Formatia Enter Shikari pregateste revolutia electronicore de la Bucuresti

180 vizualizări

Enter Shikari este o formatie a carei simpatie fata de ideea de revolutie poate fi lesne descoperita in melodiile inedite, ce combina rockul cu muzica electronica, dand nastere unui gen original, intitulat „electronicore”.

Mai mult, versurile grupului britanic adopta pozitii politice si sociale, punand accentul pe ideile de dreptate, autenticitate si libertate, atitudine care ii desparte pe artisti de alte formatii contemporane, preocupate mai mult de satisfacerea propriului hedonism decat de prezentarea unui mesaj puternic.

Britanicii vor concerta in data de 5 octombrie la Bucuresti, Arenele Romane, alaturi de compatriotii de la Hacktivist.

Deoarece show-ul se apropie, am profitat de ocazie pentru a-l intervieva pe tobosarul Rob Rolfe cu privire la noul disc, „The Mindsweep”, lansat pe 19 ianuarie 2015, parerea sa despre contextul socio-politic actual si multe altele.

Enter Shikari a adoptat mereu o pozitie politica ferma. Formatiile din ziua de azi par sa se concentreze mai mult pe hedonism. Sunt deschisi fanii spre „agenda” voastra? Ati fost vreodata criticati pentru mesaj?
Cred ca multi oameni sunt foarte deschisi la idei noi. In U.K. dar si in alte tari, exista numeroase probleme pe care lumea ar vrea sa le vada rezolvate dar politicienii si persoanele publice nu vorbesc despre ele. Consider ca fanii gasesc mesajul nostru incurajator si pot lesne sa empatizeze cu el.

Poate o sa ti se para ciudat dar mereu v-am asociat vibe-ul cu cel al filmului „V for Vendetta”, de la logo, pana la semnificatia versurilor. Doriti sa produceti o revolutie?
Ha! Este un film grozav. Cateodata simtim ca singura cale de a produce o schimbare reala este sa starnesti o revolutie dar mi-e teama ca prea multi oameni ar fi raniti. Nicio revolutie nu are loc fara varsare de sange. Consider ca poti realiza multe lucruri daca te concentrezi pe ceva anume, daca produci schimbari mici, care pot insemna atat de mult. Tot ce ne trebuie este ca mai multi oameni sa se implice.

Veti canta pentru a doua oara in tara noastra, in data de 5 octombrie 2015, la Bucuresti. Din moment ce Romania este o tara ex-comunista, cu niste cicatrice istorice importante, va anima vreun sentiment deosebit cand va ganditi la aceasta prestatie?
Ca sa fiu sincer, nu m-am gandit la asta. Muzica noastra este relevanta in toate tarile in care cantam, indiferent de istorie. Ca formatie, incercam sa vorbim despre problemele lumii, situate deasupra politicii. Este grozav sa simtim iubirea fanilor din anumite locuri care au beneficiat de prea putina libertate de exprimare, comparativ cu background-ul nostru. Poti percepe cu usurinta intensitatea cu care oamenii inteleg anumite subiecte abordate in piesele noastre.

Spune-ne cate ceva despre trupa voastra „alter-ego”, Shikari Sound Sistem – un proiect electronic. Mai lucrati la piese? Cum v-a venit ideea lansarii unei astfel de formatii?
Iubim muzica electronica de cand am ascultat prima piesa de classic trance, in anii 90. De mult timp introducem elemente dance in muzica noastra si ne-am gandit ca ar fi foarte distractiv daca am parcurge intreaga distanta si am crea un proiect secundar dedicat acestui gen. Cativa membri ai trupei (inclusiv eu) au fost DJ de muzica dance si chiar au produs piese electronice in timpul liber. Asta inseamna ca ne pricepem cand vine vorba de un sample si un sintetizator.

Ati creat propria casa de discuri, Ambush Reality. Se datoreaza aceasta alegere dorintei de a va pastra integritatea artistica?
Am facut-o, la inceput, pentru ca nicio casa de discuri nu voia sa ne scoata albumele! Acum continuam sa folosim acest label deoarece ne permite sa avem control creativ complet asupra tuturor aspectelor muncii noastre. Avem o retea uriasa de oameni cu care lucram, de la management la distribuitori, asa ca simtim ca ne aflam intr-o postura avantajoasa. Nu ne-ar fi mai bine cu o casa maare de discuri alaturi. Aceasta doar ne-ar limita.

Dubstep-ul pare sa se fi demodat in ultima vreme, dupa ce a capatat avant in anii precedenti, devenind un trend major. Ca fani ai acestei miscari, ce parere aveti? Se va intoarce acest gen de muzica in topuri sau va fi inlocuit de ceva nou?
Partea grozava a muzicii este ca se schimba mereu. E posibil sa revina peste cativa ani, la fel ca stilul anilor 80, care pare sa fi capatat din nou popularitate. Momentan, lucrurile se indreapta spre teritorii noi. Noi am incercat mereu sa mergem mai departe. Desi o vreme am avut astfel de influente, acum le-am depasit.

Daca ar fi sa faci o Arca a lui Noe cu formatii care sa supravietuiasca Apocalipsei, cu cine ai umple-o?
Mama, ce intrebare grea! Sa le ia naiba pe toate. Faceti loc pentru jacuzzi-ul meu. Serios, acum. Exista prea multa muzica buna ca sa pot alege doar cateva nume. De alta, exista multa muzica buna pe care nici macar nu am ascultat-o inca! Nu ar fi corect sa salvez doar acele putine trupe reprezentative pentru cunostintele mele muzicale naive…

Cel mai recent album al vostru, „The Mindsweep”, lansat in data de 19 ianuarie 2015, este stralucit. Cum difera de materialele precedente si ce credeti ca va urma?
Multumim! Ne-am distrat copios inregistrand acest disc. Am incercat multe tehnici diferite, pe care nu le-am mai utilizat pana acum. De exemplu, am re-inregistrat sunete de tip sample, difuzate in live room. Am lucrat cu un cvartet de coarde live, pe cand datile trecute foloseam doar chestii programate. Elementul uman a oferit foarte multe straturi in plus sunetului, lucru pe care nu l-ar fi putut face computerul, oricat de buna ar fi fost inregistrarea. Cand am compus piesele, nu am tinut nimic in noi, am dat totul, ceea ce a avut ca rezultat o muzica mai agresiva decat cea de pana acum. Pe de alta parte, aceeasi atitudine degajata a dat nastere si unor piese delicate. Lucrurile au luat-o in toate directile. Am inregistrat si alte doua melodii in studio, cand lucram la album, iar acestea vor fi lansate curand, asa ca stati cu urechile ciulite.

Ce v-a inspirat in ultima vreme? Ati citit vreo carte buna sau ati auzit vreo teorie interesanta care ar putea reprezenta o tema pentru versuri? Cum functioneaza lucrurile la voi?
Ne inspira constant tot ceea ce se intampla in jurul nostru, de la ceea ce vedem la stiri, cand deschidem televizorul, pana la discutiile pe care le purtam cu prietenii in pub. Cateodata, chiar si ceea ce vedem la concerte ne stimuleaza creativitatea. Suntem norocosi ca putem calatori mult. Intalnim astfel tot felul de oameni noi, cu idei interesante. Si sa nu uitam de internet! Orice fel de cunoastere este doar la un click distanta. Inspiratie este pretutindeni.

Care dintre piesele voastre ar reprezenta coloana sonora perfecta pentru o revolta?
Hmmm…as spune ca „There’s A Price On Your Head”. Vorbeste despre cat de ridicol este razboiul de clasa. Cred ca impotriva acestor lucruri suntem obligati sa ne revoltam.

Asteptam cu nerabdare concertul de la Bucuresti, care va fi, cu siguranta, pe masura asteptarilor fanilor.

Reamintim ca, in momentul de fata, biletele la concertul Enter Shikari costa 69 Ron. Dupa epuizarea acestora, pretul se va schimba la 79 Ron, pentru restul biletelor pana in ziua concertului, cand acestea au valoarea de 85 Ron.

Bilete online gasiti la www.AmBilet.ro
Bilete fizice gasiti in reteaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Carturesti, Humanitas)

Enter Shikari a fost intemeiata in 2003 in St. Albans, Hertfordshire, Anglia de catre „Rou” Reynolds (voce, programming, clape, synth, chitara, percutie), Liam „Rory” Clewlow (chitara, backing vocals, percutie), Chris Batten (bas, backing vocals, percutie) si Rob Rolfe (tobe, percutie, backing vocals). Primul disc, „Take To The Skies”, este lansat in martie 2007 si obtine imediat reactii pozitive din partea criticilor si a fanilor, clasandu-se pe locul 4 in Official UK Album Chart.

Enter Shikari este numita o „trupa vizionara” (NME) care combina intr-un mod unic post-hardcore-ul cu muzica electronica, rockul alternativ si metalul. Rezultatul este un gen nou, intitulat „electronicore”.

Formatia s-a remarcat si prin mesajul politic puternic, care este bazat pe o viziune anti-sistem. Solistul Rou Reynolds a declarat intr-un interviu cu revista Kerrang ca doreste ca muzica sa sa aduca speranta in sufletele fanilor si sa ii incurajeze sa creada in lucrurile care inseamna ceva pentru ei.

 

Hacktivist a fost intemeiata in anul 2011 si este cel mai emblematic nume din zona rap-metal. EP-ul de debut al grupului, self-titled-ul „Hacktivist”, a aparut in anul 2012 si a consacrat definitiv formatia in randul fanilor acestui gen, dar si a celor care savureaza sonoritati de djent, grime si nu-metal. Hacktivist s-a remarcat prin utilizarea chitarelor cu 8 corzi si a chitarelor bas cu 6 corzi pentru a obtine un sound distorsionat, intunecat, cu un volum masiv.

Pentru 2015, Hacktivist pregateste un nou disc, foarte asteptat de comunitatea metal. Primul single de pe acesta, „False Idols” a ajuns pe locul 1 in topurile internationale la doar cateva ore dupa lansare.

Hacktivist completeaza line-up-ul evenimentului Enter Shikari de la Bucuresti cu unul dintre cele mai importante nume contemporane din zona rap-metal!

Trupa britanica va concerta in premiera in Romania, in urmatoarea formula: Jermaine „J” Hurley – voce, Ben Marvin – voce, Tim „Timfy James” Beazley – chitara, voce, programming, Josh Gurner – bas si Richard Hawking – tobe.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*