Fire In The Park Rock Fest / 18 – 19.09.2015, Halele Carol, Bucuresti

174 vizualizări
In a doua jumatate a lunii lui Rapciune, managementul Fire Club a organizat la Halele Carol festivalul care sa ateste 15 ani de istorie a clubului ce si-a lasat amprenta asupra multora dintre noi de-a lungul timpului… Chiar daca localul a suferit multe schimbari pe parcursul acestei perioade, acesta a continuat sa ramana un loc de adunare pentru bucurestenii care cocheteaza cu spiritul liber, nonconformist al muzicii rock, castigandu-si totodata notorietatea in zona principala de refulare din Bucuresti, Centrul Istoric zis si Centrul Vechi.

Lineup-ul evenimentului s-a bazat pe trupe ce obisnuiau sa cante pe scena barului la inceputul carierei precum Vita de Vie, Luna Amara, Omul cu Sobolani sau Implant pentru Refuz iar ca venue au fost alese Halele Carol care incep sa castige teren in lista potentialelor locatii de desfasurare a concertelor, party-urilor, conferintelor, targurilor, workshop-urilor si nu numai. Recenta modernizare a halelor a deschis un nou orizont pentru organizatori atat prin marimea spatiului util, cat si prin arhitectura industriala a fostei fabrici care poate fi redecorata relativ usor in functie de tema activitatii ce urmeaza a avea loc.
Concediile s-au terminat, capitala spumega din nou de autoturisme iar weekend-ul este vazut ca un moment de respiro absolut vital fara de care nu pari a functiona la parametri optimi saptamana urmatoare. Criza refugiatilor, oprirea finantarii cultelor religioase, nesfarsitele scandaluri de coruptie din politica romaneasca sau telenovela Steaua vs Ministerul Apararii Nationale ajunsa la al nu stiu catelea episod sunt subiectele fierbinti prezente pretutindeni. Da, tara arde si nu arde numai de la soare. Si nici nu au vreun gand sa o scape.
OK, revenind la treburile noastre, am remarcat in cele doua zile de cantari o buna organizare in majoritatea aspectelor, fara cozi la acces, la bere, la mancare, la toalete, s.a.m.d. A existat si un punct de merchandise unde iti puteai clati ochii dar si o zona pentru tatuaje temporare, destul cat sa iti faca sederea placuta, fara sa ramai cu senzatia ca ceva iti lipseste. Pana la urma nu ai venit la bazar, ai venit sa vezi o serie de formatii care au confirmat pe piata muzicala.
Atmosfera placuta, oameni simpatici, vreme buna si o sete nebuna de a mai afla la fata locului care mai este statusul pe acest segment de muzica, ce a mai ramas de vazut anul in curs sau ce asteptari sunt pentru 2016. Daca 2014 a fost saracacios in materie de concerte, in 2015 am avut parte de „multe si marunte” daca ma iau dupa vorbele unui amic. Poate ar mai fi mers inca ceva de anvergura Robbie Williams pe felia metalistilor, insa dupa ce tragi linie realizezi ca a fost aproape imposibil sa bifezi toate festurile relevante din Romania.
Retinut de tot felul de sarcini suplimentare aparute vineri la sfarsitul programului de parca Murphy este la comanda, trebuie sa ma multumesc pentru inceput cu cateva piese ale celor de la Luna Amara care urmeaza sa plece intr-un turneu aniversar national, tot de 15 ani, incepand cu luna octombrie. Chiar daca Nick nu a fost prezent pe scena principala, Mihnea si ceilalti baieti au livrat material dupa material in stilul caracteristic, poate putin prea sobru pentru categoria de public prezenta. In ciuda faptului ca inauntru erau 1369 de grade Celsius iar sunetul parea ca se disipa prin geamurile lipsa, „clujenii” si-au respectat blazonul si au oferit o prestatie echilibrata, fara artificii siropoase sau alte heirupisme neatipice. Punct ochit, punct lovit pentru publicul care se scurge lesinat de caldura pe aleea ce face legatura intre cele doua hale denumita Hell’s Alley (66 m lungime si 6 m latime) pentru refuel.


In partea cealalta, pe scena secundara, se pregatea de zor Domination – proiectul tribut Pantera pentru showul ce statea sa inceapa. O surpriza, cel putin pentru mine, a fost sa il vad pe Cosmin Lupu in locul lui Cezar Popescu in prima parte a cantarii alaturi de Stefan (voce), Adi (bas) si Cristi (tobe). In filosofia mea comparativa nu isi gasesc loc grupuri ce pun in practica melodiile altor trupe consacrate indiferent de acuratetea sau inexactitatea cu care sunt interpretate. Cu toate acestea, spectacolul este la el acasa. Rand pe rand multimea este bombardata cu „Domination”, „This Is Love” sau „Cemetary Gates” spre propriul deliciu, un heavy metal cu zambetul pe buze, nu alta. In partea a doua, revine Cezar pentru a reintregi formula „clasica” pe „Revolution”, „I’m Broken” sau „Walk”, moment in care fanii sunt invitati sa se alature fratiei. Una peste alta, reprezentatia este remunerata cum se cuvine de cei prezenti si datorita formei de zile mari de care solistul da dovada chiar daca este somer pe piata autohtona.


Schimbam registrul cu o formatie aflata pe val care incepe sa se bucure din ce in ce mai mult de munca depusa. Bucovina continua sa se mentina pe val, sustine concerte relativ constant si scoate materiale din ce in ce mai pline de substanta. Judecand dupa numarul record de sustinatori prezenti la hale, realizez cat de iubit a devenit acest grup format din Crivat, Luparul, Mishu si Jorge pe meleagurile noastre. Sunetul sensibil mai „curat”, versurile magice si pasajele melodice contribuiesc decisiv la atmosfera de sarbatoare creata in randurile fanilor ce nu se dau inapoi de la moshpit sau wall of death. Din setlistul iesenilor nu puteau lipsi melodii ca „Luna preste Varfuri”, „Duh”, „Zi dupa Zi, Noapte de Noapte” sau „Spune tu, Vant” deja invatate pe de rost de cel de-al 12-lea jucator daca imi permit sa imprumut o expresie din fotbal pentru suporterii unei echipe. Nu ne ramane astfel decat sa dam cu subsemnatul pe 5 decembrie in Colectiv si sa scriem un nou capitol din frumoasa poveste numita Bucovina.


In cea de-a doua zi am putut urmari la lucru doua grupuri cu state vechi care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Este vorba despre Omul cu Sobolani si Vita de Vie, doua perechi de artisti cu care am crescut si care ne-au marcat mai mult sau mai putin intr-un anumit moment al existentei noastre. Chiar daca primii se adreseaza teoretic unui sector de public mai restrans, acest lucru nu schimba cu nimic faptul ca muzica lor este o sursa nesfarsita de inspiratie pentru tineretul experimentalist. Nu am de ce sa mint, am vazut si prestatii mai coagulate din partea OCS si VDV si sunt sigur ca voi mai vedea. Atat Amariei, cat si Despot au reusit sa-si creeze o imagine personala proprie, inconfundabila, cu trasaturi distincte ce pun in valoare principiile dupa care se ghideaza. Nu trebuie uitati nici instrumentistii alaturi de care dau o forma aparte in tot ceea ce tine de show-urile live si albumele scoase.
Dreptul la libera alegere nu poate fi stirbit de nimeni, niciodata! Iar daca vrei sa simti esenta pura emanata de banda favorita, este de preferat un concert de lansare sau alt eveniment special in dauna unui festival unde timpul petrecut pe scena este de obicei limitat. In incheiere, aniversarea celor 15 ani a fost marcata ca la carte, fara dificultati de natura tehnica sau organizatorica, intr-o locatie sic, cu un lineup atragator si un public educat si cizelat in spiritul rock contemporan.

Foto: Robert Pricop

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*