We Are The Alternative / 19.11.2016, Arenele Romane

342 vizualizări

15032138_1805738696316632_8031645236379747102_n

Unde-i alternative, hop și eu. Așa că-i natural că nu mi-aș fi permis să lipsesc de la evenimentul We Are The Alternative, pe afișul căruia apăreau URMA, GRIMUS și LUNA AMARĂ. Plus că beneficiam și de niște trupe interesante în deschidere, anume nou-veniții de la RUNNA și ceva mai experimentații AEON BLANK.

Așa că iată-mă mergând pe jos spre Arene sâmbătă seara, după ce înfruntasem un întuneric beznă pe strada 11 Iunie, unde erau picate cam toate luminile stradale. Programul concertului a fost respectat în mod strict, datorită unui sampling făcut pentru Domeniile Sâmburești, motiv pentru care, din nefericire, am ratat majoritatea concertului prestat de RUNNA. Mi-am făcut apariția în cortul încălzit de la Arene fix la ultima melodie. Să știți că băieții și-au scos deja o primă piesă, care se numește „How About You” și-i foarte catchy, așa că nu faceți ca mine și mergeți neapărat, dar neapărat, la timp la concertele lor.

După RUNNA, au venit AEON BLANK, care au fost destul de mișto, chit că numărul de oameni din public nu era foarte mare când au început ei să cânte. Am crezut că sesizez o urmă de oboseală în vocea solistului, cel puțin pe la primele piese, dar impresia asta mi s-a dus pe parcurs, cu-atât mai mult cu cât per total trupa a avut o prestație destul de energică, ce-a inclus și suit pe boxe la un moment dat. Una peste alta, m-am simțit bine la concertul lor, și, judecând după reacțiile celor din jurul meu, se pare că sentimentul a fost generalizat.

AEON BLANK au cântat fix cât să ne încălzească pentru primul nume principal al serii, LUNA AMARĂ. Despre ei ce să vă mai zic? Ca majoritatea fanilor alternative care se apropie de (sau au depășit chiar) vârsta de treizeci de ani, am o relație specială cu muzica lor. E formația care a dat glas frustrărilor sociale și sentimentale ale oamenilor de-o vârstă cu mine, formația aceea care mă făcea când să plâng, când să strâng pumnii de furie. Și orice live de-al lor e o experiență specială.

Chit că își lansaseră album de curând, au preferat să se limiteze la doar o piesă de pe el, și au cântat în rest piesele care i-au consacrat, de la „Gri dorian” până la „Pietre în alb”, spre evidenta încântare a publicului. Prestația le-a fost absolut impecabilă, și-aproape că îmi doream să nu mai plece de pe scenă, dar mai erau două formații în program.

Numărul doi pe lista capilor de afiș a fost GRIMUS, alți oameni care mi-au devenit deosebit de dragi de-a lungul anilor. Mi se pare foarte fain comportamentul lor la concerte: acoperă foarte bine scena, se mișcă, interacționează bine de tot cu publicul. Nici seara de sâmbătă nu a făcut excepție. Ca de obicei, Bogdan, solistul, s-a dus în mijlocul publicului în vreo câteva rânduri, un gest despre care țin minte că mi se părea exagerat la început, dar pe care îl privesc acum drept tare simpatic.

Cele mai reușite momente din timpul concertului lor mi s-au părut interpretarea „In Your Eyes” (poate și pentru că e una dintre piesele mele preferate de la GRIMUS, dacă nu chiar preferata, la singular), și „Umbre”, în timpul căreia publicul a cântat din toți plămânii, mai-mai să îl acopere pe Bogdan. Fără discuție, concertul a ieșit superb, și aproape că nici nu am simțit cum a trecut timpul.

Nu a durat prea mult, și s-a urcat și URMA pe scenă, o formație pe care nu o mai văzusem de ceva vreme live. Eram chiar curioasă în privința lor, și voiam să văd dacă aveau să îmi confirme impresia bună căpătată în timpul ultimei prestații la care fusesem martoră.

Spre deosebire de GRIMUS, URMA au fost un pic mai potoliți, dar s-a văzut cu ochiul liber că le făcea mare plăcere să fie pe scenă și că ne cântau cu drag. Nu a contat nici ora târzie, nici faptul că publicul se mai rărise nițel, oamenii au dat tot ce-aveau mai bun. Ba chiar, ca să facă lucrurile și mai frumoase, s-au și întors pentru un bis fix când credeam că se terminase concertul. Bisul a conținut trei piese, inclusiv, spre evidenta desfătare a tuturor celor prezenți, arhicunoscuta „Buy Me With a Coffee”, pe care publicul și-a făcut auzită cel mai mult vocea.

La final, mă cam dureau picioarele (deh, vârsta), dar vă zic cu mâna pe inimă că a meritat. Și dacă v-a plăcut (sau dacă ați ratat cumva evenimentul și vă pare rău) avem vești bune, căci o nouă ediție We Are The Alternative e deja în pregătire. Ce ziceți, ne vedem acolo?

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*