Dirty Shirt & Ansamblul Transilvania, E-an-na, An Theos, Corbu / 2018.03.31, Quantic, Bucureşti

47 vizualizări

Sub numele sugestiv de FolkCore Reloaded, însoţit de un afiş şi mai sugestiv în care costumul popular se asortează cu ţintele şi tatuajele, patru trupe şi multe viori se întrunesc sâmbătă seara în Quantic, club devenit recent printre preferatele concertelor nu foarte mari. E simplu sa înţelegi de ce: sonorizare bună, spaţiu larg propice manifestărilor „metaliste”, mâncare bună.

Descris drept „disco easy hardcore folclorizat”, proiectul muzical pe nume Corbu este într-adevăr o pată de culoare, un cvartet interesant bazat pe clape, bas şi tobe, unde rolul chitarei este preluat de vioară. Din păcate, artiştii au mare ghinion şi tocmai aceasta refuză să coopereze, aşa că totul pare compromis – închipuiţi-vă concertul unei trupe rock în care pică… chitara. Cum însă toate trupele din seara aceasta au măcar o vioară în arsenal, dintr-o dată apar trei pe scenă, împrumutate de colegii mai „mari”. Nu-i ideal, dar măcar cântarea poate începe, mai ales că e destul de scurtă. Suficientă totuşi pentru o mostră simpatică de folclor transpus în haine contemporane, electrice, a căror linie clasică rămâne în flaut, versuri şi… chimir. Pe pagina Corbu-lui scrie că se mişcă disco, gândeşte hardcore şi are rădăcini în folclor. Nimic mai adevărat.

Cu An Theos nu este prima dată când mă întâlnesc şi acum îi pot observa evoluţia, întărită de lansarea între timp a albumului de debut – Chemarea străbunilor. Îmbinarea dintre metal-ul greu, compus din accente death, duel de voci şi refrene melodioase, cu temele folclorice nu este deloc ceva nou, nici măcar în spaţiul românesc cu ale sale teme etno specifice. Însă An Theos reuşeşte să dea o notă autentică acestui folk-metal, extrem de plăcută şi antrenantă. Iar efectul – ditamai horele în public – este cea mai bună reclamă pentru show-ul bucureştenilor. Păstrat pe final, hit-ul Noaptea Sânzienelor descrie extrem de bine întregul concert, ca muzică şi atmosferă.

De E-an-na am auzit cu ocazia premiului la Wacken Metal Battle, dar nu până astăzi n-am ascultat tânăra trupă sibiană. Rămânem în peisajul folk-metal, cu partea sa electrică şi ritmul impulsiv, dar şi cu dulceaţa viorii şi a celor trei tipuri de instrumente de suflat. Pe mine personal mă prinde mai puţin muzica E-an-na, însă cei din jurul meu sunt absorbiţi complet, iar prestaţia este la mare înălţime. Nu degeaba se insistă pentru bis la final. Şi ca o notă amuzantă, oiţa de pe clapă este de mare angajament.

Dacă e să numeşti trupe româneşti cu adevărat originale, Dirty Shirt se află undeva sus pe listă, iar când restrângi căutarea la formaţiile relativ tinere (dacă mai poţi spune asta la două decenii de la înfiinţare) maramureşenii sunt printre fruntaşi. Unici în stilul lor, artiştii din Seini au surprins de-a lungul anilor prin modul în care ştiu să integreze în baza hardcore/industrial o serie de elemente din genuri muzicale atât de diverse – funk, jazz, etno, electro şi clasic. Nu o dată folclorul sau cântecele de pahar au servit drept inspiraţie pentru Dirty Shirt, aşa că nu miră pe nimeni când, alături de rockeri, apar pe o scenă membrii Ansamblului Transilvania pentru un acompaniament şi melanj de excepţie. În aceeaşi notă, compoziţiile metal sunt precedate sau legate prin fragmente „clasice” – Rapsodia română înainte de Ciocârlia, Bun îi vinul ghiughiuliu drept preludiu pentru Dulce-i vinul, Dans ungar ca punte între Dirtylicious şi Mental Csardas, Ciuleandra numai bună pentru Hoţii sau Bărbătească de Maramureş în introducere la Maramu. Toate acestea fac parte dintr-un show extrem de dinamic, de o energie contagioasă şi profesionalism desăvârşit. Se poate să-ţi placă sau să nu-ţi placă Dirty Shirt, dar în ceea ce priveşte prestaţia live chiar nu ai ce reproşa. Concertul este întregit de piese bine cunoscute de public – Moneyocracy, Cobzar, Freak Show, Săracă inima me şi Bad Apples, dar bis-ul propune trei compoziţii noi, despre care ni se spune că până şi titlurile le au provizorii: Harakiri, Paraskiva şi Taraf, o avanpremieră numai bună pentru viitor.

O galerie foto puteți urmări AICI.

Foto: Diana Diaconescu


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*