Concert God Is An Astronaut in Romania

159 vizualizări

SABOTAGE este o noua platforma de evenimente dedicata muzicii alternative. Fara a merge la extreme, SABOTAGE isi propune sa devina o „punte de legatura” intre diferite genuri de muzica precum punk si hardcore, ska si reggae rock, hip-hop sau metal, dar si un punct de intalnire pentru fanii acestor stiluri: rockeri, punkeri, rapperi, skateri, bikeri, rebeli si nonconformisti. Distantandu-se de muzica pop si distingandu-se prin sunete distorsionate si versuri cu mesaj si atitudine, SABOTAGE raspunde nevoii unei generatii de fani activi, uniti de opinii comune asupra vietii si artei, dar si de respingerea comercialului culturii de masa.

Primul eveniment confirmat sub platforma Sabotage ii va aduce la Bucuresti pe membrii trupei irlandeze God Is an Astronaut, cunoscuta drept una dintre cele mai bune trupe de rock instrumental din lume. Concertul va avea loc pe data de 12 aprilie, in clubul Fabrica din Bucuresti. 
 
God Is an Astronaut a fost infiintata de fratii Kinsella, Niels (bas) si Torsten (chitara), acum 12 ani, in prezent cei doi avandu-i alaturi pe Jamie Dean (clape/sintetizatoare), Lloyd Hanney (tobe) (Stephen Whelan in turnee) si Gazz Carr (chitara). Irlandezii au debutat in anul 2002, lansand albumul  The End of the Beginning sub propriul label “Revive Records”, decizie ce le-a permis sa detina integral controlul creativ asupra materialului discografic.

The End of the Beginning a fost urmat de alte 5 albume de studio –  All Is Violent, All Is Bright (2005), A Moment of Stillness (2006), Far from Refuge (2007), God Is an Astronaut (2008), Age of the Fifth Sun (2010) – ce au consolidat pozitia grupului in clasamentul celor mai bune trupe de rock instrumental din lume. Fiecare album a fost construit ca un “instantaneu sonic” al personalitatii grupului la momentul inregistrarii acestuia, muzica lor combinand cu succes diferite influente, de la  krautrock a la Tangerine Dream, pana la post-rock si chiar space rock-ul facut celebru de Pink Floyd. Cea mai recenta aparitie discografica God Is an Astronaut, Origins (2013), este considerat cea mai fidela captura a creativitatii si maturitatii muzicale ale trupei pana la acest moment.

Dincolo de munca de studio, irlandezii au devenit cunoscuti totodata si prin reprezentatiile live, in care muzica este completata de proiectii vizuale provocatoare si intense. Show-urile lor au atras atat atentia criticilor muzicali, cat si a fanilor, care au contribuit la raspandirea interesului pentru trupa si formarea unui public loial in toata lumea. De-a lungul carierei, God Is an Astronaut si-a trecut in CV turnee sold-out in Europa, aparitia in cadrul faimosului festival showcase Eurosonic, titlul de cea mai buna trupa instrumentala (conform revistei Maxim), dar si o “gaura “de 20.000 USD in urma primului lor turneu din USA, cand intregul echipament le-a fost furat dupa ultimul show.

Show-ul God is An Astronaut va fi deschis de Litera 1, un proiect experimental autohton de electronic rock, aparut în 2013, odata cu albumul „Litera 1”. In muzica trupei, cei doi membri – Zareh Arachelian si Alex Dragomir – prezinta o calatorie muzical-artistica ce are drept scop explorarea 1-lui, a principiului suprem, prin care toate apar si dispar in cerc: „Litera 1 este un semn si un sens universal”.
Luna aprilie a acestui an le va aduce irlandezilor o noua vizita in Romania pe data de 12 aprilie in clubul Fabrica din Bucuresti. Biletele pentru acest show costa 35 lei in avans pe www.myticket.ro si 40 lei in seara evenimentului, la intrarea in club.

Sursa: Comunicat de presa


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*