Doua concerte Cult of Luna in Romania

45 vizualizări

Mighty Owl Productions are placerea si onoarea de a anunta, in premiera pentru Romania si Europa de Est, doua concerte exclusive pe care grupul suedez CULT OF LUNA le va sustine dupa cum urmeaza:

29 aprilie, Bucuresti – Silver Church
30 aprilie, Timisoara – Club Daos

CULT OF LUNA este un grup suedez de post-metal format in orasul Umea. Grupul a luat nastere in 1998 din ramasitele formatiei Eclipse si a dobandit rapid aprecieri si respect in scena underground internationala, lansand doua materiale de exceptie, Cult of Luna (2001) si The Beyond (2003).

Totusi, adevaratul succes l-au obtinut in 2004 odata cu lansarea lui Salvation, o reala capodopera a muzicii metal, notata la acea vreme cu 10/10 de revista Metal Hammer. A fost singurul album dupa Metallica – Black Album care a reusit sa obtina un punctaj maxim in topul celebrei reviste britanice.

2006 a insemnat lansarea unui nou album intitulat Somewhere Along The Highway, un disc conceptual despre singuratatea masculina. Discul a fost extraordinar de bine primit in presa si scena mainstream, Decibel declarand ca ‘acesta este albumul care depaseste orice standard american al genului post-metal’. Albumul a primit titlul pentru ‘Best rock’metal album of the year’ in cadrul premiilor G3 Awards.

Doi ani mai tarziu apare albumul Eternal Kingdom, un alt material conceptual bazat pe jurnalul lui Holger Nillson ale carui scrieri au fost descoperite chiar de membrii trupei sub ramasitele unui azil de nebuni.

CULT OF LUNA vin in Romania pentru a-si promova noul album intitulat Vertikal, primul dupa o pauza de cinci ani. CD-ul este influentat de filmul Metropolis, o calatorie halucinanta in lumea masinariilor si a repetitiei.

‘Consideram ca aceasta tema are un impact foarte direct ce poate fi exprimat prin muzica. Am dezvoltat structuri clare – foarte lineare, fara a complica procesul compozitiei. Stim ca fanii asteapta de mult timp un nou album astfel ca am avut nevoie de timp pentru a pregati arena. Au existat schimbari, am vrut sa ne intoarcem cu ceva nou. E foarte important sa transpunem ideea albumului intr-un spatiu live. Veti asculta material nou foarte curand.’

Cele doua evenimente vor fi singurele din zona Europei de Est si in acelasi timp fac parte dintr-o serie exclusiva de evenimente printre care se numara si un recital la celebrul festival Roadburn.

Alaturi de Neurosis, Cult Of Luna este considerata una din cele mai importante http://www.metalhead.ro/trupe/” href=”http://www.metalhead.ro/trupe/”>formatii de post-metal la ora actuala.

Biletele vor fi puse in vanzare incepand cu data de 9 noiembrie exclusiv on-line prin reteaua http://rezervariclub.ro la urmatoarele preturi:

45 lei – pana pe 31 decembrie
55 lei – pana pe 30 aprilie
65 lei – in ziua concertului

80 lei – bilete speciale ce asigura intrarea la ambele concerte. Aceste bilete vor fi disponibile doar incepand cu 1 ianuarie.

Top pe 9 noiembrie vor fi anuntate si trupele alaturi de care Cult Of Luna vor ajunge in Romania!

Sursa: Comunicat Mighty Owl Productions

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*