Devin Townsend Project – „Transcendence”/ nota: 7,5

521 vizualizări

Stilul și viziunea sunt două elemente definitorii pentru cariera muzicianului canadian DEVIN TOWNSEND, unul dintre cei mai prolifici artiști ai scenei de progressive metal internaționale. Pe lângă scurta aventură alături de formația lui Steve Vai și emblematica perioadă cu proiectul Strapping Young Lad, Devin s-a maturizat muzical complet cu proiectul său solo, pe care l-a inițiat în anul 1996 și care s-a mulat diferit în funcție de specificul fiecărui album în parte: am avut parte de trilogia Devin Townsend Project, Devin Townsend Band, și nu în ultimul rând, Casualties Of Cool. Indiferent de titulatura aleasă, fiecare album lansat în parte a venit cu ceva special, ce a împins creativitatea către noi granițe proprii, încât fanii săi au avut parte de o unică experiență auditivă. Anul acesta, Devin ne-a prezentat un album: „Transcendence”.

Noul disc a fost lansat oficial în data de 9 septembrie 2016, via InsideOut Music. Ca detalii tehnice, acesta a fost realizat în colaborare cu basistul Adam „Nolly” Getgood, membru Periphery, lucru aproape neprevăzut până la aflarea detaliilor complete, căci Devin își producea singur materialele. Motivul se pare că a fost acela că muzicianul canadian a dorit să obțină un sunet mult mai bun decât cel de pe precedentele lansări, ceea ce s-a și reușit. Mai mult decât atât, unul dintre colaboratorii de pe „Transcendence” a fost Anneke Van Giersbergen (ex-The Gathering), cea care a mai participat la compunerea a altor albume din trecut de-ale lui Devin.

Legat de album, în mare, acesta se apropie ca sound și feeling cu mai vechile materiale „Addicted” din 2009 și „Epicloud” din 2012, dar se simte puțin și ca o continuare a precedentului disc, „Z²”, lansat în 2014. Singurele minusuri, pe care îl voi sublinia direct cu această ocazie, se leagă de faptul că am identificat o puternică și amețitoare monotonie între piese, dar și o sacră similitudine cu albumele menționate adineauri, încât „Trancendence” poate fi catalogat ca o operă specifică spațiului creaționist al lui Devin Townsend, al căror limite pot fi la un moment dat identificate. Dar, așa cum orice succes în viață poate să ascundă un eșec, iar orice eșec camuflează un succes, sunt de părere că este întotdeauna nevoie de albume proprii, care nu se doresc a fi realizate doar de distracție, ci de a contura un univers propriu, în care poți rămâne ancorat, încât să îți asamblezi un fan-base propriu, de care orice artist are nevoie.

Emoție există destulă în „Transcendence”: fiecare piesă de pe album este încărcată cu astfel de sentiment, încât adunate într-un întreg, avem de a face cu o exprimare sinceră și lipsită de compromisuri. Emoția, adunată cu o producție ireproșabilă (corul se aude perfect, de instrumente nici nu mai zic, iar intruziunile vocii lui Anneke se mulează perfect în sound-ul pieselor în care este ea prezentă), a marcat apariția emblematicelor și sper că și viitoare hit-uri, precum „Failure” sau „From The Heart”. Prima dintre acestea două este posibil o capodoperă de care aveam nevoie în acest an: riff-urile mi-au produs un mic deja-vu, amintindu-mi de vechile melodii ale lui Devin: „Kingdom” și „Deadhead”, iar cea de a doua este construită spre final pe scheletele liniilor muzicale de bază din muzica progressive a anilor ’70, cu accent pe operele floydiene și cele ale britanicilor de la King Crimson. Mai merită să menționez apariția surprinzătoare a unei înfiorătoare piese de aproape zece minute: „Higher”, care îmbină bizarul cu luminosul, în sensul că există numeroase schimbări de ritm și de feeling, de care restul pieselor nemenționate până acum duc lipsa.

Ca o concluzie, putem spune că abordarea stilistică și vizionară din „Transcendence” a cam bâlbâit de această dată, deși Devin în ultimii zece ani a avut mai multe rezultate excepționale, în special cu albumul „Deconstruction” din 2011. Totuși, magia Devin Townsend Project nu se va pierde în acest material și vom vedea în următoarea perioadă (cel mai probabil foarte scurtă) dacă va exista o strategie de scăpare din momentanul impas creaționist.

Tracklist:

01. Truth
02. Stormbending
03. Failure
04. Secret Sciences
05. Higher
06. Stars
07. Transcendence
08. Offer Your Light
09. From The Heart
10. Transdermal Celebration

Line-up:
Devin Townsend – guitars, keyboards, vocals,
Dave Young – guitars
Ryan Van Poederooyen – drums
Brian Waddell – bass
Mike St-Jean – keyboards, synthesizers, programming

devintownsend16

1 Comment on Devin Townsend Project – „Transcendence”/ nota: 7,5

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*