Amaranthe – The Nexus

315 vizualizări

„The Nexus” este cel de-al doilea album al formatiei suedezo-daneze AMARANTHE. Materialul a fost lansat pe data de 25 martie 2013 si are 12 piese.

Despre Amaranthe se poate spune ca este o trupa paradoxala. Ea face parte din categoria aceea de grupuri pe care nimeni nu le ia 100% in serios, dar a caror muzica este ascultata ca o placere vinovata. Suferinta ascunsa a formatiei se numeste „Blestemul Bon Jovi”, pentru ca toti stim ca plangem neconsolati pe „Always”, dar n-am aparea niciodata in lume cu un tricou cu rockerul rasfatat al Americii.

La fel si cu Amaranthe – multi savuram unele dintre piesele „neserioase” ale trupei, dar este mai metal sa spunem ca nu ne manjim timpanele de plumb cu brandul molipsitor de pop/progressive profesat de aceasta.

„The Nexus” este un album-concept care pune in scena viziunea pe care formatia o are asupra viitorului. Dupa spusele lui Olof Morck, frontmanul trupei este vorba despre „un univers futurist cosmaresc„, din care se poate iesi doar descoperind semnificatia „nodului”.

Spre deosebire de primul efort discografic al nordicilor, „The Nexus” este mai substantial, atat din punct de vedere tematic, cat si muzical. Chiar si asa, acestia nu reusesc sa se desprinda de anumite obsesii. Tobele urmeaza un tipar obositor de repetitiv, care aduce prejudicii majore expresivitatii si diversitatii compozitionale, iar growl-ul lui Andreas Solvestrom nu variaza deloc.

Nici riffurile nu sunt extrem de creative, iar prezenta aceluiasi sound de synth ca pe „Amaranthe”, albumul de debut, nu ajuta trupa sa castige noi fani. Cat despre productie, aceasta nu este exceptionala, dar reuseste sa transmita un sentiment de grandoare prin intermediul sound-wall-ului masiv. Melodiile au tendinta sa sune prea tehnic si prea procesat, artificialitatea mecanica a sound-ului facand sa se piarda ceva din feeling.

Chiar daca vocea lui Elize Ryd urmeaza mai degraba linia pop, decat cea rock, este o voce frumoasa, armonioasa si expresiva. Prin supraprocesarea ei se rateaza ceva ce ar putea fi un punct forte neobisnuit al Amaranthe.

Piesele sunt mai dure si mai bogate instrumental decat cele de pe primul album, dar s-a pierdut ceva din melodicitatea lor, exceptand „Burn With Me”. „Future On Hold” si „Transhuman” sunt cele mai reusite bucati si contin directia spre care ar trebui sa se indrepte de acum incolo nordicii.

„Electroheart” este probabil cea mai amuzanta melodie de pe „The Nexus”, deoarece incepe ca un slagar semnat de formatia Aqua („Barbie Girl”). Acest lucru nu ajuta foarte mult atunci cand vrei sa fii considerat metalist de comunitatea ascultatorilor de muzica grea. Dar probabil ca grupului nu-i pasa prea mult de etichete.

„The Nexus” este un album bun din cateva puncte de vedere. In primul rand, reuseste sa transmita o stare pozitiva. In al doilea rand, in ciuda prejudecatilor, muzicienii care fac parte din proiect sunt foarte buni profesionisti iar piesele suna masiv. Compozitiile sunt interesante, chiar daca repetitive, iar melodiile te prind instant. Putine formatii au refrene asa de molipsitoare ca Amaranthe. De data aceasta, artistii au experimentat si cu alte genuri, cum ar fi niste metalcore („Theory of Everything”).

Daca o sa o tina pe drumul asta, trupa se va impune mai mult in lumea rock. „The Nexus” este mai bun decat „Amaranthe” din toate punctele de vedere, si chiar daca urmeaza o reteta de succes, are darul de a transmite un mesaj foarte bine-venit in universul acesta dark al muzicii grele – metalul are si o latura energizanta si antrenanta intr-un mod non-agresiv.


Tracklisting: 

1. „Afterlife”
2. „Invincible”
3. „The Nexus”
4. „Theory Of Everything”
5. „Stardust”
6. „Burn With Me”
7. „Mechanical Illusion”
8. „Razorblade”
9. „Future On Hold”
10. „Electroheart”
11. „Transhuman”
12. „Infinity”


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*