ca mine, de alta. Adevarul este ca nimeni nu se referea la Kurt ca la un sinucigas inainte de moartea sa. Nimeni. De ce credeti ca toata lumea a fost surprinsa dupa ce Courtney a declarat ca tot ce s-a intamplat la Roma a fost, de fapt, o incercare de sinucidere? Am citit in presa tot jegul asta care spune ca ar fi vrut sa numeasca discul ‘In Utero’ ‘I Hate Myself and Want To Die’. A fost o gluma, pentru numele lui Dumnezeu! Acesta era simtul umorului pe care il avea Kurt.”, a punctat Peter.

Conflict de interese

Nicholas Hartshorne, cel care a sustinut inversunat ca artistul s-a sinucis, era bun prieten cu Courtney Love si obisnuia sa mearga la petreceri cu aceasta.

Apropiatii in stare de soc

Poritrivit declaratiilor prietenilor lui Kurt si ale expertilor de la centrul de reabilitare unde fusese internat muzicianul, acesta nu era depresiv si nu voia sa-si ia viata. Dimpotriva, cu cateva luni inainte de moara, artistul a declarat ca este mai fericit decat a fost vreodata. Michael Stipe, de la REM, bunicul lui Kurt, Leland Cobain, Dyan Carlson, prietenul sau cel mai bun, toti au spus ca rockerul era intr-o stare psihica buna. Atunci ce s-a intamplat?

Tacerea lui Courtney

Desi muziciana a fost acuzata fatis de crima in noul documentar, „Soaked In Bleach”, aceasta nu a iesit la rampa cu absolut nicio declaratie, pastrand linistea absoluta asupra subiectului. In schimb, reprezentantii legali ai artistei au emis recent un ordin impotriva difuzarii filmului, pe motiv ca acesta ar incuraja teoria conspiratiei, fapt ce poate aduce prejudicii imaginii lui Love. 

Ca orice moarte care se petrece prea devreme – mai ales daca „victima” este idolul unei generatii – decesul lui Kurt a nascut foarte multe teorii. Chiar daca nu vom afla, poate, niciodata ce s-a intamplat cu adevarat cu artistul, putem sa ni-l amintim ca pe un muzician de geniu care a schimbat fata muzicii rock si caruia ii datoram formatiile exceptionale pe care le avem astazi.

Tot ce putem spune este ca – daca a fost crima – exista un loc special in iad pentru persoana care a nimicit un om atat de fragil, dar, in acelasi timp, atat de expresiv ca si Kurt.

RIP Kurt Cobain!

Voi ce credeti?


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*