Andrei ”Solomonar” Oltean (E-an-na) vrea sa atragă atenția asupra animalelor de companie

4.816 vizualizări

Andrei ”Solomonar” Oltean – voce, acordeon, cimpoi și alte intrumente de suflat, component de bază al formației E-an-na și mare iubitor de animale, a participat la un maraton de 5 km, o acțiune unde fiecare alergător a ales o campanie pe care acesta a dorit să o susțină. De menționat este faptul că 50% din taxa de participare al fiecărui alergător a fost redirecționată către cauza aleasă de acesta.
Participarea lui Andrei în cadrul acestui maraton a fost una specială dacă ținem cont că pe tot traseul acesta a cântat la un cimpoi electric.

„Prin intermediul firmei la care lucrez (NTT Data Romania) sâmbătă, 26.05.2018, am participat la Maratonul Internaţional Sibiu, la Crosul Visma, într-o cursă de 5km.  Am alergat cântând la cimpoiul meu electric, marca Redpipes, ceea ce cântam auzindu-se doar în căşti. Iniţial lumea mă încuraja, sperând să le cânt şi lor, până să înţeleagă mecanismul instrumentului și a faptului ca eu îmi cântam în căști.
Acest maraton a avut mai multe campanii, iar participantii au ales ce au dorit să promoveze.
Eu am ales Campania de castrări gratuită pentru căţei şi pisici ,  și cel mai probabil o să fac asta și la anul, poate chiar cu un cimpoi acustic.
Iubesc enorm de mult aceste animăluțe și nu pot rămâne indiferent fața de ele. Știu că suntem foarte mulți care iubim aceste animale de companie și împreună putem face câte ceva pentru ele, pentru cele care, fară voia lor au ajuns pe străzi și se înmulțesc necontrolat”.

Foto: Ovidiu Ban

Reprezentanta României și câștigătoarea locului II la finala Wacken Open Air din Germania în 2017, E-an-na este în prezent una dintre cele mai iubite formații folk metal tinere din România, ce a avut o ascensiune rapidă pe scena metal românească, devenind o prezență constantă la cele mai mari festivaluri de profil din România. Încă de la înființarea sa în 2014, E-an-na a susțiut o mulțime de  concerte și turnee nu doar în țară, cât și în străinătate, lansând în 2016 primul său EP „Jiana”.

Conceptul „E-an-na’’ reprezintă o lume în principiu metafizică, în care nu guvernează legile universale din lumea noastră, legi care aduc doar haos şi distrugere. E o lume făurită pentru cei care vor să se despartă de entropie şi de orice gând negativ, pentru a se putea dedica în totalitate lucrurilor productive. E o lume pentru cei care vor să-şi urmeze calea, fără a fi abătuţi de la ea din motive mărunte.

Mai multe despre E-an-na puteți găsi aici:
Facebook: https://www.facebook.com/eanna.romania/
YouTube: https://www.youtube.com/c/EannaRomania
Bandcamp: https://e-an-na.bandcamp.com/

Epitaf – single – 28 October 2017 – independent (mixat de Bornuz Vlad, Blana Studio, masterizat de Mike Kalajian)


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*