Florin Barbu: „Sa cant cu Cargo era un vis care nu credeam ca se va implini”

511 vizualizări

Este carismatic, are acel „zvac” care il scoate imediat in evidenta, debordeaza de talent si face show – este vorba despre Florin Barbu, basistul formatiei CARGO si cea mai recenta „achizitie” a legendarilor rockeri.

In momentul de fata, Florin este considerat unul dintre cei mai buni basisti din Romania, si pe buna dreptate. Oricine il vede in concert, pleaca perfect convertit de la show si devine fan „for life”.

Solo-urile sale au devenit rapid unele dintre highlight-urile cantarilor Cargo si fanii nu se mai pot satura de prezenta magnetica a muzicianului.

Trupei lui Florin ii merge din ce in ce mai bine, mai ales ca noul disc, „A 5-a Dimensiune”, promite sa fie un material delicios de dur si catchy, asa cum sade bine renumitei formatii – una dintre cele mai iubite din tara.

Avand in vedere schimbarile pozitive din Cargo, precum si planurile ambitioase de viitor, Maximum Rock Magazin l-a convocat pe Florin la un interviu spumos si revelator, in care artistul ne-a spus povestea alaturarii sale la faimosul grup autohton de metal, precum si cea a transformarii sale intr-unul dintre cei mai iubiti basisti ai Romaniei.

FlorinBarbu

Florin, esti cea mai noua „achizitie” Cargo. Spune-ne povestea alaturarii tale la aceasta legendara formatie.
Salut Alexandra, si multumesc pentru interviu!  Povestea este una lunga, dar se poate rezuma la “…ne-am placut, si ne-am luat.” Ne cunoastem de mult, si discutii mai in gluma, mai in serios, au inceput inca de acum 15 ani. Numai acum insa s-au aliniat astrele, si am putut veni. Amuzant pentru mine a fost felul in care am intrat in trupa, hahaha! Eram convins ca odata terminata prima discutie telefonica, lucrurile vor decurge firesc, adica… eu sunt liber, ei sunt liberi, lucrurile sunt clare. M-am dus cu un mare zambet pe buze la ceea ce eu presupuneam a fi o intalnire prieteneasca, sa ne imbratisam, sa bem o bere, apoi sa scoatem chitarile sa dam un “jam” impreuna, apoi sa mergem intr-un loc mai populat si sa bem si mai multe beri impreuna. Dimineata sa ma trezesc mahmur si fericit…Nu, nu s-a intamplat asa! Baietii erau seriosi, cu instrumentele montate, pregatiti sa ma audieze. Am invatat eu cateva piese, am tras un slap, am incercat sa ii fac sa rada, nimic…Rezultatul primei intalniri a fost ca a trebuit sa ma duc inapoi acasa, sa invat si mai bine piesele, si, daca se poate, toate piesele din setul de concert, si data viitoare sa vin mai bine pregatit, pentru ca nu si-au dat seama daca pot canta cu mine…M-am dus acasa, si o saptamana nu am iesit afara. Pe mine esecurile nu ma deprima, ma intarata. Am studiat 8-10 ore pe zi, timp in care mi-am dat seama ca sa fii instrumentist la Cargo este mult mai greu decat credeam eu. Dupa a doua auditie, colegii au deliberat un sfert de ora, dupa care mi-au intins mana, si mi-au urat “bun venit” in CARGO. Am cazut pe jos! Inca nu am tras betia aia…
    
Faci un show exceptional pe scena, dar am inteles din bio-ul tau de pe Facebook ca, in 1994, ai fost la un pas sa fii dat afara din Arca, trupa ta din acel moment, pentru ca nu erai la fel de bun ca restul membrilor. Cum ai reusit sa devii, din pustanul timid si nepregatit, un mastermind al basului?
Sa fiu dat afara? A fost o minune ca am intrat, pentru ca intr-adevar, eram mult sub nivelul celorlalti din trupa la acel moment. Dar de dat afara nu s-a pus problema niciodata, pentru ca odata ce am pus piciorul in trupa Arca, si prin ea – intr-o liga superioara a rockului romanesc, am facut tot posibilul sa imi merit locul. Am avut o perioada de cativa ani in care rutina mea zilnica era de 8-12 ore pe zi studiu. A trebuit sa renunt si la Medicina pentru asta, toti apropiatii mi-au zis ca sunt nebun. M-am angajat portar la un club de jazz si apoi barman, ca sa lucrez noaptea si sa studiez ziua. Si sa nu fiu nevoit sa cant pentru bani. Dupa numai doi ani, am fost votat cel mai bun bassist Rock din Romania, ceea ce pentru mine a fost dovada ca nu trebuie decat sa crezi in tine, sa tintesti sus si sa nu iti fie frica de munca. Apoi mi-am facut un set de reguli, pe care le-am respectat cu sfintenie, reguli care tin de respectul fata de arta, fata de colegi, fata de fani, si de ce nu, fata de mine. Cam asta e.

Ai urmarit activitatea Cargo de-a lungul anilor? Te-ai gandit ca vei ajunge vreodata sa canti cu ei?
Prima data am auzit de Cargo pe vremea lui Ceausescu, cand rockerii faceau sedinte, si hotarau care sunt cele mai bune trupe rock din tara. Bineinteles, Cargo era mereu numarul unu, asa ca era normal sa imi fi dorit sa cant cu ei, mai ales ca si acum, dupa atatia ani, au ramas in viziunea multora numarul unu. Bine, era genul de vis ce stiai cu siguranta ca nu se va implini nicioadata :). Am locuit in Timisoara o perioada destul de lunga, si acolo am inceput sa cant. Cargo au reusit sa insufle niste reguli care tin de conduita si atitudine, care au influentat toata miscarea Rock timisoareana, inclusiv pe mine. Intr-un fel eu cunosc demult cum e sa fii in Cargo, si sunt convins ca si colegii mei percep prezenta mea in trupa ca familiara, nefiind necesar un proces (prea mare) de adaptare. Poate si de aceea ne simtim bine impreuna.

Ce parere ai despre viitoarea lansare Cargo, „A cincea dimensiune”?
Cred ca este un vibe bun, cred ca lucrurile se misca fumos in trupa, iar reactia fanilor la primele doua piese ne incurajeaza. Cred ca este si un moment in care oamenii incep sa realizeze ca este nevoie de trupe ca noi, ca sa poti spune ca ai o miscare muzicala in Romania.  
 
Fanii Cargo te iubesc deja iar solo-urile tale reprezinta highlight-uri ale concertelor live. Care crezi ca este motivul pentru care i-ai castigat pe admiratorii trupei asa de repede?
Probabil pentru ca ma simt ca sunt “de-al lor”. Publicul nu poate fi pacalit! Plus ca ma simt foarte bine pe scena cu colegii mei, si asta se vede!

Presa, fanii si muzicienii din toate colturile lumii sustin ca rockul trece momentan printr-o criza si ca din ce in ce mai putine formatii isi vand discurile. Exista riscul ca, peste ani, sa asistam la „moartea” rockului sau la transformarea lui in altceva?
De transformat, tot timpul s-a transformat, si asta cred ca este si secretul nemuririi lui!
   
Cargo este exponenta unui tip clasic de rock. De ce nu ai optat pentru un grup care abordeaza sonoritati mai „moderne”, mai „pe trend”?
Le-am facut pe toate, am cantat de la hardcore, la drum&bass, funk, blues, acid jazz… Insa daca vorbim de rock, eu am fost intotdeauna pe zona DIO, Black Sabbath, Iron Maiden. Poate si pentru ca asta a fost prima dragoste…Imi brodam “DIO” cu caractere gotice pe blugi cand eram in liceu…Sa stii insa ca nu aspectul “classic rock” ma atrage cel mai mult la Cargo, ci o anume vibratie balcanica, organica, care vine din pamantul pe care il calcam. Sunt cateva mici nuante care tin de metrica, frazare, mesaj, care sunt ale noastre, si nu am sa zic ale romanilor, ci ale oamenilor care traiesc in locurile astea, romani, sarbi, unguri, nemti…Eu am crescut cu rock-ul yugoslavilor in urechi. Si oricum, despre ce vorbim…m-a sunat ADI BARAR la telefon! Ce sa mai optez?

In materie de basisti, cine se afla in top 3 al eroilor tai muzicali?
Am multe influente – Tony Levin, Jaco Pastorius, Stu Hamm, Rob Trujillio…Dar eroii sunt cei care au ramas din copilarie, ca Superman, sau Luke Skywalker! Nimeni nu va mai fi ca ei! Eroii mei sunt cei care m-au facut sa vreau sa cant la bass. Rocco – un bassist din Resita, care in ochii mei avea o tehnica fenomenala. Nu mi-am dorit niciodata sa fiu ca Pastorius, dar la 14 ani imi doream sa fiu ca Rocco.
   
Cum arata urmatoarele luni pentru formatia Cargo? Veti fi ocupati?
Noi suntem tot timpul ocupati, atunci cand nu suntem pe scena lucram in studio. Iarna oricum este prea frig si pentru biciclete si pentru motoare…


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*