Concert Arch Enemy la Bucuresti (Comunicat oficial)

78 vizualizări

Pentru fanii genului melodic death-metal, ARCH ENEMY este o formatie de capatai, nu doar datorita sound-ului consistent si dur ci si datorita vocii exceptionale a solistei Angela Gossow, una dintre primele femei care a reusit sa-si insuseasca un stil de a canta considerat a fi strict masculin.

Vocalista Angela dinamiteaza acest esafodaj de prejudecati si o face cu atat de multa putere si autenticitate incat muzicienei nu i se poate contesta un strop de geniu.

Trupa a debutat in anul 1996 in Halmstad, Suedia si a fost compusa din membrii ai unor grupuri importante la momentul acela. Instrumentistii proveneau din formatii ca Armageddon, Carcass, Carnage, Mercyful Fate si Spiritual Beggars, ceea ce a facut ca presa sa numeasca rapid nou-infiintatul proiect un „supergrup”.

Arch Enemy a fost „copilul” de suflet al fratilor Amott – Christopher (chitara) si Michael (chitara, clape, bas) – „responsabili” pentru unele dintre cele mai iubite formatii suedeze. Tocmai de aceea, fanii au avut asteptari foarte mari de la noul proiect muzical, inca de la inceput. 

Desi formatia a primit aprecieri, consacrarea a venit doar dupa ce formulei i s-a alaturat solista Angela Gossow in anul 2000, inlocuindu-l pe Johan Liiva.

Iata ce spune revista Metal Hammer Germany despre Arch Enemy:

„Aceasta ‘fabrica’ dura de agresivitate suedeza, imbogatita cu glasul unic al Angelei Gossow, una dintre cele mai bune vocaliste iesite de pe bancile ‘scolii’ de metal germane, va va sparge efectiv creierii in cel mai bun mod cu putinta”.

Arch Enemy a primit de-a lungul timpului recenzii stralucite si a reusit sa cucereasca si publicul din Asia – o realizare foarte mare pentru o trupa europeana. Japonezii sunt printre cei mai mari fani Arch Enemy si le pregatesc muzicienilor felurite surprize de fiecare data cand acestia poposesc in exotica tara.

Pana acum, formatia a lansat noua albume de studio si il pregateste pe cel de-al 10-lea, care va aparea in 2014. Cu aceasta ocazie – lansarea discului cu numarul zece din cariera suedezilor – muzicienii pregatesc un turneu care va poposi si la Bucuresti pe data de 23 mai 2014.

Evenimentul este organizat de Promusic Events si Maximum Rock Magazin (producator Nelu Brindusan). Detalii despre locatie si bilete in cel mai scurt timp.

Pagina evenimentului:

Line-up Arch Enemy:
Michael Amott − chitara (1996–prezent), clape (2005, 2007), bas (1996)
Daniel Erlandsson − tobe (1996, 1998–prezent)
Sharlee D’Angelo − bas (1999–prezent)
Angela Gossow − voce (2000–prezent)
Nick Cordle − chitara (2012−prezent)

Discografie:
Black Earth (1996)
Stigmata (1998)
Burning Bridges (1999)
Wages of Sin (2001)
Anthems of Rebellion (2003)
Doomsday Machine (2005)
Rise of the Tyrant (2007)
The Root of All Evil (2009)
Khaos Legions (2011)
TBA (2014)

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*