E-an-na va concerta alături de Arkona (RU) în Cluj Napoca (4.02.2018)

842 vizualizări

Formația rusească ARKONA va lansa la începutul anului viitor un nou material discografic intitulat „Khram”, urmat de un turneu european cu ocazia căruia va ajunge, din nou, și în România. Oprirea acestora de la Cluj Napoca va fi în clubul /Form Space, pe 4 februarie 2018, iar sibienii de la E-AN-NA sunt cei care vor urca pe scenă alături de Arkona, urmând să facă ce știu ei mai bine: să cânte și încânte publicul prezent!

Duminica trecută a însemnat pentru trupa E-an-na o nouă vizită la Cluj, în /Form Space, unde aceştia au cântat în faţa a peste 400 de oameni, la invitaţia celor de la Bucovina.

A fost un show pe cinste. Publicul a reacţionat foarte bine la prezentarea noului nostru single, „Epitaf”. Am vrut să respectăm programul stabilit, aşa că nu am avut timp de bis, deşi acesta a fost cerut insistent. În schimb, i-am asigurat pe fanii clujeni că vom reveni pentru o nouă rundă de dezmăţ şi voie bună.” , declară Andrei Oltean, solistul trupei.

Și iată că aceștia chiar își țin promisiunea făcută, căci…

„Am fost invitaţi să revenim în 4 februarie, tot în /Form Space, în deschiderea celor de la Arkona. Suntem extrem de onoraţi de acest lucru. Este trupa mea preferată şi datorită lor m-am apucat de muzică. Aşadar, vina existenţei E-an-na se poate arunca, parţial, şi asupra lor. Mă bucur enorm să văd că ne putem împlini, rând pe rând, visele, făcând ceea ce ne place. Lucrăm constant să îmbunătăţim ceea ce facem, aşa că următorul nostru concert în Cluj va fi şi mai bun”, a adăugat Andrei.

Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziționate online pe www.AmBilet.ro la următoarele prețuri:
Presale (100 bilete): 49 lei
Normal price: 59 lei
Acces (în seara evenimentului): 70 lei

Eveniment organizat de Promusic Events & Maximum Rock

 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*