Ceața s-a așternut elegant pe drumurile din Cluj-Napoca, fiind acompaniată aproape de crivățul dur, venit pe neașteptate de câteva zile. Îmi târâi bocancii printr-o atmosferă fadă din centrul orașului, inertă pe alocuri, care încearcă să fie umplută de ciudatele sonorități ale colindelor de Crăciun, ce răsună cu putere din boxele imense de pe scena amplasată în fața statuii lui Mathias. „Ciudat contrast”, îmi spun printre dinți. Mă uit la ceas și îmi dau seama că am întârziat. Telefonul răsună, însă îl simt prea târziu în buzunar cum vibrează, pentru că iar m-au apucat obsesiile în ultimul timp de a-l ține pe modul silent. Panicat, mă opresc în fața clubului The Shelter și îmi dau seama că era vorba de acel apel pe care nu ar fi trebuit să îl pierd. Era acela important. După două încercări disperate de reapelare și câteva înjurături pe care mi le-am adresat mie în gând, dau nas în nas exact cine trebuia să mă intersectez: Dan Costea, solistul formației COMA.
Coma a lansat în data de 26 noiembrie la Arenele Romane un nou album, al treilea din carieră, după o pauză de opt ani de la recentul material, „Coma Light”, apărut în 2008. Show-ul a fost sold-out, ceea ce orice formație din țară își dorește la un moment dat în carieră (o recenzie detaliată a evenimentului o puteți găsi AICI). „Orizont” se numește noul disc și a fost probabil cel mai așteptat material din undergroundul ultimului deceniu. Totul a început în anul 2011, odată cu videoclipul „Un Semn”, care marca întoarcerea componistică a uneia dintre cele mai iubite formații de alternative metal din România. Din 2012 până în 2015 au mai fost lansate trei videoclipuri, însă în 2016 a fost atins punctul culminant: trei videoclipuri și un material discografic nou.
Astfel, după show-ul demențial al trupei de la Arene, a urmat rândul „vecinului de la etajul 2”, orașul Cluj-Napoca, să fie ales pentru a prezenta lansarea lui „Orizont”. Astfel, a apărut și șansa mea de a obține un interviu pentru a lămuri mai multe aspecte legate de noul disc chiar cu Dan, care din primul moment mi s-a părut o persoană uimitor de deschisă și pozitivă. Am intrat în club, în timp ce restul trupeților se pregăteau de probele de sunet. „Hai în spate, că văd că acolo nu stă nimeni și cred că e mai liniște”, îmi spune solistul pe un ton calm. Ajungem rapid într-o încăpere întunecată, care înainte era folosită ori ca „backstage” pentru formații, ori ca spațiu de depozitare, dar care uimitor a fost renovată recent. În timp ce îmi caut disperat în imensul meu geamantan reportofonul, îi explic lui Dan că nu îl voi răpi mai mult de 10-15 minute, însă el îmi explică că nu este nicio grabă. „Abia am ajuns, nici nu s-au montat tobele”. Răsuflu ușor, pun reportofonul pe masă iar interviul poate să înceapă.
17 ani de Coma – ce consideri în abstract că i-a lipsit sau nu formației voastre în tot acest timp? Aveți concerte nenumărate, o bază de fani și trei albume. Așadar ce nu ați avut în tot acest timp?
Ce nu am avut? Mai multe albume. Mi-ar fi plăcut să fi avut mai mult timp să creăm mai mult, dar așa au fost perioadele.
Însă, în acești 17 ani, ați avut mici intermitențe în care v-ați lovit de comercial, precum emisiunile lui Hefe sau videoclipurile voastre care au fost la un moment dat difuzate. Totuși, cât de fain a fost să trăiți în underground?
Da, în continuare consider că trăim într-un soi de undergound. Acum, bine, nu știu cum se definește termenul de underground în momentul de față. Dacă ai Youtube și Internet, cum are acum toată lumea, toți pot fi auziți și toți pot fi văzuți de milioane de oameni, dacă ești suficient de cunoscător a lumii virtuale. E foarte fain underground-ul pentru că lumea este tot mai aproape de tine. Limita asta la care ne aflăm noi dintre underground și comercial a devenit un fel de combinație. Lumea e mult mai aproape de tine, cum ziceam, și sunt mult mai intime concertele, show-urile, noi avem și un feedback foarte fain al fanilor în privința asta. Toată lumea ne spune: „Băi, suntem super prieteni și așa, le răspundeți tuturor oamenilor”. Nouă ne place ceea ce facem.
Ai menționat Youtube-ul, și știu că voi aveți videoclip-uri cu sute de mii de vizionări…
Chiar un milion, „Cântă-mi povestea” a ajuns la un milion două sute, e un wow! (râde)
…Ai mai spus și că ți-ar fi plăcut să fi avut mai mult timp. „Orizont” este un album mai ceva ca Tool: au trecut zece ani de la „Nerostitele” și opt de la „Coma Light”, care mai mult e un album reorchestrat…
Reorchestrat, dar noi considerăm că am făcut o treabă bună și cu acesta pentru că am reinterpretat piesele, nu doar am luat chitarele acustice în mână și am cântat doar acordurile exacte din melodii. L-am regândit, a fost și un proces creativ acolo. Ce nu am făcut a fost să refacem versurile.
Dar de atunci, de ce a durat mult să lansați un material nou?
A durat mult pentru că nu știu (râde). S-au schimbat multe lucruri la noi în formație. Am avut și o schimbare a unuia dintre membri, s-a întâmplat de două ori. Unul dintre ei a optat să plece în vacanțe dintr-acestea, prelungite, apoi am găsit pe altcineva, au fost discuții care nu merită acum atenția. Am trecut și prin schimbări de viață particulare dacă e să o zic așa, a fost o tranziție de la studenție și facultate. În 2006 terminasem de mult facultatea, dar încă mă consideram atunci un student, nu intrasem încă în dilema atât de profundă a muncii, așa că ne-am transformat în oameni familiști. S-au schimbat foarte, foarte multe lucruri în formație și poate că de aceea a durat așa mult. Am fost de multe ori în pragul de a renunța, ne-am certat mult, dar totuși cu prietenii adevărați nu te poți certa de-adevăratelea. Ca și cu familia, poți să te cerți cu ea, dar nu poți fugi apoi. Ei sunt acolo pentru totdeauna. Așa o să și fie.
Spuneai într-un interviu că au existat compuse piese în perioada 2001-2006. Așadar, câte dintre aceste melodii care au stat „în hibernare” atât de mult timp s-au trezit odată cu lansarea noului vostru material, asta dacă au mai fost incluse în tracklist?
Cred că două sau trei. „Chip” a avut ceva rădăcini în anii aceia și cred că „Vezi” un pic, are anumite părți pe care le-am compus în acea perioadă.
Și piesa „Nehotărâre”? E un fel de mit de la voi, e o chestie „vintage” aproape, o găsim cu greu doar pe Youtube. A fost sau nu a fost lansată?
Nu, nu a fost deloc lansată… (Din acest moment, în boxele din club răsuna din toate puterile „După Blocuri” – BUG Mafia. Dan se uită ciudat spre scenă, iar eu iau reportofonul în mână, cuprins de panică, imaginându-mi că voi avea probleme cu înregistrarea). E o piesă pe care Cătălin nu vrea să o punem și să o promovăm pe nici un album Coma, deși ea este o melodie Coma cumva, pentru că versurile nu îi aparțin. El a spus că sunt versurile scrise de un băiat, nu știu cum de l-a găsit și unde l-a găsit, lui i-au plăcut foarte mult acele versuri și a pus muzică și suflet peste ea. Plus că lui nu i se pare o piesă Coma, piesele Coma sunt cu versurile Coma, făcute de Cătălin. Dar, noi am cântat-o cu drag de trei ori în niște concerte mai aparte.
Coperta albumului pare dintr-o perspectivă o operă post-modernistă, din alta pare un element de kitsch. Însă, ce reprezintă simbolurile din imagine și care este legătura cu inima de pe CD? Și de asemenea, cine a făcut-o?
Ni s-a spus că este old-school. Aici e ca și când i-ai spune magicianului să îți relateze un truc cu cărți. E mai frumos să lăsăm lumea să interpreteze lucrurile. Ceea ce pot să spun este că într-adevăr, ceea ce se regăsește acolo sunt părți din melodii, sunt cuvinte pe care le-am spus și au o anumită însemnătate pentru noi, sunt aproape niște metafore vizuale, de exemplu, nu am cântat niciodată despre o mașină în flăcări, mă refer aici direct la piesa „Montaigne Russe”. Totuși, poate e legat de sentimentul pe care îl ai când distrugi o mașină în gândul tău, ca în filme (râde). Am ales să facem această copertă cu Sado, pe care îl cunosc de foarte foarte mulți ani și voiam să lucrez cu el (muzica se aude din ce în ce mai tare, ne uităm amândoi mirați de câteva ori spre scenă). Mi-am dat seama că această copertă va trebui să fie ceva special, ceva care să reiasă din creația unui om care face ilustrații. L-am lăsat pe el să facă ce vrea, i-am dat piesele, le-a ascultat și a venit cu niște idei.
Este „Orizont” încheierea unei trilogii, începută odată cu „Somn”, urmată apoi de „Nerostitele” sau sunt separate complet conceptual?
Nu, nu există absolut nicio legătură între ele din acest punct de vedere.
Atunci, piesele voastre au fost mai mereu metaforice, de la „Stai”, până la „Cântă-mi povestea” iar acum recent la „Cel mai frumos loc de pe Pământ” sau „Document”. Cum de ați reușit să cuprindeți o profunzime atât de frumoasă în versurile voastre în toți acești ani?
Aici cred că ar trebui să îl întrebi pe Cătălin, din nou aș spune gluma aceea cu magia. Cred că pur și simplu a venit totul din suflet, ca mai apoi să apară acele versuri sau acele titluri. La fel cum și „Orizont”, pentru noi, este un nou început. Am realizat că ce am făcut pe acest album e începutul nostru de a face muzică cu adevărat. Acum suntem mai mult ca niciodată puși pe treabă, sper să ne ținem de cuvânt și să nu mai fie nevoie de alți zece ani pentru următorul album. „Orizont” este punctul la care am tins să ajungem și sper că mai departe nu ne vom mai opri, chiar îmi doresc acest lucru.
Din 2011 până astăzi ați lansat șapte videoclipuri cu piesele care au fost incluse în „Orizont”. Mai sunt trei piese pe material. Urmează să vedem trei videoclipuri noi în următoarea perioadă?
Unul dintre ele o să îl vedem chiar anul acest în decembrie, înainte de lansarea „Orizont” în varianta vinil-ului. Videoclipul o să fie făcut de un băiat aici din Cluj-Napoca, prietenul nostru Dorin Marcu de la Diamonds Are Forever. Videoclipul îl filmăm chiar mâine pentru piesa „Dor”. Cred că și restul de două piese vor avea videoclipuri, o să fie un album full-clip.
Cum a fost concertul de lansare de la Arene și cât de mulțumit, sau nemulțumit dacă a fost cazul, ai fost de cum a ieșit? (sunetul din boxe se schimbă radical și se trece pe o latură mult mai dură odată cu piesa „Stranded” a francezilor de la Gojira, însă la același nivel).
A fost cel mai important concert al nostru și în ciuda emoțiilor pe care le-am avut și a efortului pe care l-am depus pentru un eveniment atât de mare, a ieșit foarte bine pentru noi și am fost mulțumiți de totul, și cu ce a ieșit pe scenă și faptul că a venit foarte multă lume la concert, a fost sold-out. A fost minunat.
Cum de ați ajuns să cântați în The Shelter două nopți la rând? Deja de câteva zile este sold-out evenimentul din prima noapte, lumea vine pentru voi și umple sălile în Cluj. Cât de mult vă place de acest oraș?
Pentru noi Clujul este imediat după București, e ca vecinul de la etajul doi. Nouă ne place la București, însă venim de fiecare dată aici în inima Ardealului, este un loc minunat, cu niște oameni care înseamnă foarte mult pentru noi.
Cum a fost să lucrați până astăzi cu cei de la Dark Side? Am văzut că împreună cu ei ați creat un set de materiale de merchandise destul de variat, dar au lucrat și foarte de mult pentru a vă promova…
Ei vin din underground. Ne ușurează foarte mult munca, cel puțin la partea de merchandise, noi neavând posibilitatea să cărăm după noi o casă de marcat, să creăm tricouri. Mi se pare foarte important că există Dark Side, care se ocupă la modul cât mai profesionist posibil de merchandise: ei îl fac, ei se ocupă de producția lui, noi le dăm grafica. La fel, show-ul din Piața Victoriei tot ei l-au făcut, producție, led-uri, tot ce era acolo. Mi se pare, de asemenea, destul de important să avem o astfel de echipă cu care să lucrăm, pe care ne putem baza că va ieși totul bine.
Pe o simplă căutare pe last.fm, există pe tot mapamondul 20 de formații cu numele de „Coma”. Voi ați rămas însă cei mai populari, alături de trupa poloneză cu același nume. Am avut mereu curiozitatea: v-ați contrariat vreodată pentru această titulatură sau ați fost confundați cu ei?
(zâmbitor) Da, da, s-a întâmplat să avem foarte mulți fani de pe Facebook din Polonia și ne-am dat seama că este o eroare amuzantă acolo. Am fost chiar contactați de cineva din Polonia din trupa lor că este o problemă cu asta, dar nu avem ceea ce să facem. Noi cântăm de aproape 16 ani, eu au apărut undeva prin 1998, însă asta e situația, poate o să cântăm odată cu ei în Polonia și invers, ei cu noi în România.
Care sunt planurile pentru anul viitor?
Una la mână, vrem să realizăm clip-urile la piesele rămase pentru că ne plac foarte mult și avem deja oameni care doresc să facem aceste videoclip-uri și sunt deja plănuite, apoi o să mai apară un material pe care eu nu îl numesc tocmai vis, cu piese acustice de pe „Orizont” pe care noi le-am reorchestrat.
Ultima întrebare: din 2001 încoace, după 15 ani de când a apărut acea piesă anume, cine crezi că a câștigat? Bruce Lee sau Van Damme?
(râde copios) Am încercat să aflăm acest lucru la lansare la Arene când am cântat piesa după foarte mulți ani și a fost foarte amuzant. Chiar nu știu, întrebarea rămâne în picioare.
Special thanks to: Dan, Coma, Alin Voica & Dark Side Team, Mircea, Dragoş Şuteu & The Shelter
Cover photo credits: Shimmaya
Lasă un comentariu