9 momente decisive care au schimbat istoria rockului

367 vizualizări

Uneori, este nevoie de o singura clipa pentru care viata noastra sa fie data complet peste cap. Un moment poate hotari destinul cuiva!

Rockerii nu fac exceptie de la aceasta regula si sunt si ei supusi capriciilor „sortii”.

Maximum Rock Magazin iti vorbeste despre cateva astfel de clipe decisive, care daca ar fi evoluat in alta directie istoria rockului ar fi fost cu totul alta.

Citeste despre Pink Floyd, Black Sabbath, Beatles si Nirvana si povestile incredibile ale acestor formatii, al caror destin a depins de un moment in timp, via Ultimate Classic Rock Mag.

Pink Floyd canta rap?

Cand Pink Floyd inregistra „A Momentary Lapse of Reason” dupa despartirea de Roger Waters, Bob Ezrin, producatorul discului, le-a sugerat trupetilor sa bage niste rap pe noul material, in speranta castigarii unor noi fani. David Gilmour s-a opus, din fericire, declarand ca asta este cea mai proasta idee pe care a avut-o cineva in istoria formatiei.

Adio „Satisfactie”!

Legendara piesa „Satisfaction” a celor de la The Rolling Stones a fost la un pas sa nu fie compusa! Keith Richards s-a trezit intr-o dimineata dupa o noapte crunta de betie si a tras cateva fragmente din ea pe banda. Apoi a adormit si a mai inregistrat 45 de minute de sforait. La inceput, Keith n-a vrut sa-i arate bucata lui Mick Jagger, dar a facut-o intr-un final. Jagger a recunoscut potentialul si a slefuit cantecul.

Aroganta legendelor

In 1966, John Lennon a facut o declaratie celebra: „Suntem mai populari decat Iisus”. El s-a referit la faptul ca, spre deosebire de alte vremuri, crestinismul trecea printr-o perioada de criza, iar cultura pop ii lua locul. Declaratia artistului a fost scoasa din context si o multime de oameni au organizat proteste care au inclus arderea albumelor formatiei britanice. Daca drama continua, exista posibilitatea ca trupa sa fie obligata sa se retraga, dar Lennon si-a clarificat pozitia intr-o conferinta de presa si a fost iertat.

Lesin providential

In 1979, Ozzy Osbourne nu o ducea prea bine. El incerca de zor sa-si construiasca o cariera solo, asa ca a organizat un fel de casting pentru a-si gasi un chitarist. Astfel i-a aparut in cale Randy Rhoads, care nu era mare fan Sabbath si mersese la auditii doar la insistenta prietenilor. Ozzy a fost atat de incantat incat i-a dat pe loc jobul, dupa care a lesinat. Daca isi pierdea cunostinta inainte, cine stie ce s-ar fi intamplat!

De la bas la microfon

Initial, Joey Ramone era tobosarul formatiei, dar la insistentele lui Thomas Erdelyi, un prieten al grupului, acesta s-a apucat de cantat. Daca Joey nu ar fi ascultat, nu am mai fi avut The Ramones, una dintre cele mai importante formatii americane ale tuturor timpurilor.

Ascult-o pe mama!

Cand Dave Grohl i-a cunoscut pe Kurt Cobain si pe Krist Novoselic, el canta cu „Scream”, o alta formatie. Cei doi l-au rugat sa li se alature, dar Dave nu stia ce sa faca, asa ca a intrebat-o pe mama lui.

„Mama este responsabila ca am ajuns sa cant cu Nirvana. Ea mi-a spus ca, uneori, in viata, este bine sa faci ceea ce e mai bine pentru tine, si nu pentru altii”, a declarat Grohl.

Nu destul de „gay”

Slash a fost la auditii pentru formatia Poison. El a ajuns in finala, dar a renuntat la colaborare cand a fost rugat sa se machieze…Asadar s-a intors in Guns N’Roses.

Mortul viu

In 1987, Nikki Sixx a fost declarat mort dupa o supradoza care i-a oprit inima. Cu toate acestea, medicii au continuat procesul de resuscitare si au reusit sa-l aduca la viata intr-un tarziu. Artistul a scris „Dr. Feelgood” ca urmare a „incidentului” si a continuat sa fie la carma uneia dintre cele mai bune formatii rock.

De la agonie la extaz

Tony Iommi lucra intr-o fabrica de metale la 17 ani si a avut un accident de munca din cauza caruia si-a pierdut buricele degetelor de la mana dreapta. El adora sa cante la chitara iar aceasta era singurul lui refugiu! Tony a declarat ca s-a simtit infrant, dar a continuat sa lupte pentru visul sau si a gasit o solutie, care, intr-un final, a dus chiar la nasterea soundului „semnatura” Black Sabbath.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*