Billy Idol/ 29.06.2014, Arenele Romane, Bucuresti

95 vizualizări

Mi-am trait adolescenta pe ritmurile muzicii lui Billy Idol si sub semnul atitudinii sale nonconformiste care, la momentul respectiv, imi dadea suficienta incredere in mine incat sa trec peste mistourile ce se faceau pe seama stratului prea gros de fard negru ca taciunele cu care imi camuflam timiditatea.

Da, recunosc ca l-am iubit pe Billy Idol pentru melodicitatea neasteptata a pieselor sale greu de incadrat generic – situate undeva la rascrucea dintre rock’n’roll si punk, pentru stilul sau curajos care nu tinea cont de nimic (in America, muzica lui a fost interzisa din cauza coafurii…”femeiesti si nepotrivite”) si pentru show-ul lui autentic, incarcat de senzualitate.

Tocmai de aceea mi-a fost putin teama de concertul de pe 29 iunie 2014 de la Arenele Romane din Bucuresti. Il ratasem pe Billy cand mai fusese in Romania, asa ca aveam sa iau parte la prima mea  „intalnire” pe viu cu artistul care m-a determinat, la 15 ani, sa ma tund scurt si sa-mi fac parul „tepi”.

In jurul orei 19:50, m-am prezentat la locatie, plina de speranta si in deplina stapanire a emotiilor. Ma gandeam ca show-urile din deschidere ma vor destinde si ma vor pregati pentru ceea ce urmeaza. I’m The Trip din Sibiu si Zob, veteranii din Bucuresti, aveau sa cante inainte de Billy.

Ei bine, pe I’m The Trip i-am ratat de tot, desi ma gandeam ca voi mai prinde macar cateva piese de la ei, iar Zob canta deja de ceva timp cand am ajuns in fata scenei, dupa vreo 20 de minute bune petrecute la coada.

De notat faptul ca nu s-a trimis niciun comunicat de presa cu programul sau regulile de acces la eveniment, ceea ce a facut ca multi participanti confuzi la eveniment sa deplanga faptul ca au pierdut prestatia primei formatii, pe care voiau sa o vada mai bine „la chip”. Chiar daca poate parea suprrinzator, foarte multi oameni chiar sunt interesati de opening-act si vor sa traiasca un show „intreg”. Desi jocurile de divinatie pot parea distractive, majoritatea ar fi preferat totusi sa stie concret „orarul” evenimentului si nu fie nevoiti sa-l deduca sau sa-l ghiceasca.

Nu stiu ce se intampla in ultima vreme in materie de securitate la evenimente, dar publicul pare sa traiasca dezamagire dupa dezamagire. Punct negru pentru BGS pentru atitudinea total nepotrivita pe care o afiseaza unii dintre angajatii firmei. Pe langa aroganta care este deja lege, gardienii isi permit fel de fel de poante care nu isi au locul intr-un cadru profesionist.

Un exemplu concret, extras dintr-o patanie proprie este urmatorul: desi presa avea acces in Golden Ring, dupa ce am parasit „tarcul” pentru a repera niste prieteni – cum se mai face, de alta, la astfel de evenimente – cand am vrut sa ma intorc in Golden, am fost oprita de un agent de paza nou, diferit de cel care imi permisese initial accesul.

„Undasldadala” (cam asta am inteles din ce mi-a spus tanarul domn, in timp ce imi interzicea accesul), „Scuze, ce ai spus? E zgomot..”, „Vrei sa zici POFTIM, ca asa e frumos”, *insert privirea mea confuza, „Unde crezi ca te duci?”, „Ma intorc in Golden, pentru a vedea show-ul si a scrie o recenzie ulterior”, „Presa nu mai are acces aici”, „Interesant…de la mijlocul concertului?”, „Nu poti sa intri”, „Am intrat adineaori”, „Pai acum nu se mai poate”. Usor halucinata, ma intorc spre colegul tanarului domn, care ii face semn acestuia sa isi tina gura si imi spune ca pot sa trec, deoarece presa…are acces la Golden. Bineinteles, a urmat un schimb aprig de replici intre cei doi agenti, „conversatie” care a continut cuvinte precum „mama” s.a.m.d.

Cred ca este legitim sa ma intreb daca BGS are dreptul sa schimbe regulile de acces fara sa anunte organizatorul evenimentului, doar pe criteriul „nu imi place fatza ta”, „mi se pare mie ca bratara ta este cam larga” si alte asemenea repere de o relevanta coplesitoare.

Trecand peste acest incident nefericit, pe care l-am istorisit doar pentru a scoate in evidenta un gen de comportament abordat de securitate care trebuie sa inceteze, am audiat & vizionat ce ramasese din show-ul ZOB, care, ca de obicei, a fost energic, antrenant si plin de „zvac”.

In jurul orei 21:20, a urcat pe scena Billy si inima mea a inceput sa bata mai apasat. Era chiar el, rockerul ale carui melodii m-au inspirat in cele mai grele momente si fashion-icon-ul meu. Eram pregatita sa fiu obiectiva si sa „call  ‘em as I see ‘em”, cum ar spune chiar Billy.

Artistul nu mi-a dat ocazia sa imi pun vitriolul in miscare si a oferit un spectacol impecabil. De la prima piesa – „Postcards from the Past” si pana chiar dincolo de bis. S-au auzit hiturile „Cradle of Love”, „Dancing with Myself” si, bineinteles,  „Flesh for Fantasy” – moment in care Billy si-a scos geaca de piele si tricoul. Artistul a ramas la bustul gol, acoperit partial de o vesta. De admirat forma grozava in care se afla muzicianul, la nu tocmai frageda varsta de 59 de ani!

Momentele tandre ale serii au fost marcate de interpretarea pieselor „Sweet Sixteen”, cantec ce poate inmuia chiar si o inima de piatra, si „Eyes Without a Face”, care, desi mai energica, are acelasi romantism „intors”. „Blue Highway” si „Rebel Yell”? Un fel de puncte culminante ale show-ului, melodia din urma fiind intampinata cu aplauze furtunoase si chiote de entuziasm.

Cantecul „L.A. Woman” a fost prezentat de Billy ca „Bucuresti Woman” ceea ce, fara indoiala, a bucurat foarte mult publicul, in special cel feminin. De alta, pe tot parcursul concertului, muzicianul a comunicat frumos cu auditoriul sau, intrebandu-i pe fani cum se simt, spunand ca se bucura ca s-a intors in Romania si cadorisindu-i pe norocosi cu bete de tobe si pene de chitara.

La bis s-au mai auzit „White Wedding” si „Mony Mony”, un cover dupa Tommy James, foarte cunoscut hit care te scoate instant din orice melancolie pricinuita de finalului unui concert exceptional.

Nota 10 cu steluta pentru formatia lui Billy, care este compusa din muzicieni excelenti! Steve Stevens, chitaristul, a oferit publicului cateva solo-uri care ar starni invidia oricarui instrumentist. La un moment dat, in timpul unui „one man show”,  publicul a crezut ca Steve va canta mai mult din „Stairway to Heaven”, clasica Led Zeppelin, dar muzicianul s-a oprit brusc din primele acorduri, afisand o mina ironica. Glumita a fost primita cu urale iar Steve si-a continuat periplul prin riffurile complexe.

Sa nu ii uitam, bineinteles, nici pe Stephen McGrath – bass, Billy Morrison – chitara ritm, Erik Eldenius – tobe, Paul Trudeau – clape, care au contribuit din plin la construirea unui sound-wall dinamitard, plin si „tare”, asa cum trebuie la un show rock.

In ciuda micilor scapari ale organizatorilor, care, din fericire, nu au afectat buna desfasurare a evenimentului, concertul a fost o reusita – cu siguranta unul dintre cele mai bune show-uri ale anului in materie de rock.

Speram sa il revedem pe Billy in Romania in curand si mai speram ca la urmatoarele evenimente sa avem parte de o atitudine diferinta a agentilor de paza, precum si de o informare mai temeinica a publicului cu privire la diverse detalii care tin de concert.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*