Entertainmentul autohton, ieri si azi, prin ochii antreprenorului Dorian Ciubuc

1.226 vizualizări

Desi deseori publicul concertelor rock din Romania este greu de satisfacut, acesta ar trebui sa fie recunoscator ca, dupa foarte multi ani de straduinta si devotament din partea organizatorilor de evenimente, avem in sfarsit o piata de entertainment.

Aceasta nu a aparut de la sine ci a fost construita cu truda de catre antreprenori , printre care il mentionam pe Dorian Ciubuc, al carui nume ne va aduce indata in minte concerte ca Metallica, Whitesnake, Deep Purple, Iron Maiden, Steve Vai si multe altele.

Fost sunetist al formatiei Rosu si Negru, devenit prin ambitie, know-how si dedicatie un real pionier al entertainmentului modern in Romania, Dorian Ciubuc a contribuit cu toate resursele la cresterea pietei locale de evenimente, nu doar pe rock, ci si general vorbind, dand dovada de initiativa si pasiune.

Acum, la mai bine de 20 de ani de la primul show Uriah Heep la Bucuresti, oamenilor ca Dorian Ciubuc le datoram faptul ca putem sa ne bucuram in voie de spectacole la care, in trecut, nici nu visam.

Maximum Rock Magazin a stat de vorba cu Dorian Ciubuc in cadrul interviului de mai jos si a obtinut de la acesta o perspectiva realista si mai putin cunoscuta asupra a ceea ce se intampla dincolo de usile inchise ale organizatorilor, deseori atat de blamati de public, dar mereu dornici sa aduca acestuia tot ce este mai interesant si mai valoros.

Cum ati luat contactul cu muzica rock.
Totul a inceput in 1976, atunci cand am vrut sa devin membru in Clubul de la ora7, un club condus de Aurel Gherghel (n.r. zis si Relu) la Casa de Cultura Mihai Eminescu, un loc in care se intamplau foarte mult concerte. Acestea erau organizate de o echipa formata din vreo 10-20 de tineri sub indrumarea lui Aurel. La acest club, marti se intamplau concerte iar joia se organizau auditii. Toti acesti tineri erau indragostiti de muzica rock si participau la lipit afise, vanzarea biletelor, carat de echipamente, la toate serviciile din perioada concertului, intr-un cuvant la toata organizarea unui eveniment.
Asa am ajuns si eu in acest club si, practic, in contact cu fenomenul rock.

Despre viata petrecuta alaturi de formatiile rock de la acea vreme ce ne puteti spune?

In octombrie 1976 a fost programat un concert cu formatia Magic din Medias la acel club, iar in deschidere era o trupa tanara numita Iris. Dupa concert am aflat ca sunt in cautarea unei sali de repetitii si m-am oferit sa-i ajut. Am gasit undeva pe la fosta uzina Republica un loc unde s-au mutat pentru repetitii. Atunci am intrat in contact cu ei dupa care am ramas alaturi de ei si am devenit un om “bun la toate”, de la sunet, lumini si pana la aranjarea unor contracte. Aveam 18 ani…
Cand Emil Leghinteanu a decis sa plece din trupa Iris, fiindca deja se pregatea sa paraseasca tara, am fost cel care l-a contactat pe Sorin Chifiriuc pentru postul de basist, cu care formatia Iris a inceput perioada concertelor la Petofi Sandor, dupa care eu am plecat in armata.

Dupa mai multe schimbari de componenta (a venit Marti Popescu la bas, Sorin Chifiriuc a trecut la chitara), in ’80, dupa o cantare de Revelion la clubul T4 (n.r. actualul club cunoscut sub numele de Jukebox, Live Music etc), a avut loc prima scindare mai importanta in trupa Iris: au ramas Nutu Olteanu – chitara cu Nelu Dumitrescu – tobe, iar Sorin Chifiriuc cu Marti Popescu au plecat si au format Domino. Aveau nevoie de un basist. Eu eram in permisie, asa ca pe 1 ianuarie l-am sunat pe Anton Hasias care canta la formatia Harap Alb si i-am propus sa vina ca basist in trupa Iris, insa el a conditionat venirea lui de aducerea lui Cristi Minculescu pe postul de solist vocal. A doua zi m-a sunat Nutu sa-mi spuna ca trupa Iris are solist vocal.

Formula aceasta a functionat destul de putin deoarece in februarie – martie Nutu a plecat la Rosu si Negru, iar, dupa ce m-am intors si eu din armata, in martie, am plecat cu Nutu la Rosu si Negru. Asa a inceput perioada mea de aproape 11 ani alaturi de Rosu si Negru, ca sunetist si nu numai, fiindca ulterior am preluat tot ceea ce insemna partea de contracte.

Perioada Rosu si Negru a fost cu totul altceva deoarece aceasta trupa era una profesionista cu instrumentisti deosebiti. Formula era:  Dan Badulescu – chitara, Dorel Vintila Zaharia – tobe, Nutu Olteanu – chitara si Liviu Tudan – leader, bass. Era perioada in care la radio si TV se difuzau la greu toate hiturile trupei, de la “Alfabetul”, la “Hai acasa”; o perioada in care formatia avea foarte multe contracte, cam 15-20 de zile de concerte intr-o luna. Foarte important este faptul ca in Rosu si Negru s-au perindat foarte multi artisti / instrumentisti buni si de fiecare data atmosfera / formula a fost una foarte buna, bine inchegata, astfel ca s-au scris piese excelente.

Din pacate nu avem niste discuri Rosu si Negru inregistrare de Electrecord…

Da, Liviu nu s-a inteles bine niciodata cu Electrecordul pentru ca piesele si hiturile trupei sa poata fi imprimate in studio. Au aparut doar discuri cu piese inregistrate la TVR.

Care este cea mai interesanta amintire pe care o aveti cu regretatul Liviu Tudan?
O, sunt foarte multe…Eu am fost coleg de camera in turneu cu Liviu timp de 9 ani de zile. Mi-a povestit foarte multe intamplari petrecute inainte de a veni eu in Rosu si Negru. Insa am o amintire foarte speciala, legata de formula din 1981, cu Nutu Olteanu, Nelu Dumitrescu si Perin Goian care a murit acum un an si ceva, Dumnezeu sa il ierte. Liviu a creat o opera rock care se numea „Calatorie Inauntrul Nostru“ si era o lucrare de vreo 40 de minute,  care era combinata cu proiectia unui film. Era o pelicula pe care am gasit-o la o biblioteca straina si care se suprapunea peste muzica trupei. A fost ceva senzational dar, din pacate, nu a fost inregistata nicodata decat partea de negativ. Exista pe o banda undeva, si nimeni nu a mai ascultat-o de vreo 30 de ani. Nu mai exista insa partea vocala. Primul concert cu aceasta lucrare s-a intamplat la Polivalenta,  intr-un concert maraton cu vreo 6 trupe si inainte noastra a cantat Iris care era in formula cu Adi Ilie atunci si care a avut un succes mare, cu 3 bisuri. Dupa aceea a urmat Rosu si Negru. A inceput aceasta lucrare iar lumea care statea in picioare, s-a asezat pe scaune si a stat si a ascultat tot. A urmarit absolut totul pana la final. Dupa aceea, au urmat aplauze, care, poate exagerez, dar au durat chiar si 10 minute, fara fluieraturi, fara nimic. A fost cu totul altceva. Cei din acea sala au vazut o alta fata a muzicii rock. Toti cei care cantasera pana atunci avusesera o insiruire de piese intr-un calup de timp, dar la noi a fost cu totul altceva.

Rosu si Negru 1

Credeti ca daca nu ar fi fost regimul comunist, formatiile de atunci, Rosu si Negru, Iris etc, puteau face cariera? Exista sansa succesului si in strainatate?
E mai greu de spus chestia asta pentru ca, in general, trupele de afara nu au succes da capul lor. Exista niste producatori, nistre structuri solide, care culeg aceste talente, le identifica,  le vad le iau la prelucrat, de la inregistrari in studio, la designul scenei, la costume, la echipamente, la promovare…Toate aceste investitii sunt facute sau erau facute de casele de discuri. Acum sunt facute de grupuri de management si au o structura foarte bine pusa la punct, in care vand acest produs frumos ambalat pe cat mai multe piete producatoare de bani, piete care au capacitatea sa plateasca biletele la un pret din ce in ce mai mare. Da, daca cineva ar fi fost in spatele trupelor romanesti, sa bage bani si sa faca promovare, ar fi fost la acelasi nivel trupele din strainatate.

Nu va mai tenteaza ideea de a investi in cresterea unei formatii tinere?
Acest lucru l-am facut cand aveam casa de discuri Zone Records.  Acolo exista un pachet de mecanisme si servicii. Eu nu ma mai ocup de promovarea trupelor noi. Lucrul acesta il fac, de obicei, casele de discuri. Am creat concerte, am creat evenimente, in care am luat artisti romani sau straini si i-am pus cap la cap pentru public, dar partea de management e cu totul alt business.

Multi spun ca acum rock-ul nu mai are asa trecere deoarece il gasim, hai sa spunem, la fiecare colt de strada. Pe vremuri era fructul oprit / fructul dorit. Ce puteti sa ne spuneti despre aceasta opinie?  
In Romania nu mai are asa de mare trecere rockul. In primul rand, de 20 si ceva de ani nu se difuzeaza rock, cu exceptia Rock Fm, care e specializat si care, din pacate, difuzeaza un calup de vreo 300 de piese. Generatiile de tineri care au au crescut nu au mai ascultat muzica rock. Exista mereu segmente care se indreapta totusi spre acest gen din cauza prietenilor sau a parintilor. Muzica difuzata e comerciala, facuta pe un calculator in studio. Sunt hituri, sunt piese care vand si acestea se vand, in general, pentru posturi de radio si pentru concerte gratuite. Cand vine vorba de show-uri cu bilete, nu mai vand pentru ca, din pacate, in Romania, de vreo 20 de ani,  acest obicei al concertelor gratuite oferite de sponsori, Primarii, campanii de partied s.a.m..d, a creat o problema majora. Un act artistic pentru care nu platesti, atuomat inceteaza sa mai aiba vreo valoare, nu il mai pretuiesti, ti se cuvine si intra in normalitate. In afara nu se intampla asta si trupele care vand foarte tare sunt trupele de rock. Daca vezi un concert Shakira sau Pink, e tot un show rock pentru ca artistele vin cu instrumentisti exceptionali, chiar daca orchestratia suna mai comercial, dar ea nu va fi niciodata ca aceea a piesei de la radio. In Romania, insa, rockul nu mai este asa de apreciat ca in strainatate.

Cum a luat fiinta Fun Time Production si de ce?
Eu incepusem inca din anii 80 sa organizez tot felul de concerte, nu foarte multe la acea data, separat de concertele cu Rosu si Negru. Am creat diverse evenimente in tara, in care am pus cap la cap artistii si au iesit acele intamplari. Din 90 am inceput sa lucrez la asta pe o scara mai mare, am gandit un mare festival de rock. Pe vremea aceea, repetam cu Rosu si Negru la Palatul Copiilor si, astfel, am gandit prima editie a festivalului Rock 91, impreuna cu directorul. Atunci au fost niste bani oferiti de Ministerul Tineretului, astfel incat evenimentul a avut loc de Ziua Copilului si a fost gratuit. Concertele au avut loc in parcul din spatele Palatului Copiilor si au reprezentat prima mare manifetare rock de dupa 89 in Romania. S-au pus cap la cap toate detaliile: de la echipamente de sunet, la lumini, s-a creat o scena mare, superba pentru acel moment. A fost un eveniment foarte bun. Anul urmator, nu a existat suportul financiar al unei structuri de stat si atunci am cautat o varianta prin care sa continuam acest eveniment. Intre timp, imi creasem propria firma, GD Total Service, cu care am inceput sa fac si alte concerte. Astfel, in februarie 1992, a avut loc primul concert aniversar Iris, 15 ani,  si am stabilit ca va avea loc si a doua editie a festivalului,  numit de data aceasta Rock 92. L-am facut pe firma mea si nici nu mai spun ce nebunie a fost cu strangerea de fonduri. Atunci am avut primele trupe rock straine in tara: Uriah Heep in prima zi, si Ian Gillan band, in ziua a doua. A fost un eveniment care nu a adus profituri financiare dar si-a acoperit costurile. Ideea este ca orice ban in plus era investit tot in eveniment, in partea tehnica, in cea artistica, astfel incat sa iasa totul bogat si frumos. Am creat ulterior o multime de evenimente, am inceput sa duc trupe strainatate, am facut un mini truenu cu Compact si Nazareth la Brasov, Bucuresti si Sofia etc. A urmat Rock 93 cu doua zile de concert pe stadionul Dinamo, in care trupele straine aduse au fost Asia si Scorpions. Dupa aceea, a venit Rock 94, cu Jethro Tull, Paradise Lost, Kreator. In paralel,  am inceput in 1995 casa de dsicuri, si a venit si Rock 95 cu Iron Maiden.

Cine mai ere pe piata ca roganizator important?
Nu mai erau alte firme care sa faca show-uri cu artisti straini, cu exceptia structurii de stat care isi schimbase denumirea din Aria in Artexim si care facea tot felul de evenimente mai mult pe muzica pop. Apoi a aparut Vali Mares, care a facut un concert de jazz cu Chick Corea, a mai facut o serie de evenimente sponsorizate de Camel pe la mare, in care a mai adus artisti de dance, lucruri pe care le-am facut si eu in 94, cand am inceput sa aduc Doctor Alban,  Rednecks  si tot felul de trupe de acest fel. Toate au mers, insa, in paralel, cu show-urile rock care au continuat cu Whitesnake, cu Deep Purple, cu Metallica, in 99. Practic, Fun Time a fost o firma dedicata activitatii de impresariat si organizare iar GD Total Service a devenit o firma de echipamente si de servicii tehnice pentru aceste evenimente.

Cum s-a ajuns la concertul Metallica? Ati “vanat” trupa?   
Eram interest de orice fel de trupa mare care avea posibilitatea si intentia sa vina in Est. Din pacate, la acea data, nu exista o infrastructura pentru concerte. Nici macar Sala Polivalenta nu era si nu este nici chiar acum foarte ofertanta in ceea ce priveste partea tehnica iar aici ma refer la capacitatea mica. Stadioanele  nu aveau facilitate pentru spectacole. Am ajuns sa inventam tot felul de lucruri. La Rock 93, am construit efectiv cabine si toalete, am tras apa si current electric. Erau niste lucruri care ar fi fost firesc sa existe. Am lucrat impreuna cu un impresar care se ocupa de Europa Centrala si de Est si eram partenerul lui in Romania. El imi propunea diverse trupe care se pregateau sa vina in acea zona. Eram asociati doar pe partea de parteneriat, nu financiar. La acest capitol, fiecare isi rezolva treburile: eu suportam toate costurile din Romania, plateam onorariul, partea tehnica si logostica. Asa am functionat cu el pana in 2005, la concertul Phil Collins la Romaero Baneasa, moment in care am spus “Stop Joc!” si nu am mai vrut sa fac concerte cu artisti straini pentru ca preturile au inceput sa creasca odata cu aparitia Internetului.  De ce? Daca pana in zona 2003, 2005, artistii castigau din vanzarea de discuri iar concertele erau mai mult pentru promovare, odata cu aparitia netului, vanzarile de discuri au scazut dramatic si situatia s-a inversat – banii au inceput sa fie castigati din concerte iar discurile sunt, mai mult, instrumente de promovare pentru artisti. In concluzie, am renuntat sa mai lucrez cu el dar el a continuat sa lucreze cu Emagic si au dus mai departe seria de concerte cu tot felul de trupe, ca Depeche Mode, si o gramade de artisti, pana la Roger Waters. Eu am mai facut ocazional niste concerte, dar, inca din anii 93, 94, am dezvoltat alte business-uri pe care le pastoream. Practic, evenimentele pop, rock, sau jazz, au fost niste intamplari ocazionale.  

Care a fost concertul care v-a adus cea mai mare satisfactie?
In general, concertele de rock nu au creat profit. Cele mai mari profituri le-am facut cu Lord Of The Dance, Buena Vista Social Club, deci cu alte genuri muzicale. Nu pot sa spun ca am iesit in pierdere, deoarece lucrurile s-au echilibrat de la un show la altul. Cel mai complex eveniment pe care l-am facut cred ca a fost concertul Phil Collins din 2005, care a fost unul senzational. Am avut de-a face cu o trupa de profesionisti, compusa din aproape 100 de oameni, vreo 16 pe scena si restul management, tehnic, logistic. De asemenea, as aminti perioada Zone Arena. Am creat o locatie pentru diverse evenimente tocmai din lipsa unei infrastructure pe piata. M-am gandit ca un venue care sa poate oferi suportul tehnic si logistic necesar ar ajuta foarte mult activitatea unui promoter, care sa poata gasi acolo mai tot, scena, sunet, lumina, tribune, cabine, acces pentru public etc. Din pacate, din mai multe motive, am renuntat la acel proiect. Practic, a fost creata o blocada atat din partea vecinilor, care erau foarte nemultumiti nu atat de sunet, cat pentru ca erau mereu multi oameni care parcau pe locurile lor.  Primaria Sectorului 2 si a Capitalei au trimis tot felul de controale, amenzi peste amenzi…a fost un cosmar la care am renuntat si, din pacate, cred ca publicul bucurestean a pierdut o locatie foarte buna. Repet acolo erau 3, 4 concerte pe luna. Am inchis firma, am scos toata infrastructura de acolo, a ramas terenul gol. Zone arena e un capitol incheiat.

Ati fost implicat de multe ori in activitatea formatiei IRIS. Multi spun ca dupa plecarea lui Cristi Minculescu formatia a murit…Care e parerea d-voastra?
Cred ca au pierdut de ambele parti, si Minculescu si trupa Iris. Ok, canta amandoi in continuare dar nu cu acelasi impact la public. Din pacate nu au stiut sa-si mangerizeze o relatie interumana intre ei care era oircum de foarte multa vreme, de mai bine de 30 si de ani!  Acel utilm concert facut in 2012, care a aniversat 35 de ani de activitate, a ramas in amintirea tuturor ca ultimul iris real.

Se vor reuni sau nu? Ce credeti?
E greu de spus pentru ca, la aceasta data, Cristi nu mai traieste in Romania.
Ce urmeaza la capitolul concerte ROCK?

Pro sau contra evenimentelor cu intrare libera?
Pro evenimentelor cu intrare libera la care sunt artisti tineri, debutanti sau in asencensiune si contra concertelor cu intrare libera pentru cei consacrati.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*