Illuminati, Lost Society, Flesh Rodeo / 12.09.2013, Panic! Club, Bucuresti

117 vizualizări
Undeva pe la mijlocul acestei saptamani a avut loc un eveniment unic pe anul 2013 in centrul Bucurestiului si aici nu ma refer la protestele legate de Rosia Montana sau mai nou, cele impotriva eutanasierii cainilor maidanezi, manifestari ce au scos la suprafata faptul ca romanilor le-a ajuns pana in gat modul rudimentar de gestionare a problemelor importante cu care se confrunta tara in ultima perioada. Este vorba despre concertul de lansare a primului material discografic marca Illuminati intitulat „The Core” ce s-a desfasurat in Panic! Club situat in spatele facultatii de arhitectura, un fenomen la care au mai luat parte Lost Society si Flesh Rodeo.
 
Chiar daca localul si-a mai pierdut din faima odata cu schimbarea numelui, el continua sa ramana la fel de primitor, curat, spatios si aerisit asa cum il stiam de acum ceva vreme. Daca la inceput luminitele viu colorate, globul disco si muzica boema reproduceau mai degraba o atmosfera dintr-un club din Havana, starea de spirit avea sa se schimbe pe masura trecerii timpului si aparitiei publicului doritor sa cunoasca tehnicile complexe ale acestor iluminati. Deocamdata reteta succesului in materie de prezenta la concertele metal pe plan national este una necunoscuta si dupa cum stau lucrurile, asa va ramane si in perioada urmatoare avand in vedere situatia actuala. Potential exista, underground-ul e mai activ ca niciodata dar urmatorul pas se lasa asteptat.
 
Incet incet lumea se aduna iar baietii de la Flesh Rodeo isi ocupa posturile pe scena pentru a da startul unei seri cel putin interesante prin prisma stilurilor abordate. In prim plan il avem pe Radu care da tonul cu o piesa putin mai lenta in care isi pune in avantaj calitatile cu vocea clean profitand si de sunetul cristal de care dispune locatia. „Buna seara! Suntem Flesh Rodeo si bine ati venit la lansarea albumului Illuminati.” au fost primele cuvinte adresate unui auditoriu un pic mai retinut in exteriorizare. Legat de limbajul vestimentar, trupetii merg pe principiul default cu blugi si tricouri, o alegere predefinita care nu socheaza si nu epateaza in niciun fel… o meteahna a artistilor din Romania pe care acestia aleg sa o ignore in continuare.
 
Revenind la activitatea vizavi de reprezentatie, observ ca Adrian de la bas este mai activ ca niciodata si se desfasoara vanjos in perimetrul sau acompaniind-ul pe solist in aceasta scurta calatorie prin repertoriul formatiei care penduleaza intre momente de „liniste” ce te deconecteaza de la cantare, pasaje relativ monotone si clipe intense care te fac sa nu regreti ca te-ai deplasat degeaba, acestea din urma fiind prea putine. Publicul reactioneaza timid la finele setului si nu pot sa-l invinuiesc. Recitalul a fost lipsit de esenta si o astfel de prestatie nu poate prinde radacini in randurile celor care au asistat. Te-ai fi asteptat ca metalul alternativ sa umple fundalul sonor insa Flesh Rodeo a venit, a cantat si a plecat asteptand la fel ca publicul sa vada care e treaba cu Illuminati si cu albumul lor plin de recenzii bune si foarte bune. Nu uitati de concertul de lansare a noului material din 3 octombrie din Fabrica unde cei 5 instrumentisti promit mai mult devotament, tragere de inima si piese mai bine inchegate menite sa te tina in ritm de la un capat la celalalt.
 
Urmeaza Lost Society condusa de un solist care stie sa fraternizeze cu publicul in cel mai lejer mod posibil printr-o serie de glume a carei misiune de a destinde spiritele a fost indeplinita cu succes. Setlistul incepe cu „Lost Society” pe care chitarele se aud in fundal iar tobele in ecou insa vocea lui Paul face ca prima piesa sa treaca nesimtitor. In continuare avem parte de „Chain Song” si „The Road To The Sea”, o melodie cu ceva influente celtice nu inainte ca tipul de la microfon sa anunte ca este ziua lui de nastere… destul de dragut sa iti serbezi ziua de nastere printr-un concert iar daca urmarim tiparul aparitiilor in fata oamenilor, observam ca grupul si-a facut un obicei de a canta de ziua vocalului. Poate ar fi mai bine sa presteze si sa serbeze si de ziua celorlalti colegi de breasla pentru ca o singura interpretare muzicala pe an e mult prea putin.
Ajungem rapid la „Nirvana Pizza” care alterneaza pasajele agresive cu cele mai domoale presarate ici colo cu sunete de trompeta si cu aplauze la final. Un moment curios are loc atunci cand Paul indeamna sa se intoneze refrenul cantecului „Yellow Submarine” in timp ce restul membrilor se retrageau de pe scena lasand astfel impresia ca show-ul s-a incheiat insa cei patru revin pentru a duce treaba la bun sfarsit cu un cover semnat The Doors. Vorbim despre „5 To 1” si ideea subtila de a o pune de o noua adunare cat mai repede indusa de versul „Get Together One More Time” ce ti se fixeaza in minte ca o conceptie de care nu ai niciun dubiu. Nici prea scurta, nici prea lunga, evolutia celor de la Lost Society a punctat la capitolul comunicare cu audienta fiind una plina de buna dispozitie si chef de dans ce ne reaminteste ca trebuie sa apreciem mai mult micile bucurii ale vietii, oricare ar fi ele.
 
Scurta pauza pentru refill si schimburi de opinii vesteste debutul formatiei Illuminati pe acest an cu un material nou nout care a rupt gura targului daca pot folosi o vorba din popor. Calitatea sunetului este superioara fata de ce mi-a fost dat sa aud pana acum si asta se datoreaza instrumentelor folosite pentru ca la butoane este acelasi inginer de sunet. Din punct de vedere tehnic, totul este bine structurat, cu ruperi de ritm devastatoare ce releva aptitudinile chitaristului insotite de vocea lui Andrei specifica genului abordat si cadenta sustina de Matei in spatele bateriei. Sectiunile armonioase sunt completate de solourile fast forward rezultand un amestec halucinogen de death metal cu puternice influente progresive. In peisajul scenei autohtone, Illuminati poate fi considerata o noutate daca tinem cont de sistemul abordat iar albumul „The Core” constituie un prim capitol semnificativ din CV-ul care o poate propulsa direct la festivalurile, asa micute cum sunt, de metal din tara.
 
Undeva in partea secunda a spectacolului il putem vedea ca invitat special pe Andi de la Taine punand in practica o mostra din Death executata intr-o maniera foarte profi ce il caracterizeaza constant. Comparatiile au aparut in chip inevitabil insa asta e mai putin relevant. „Multumesc Chuck Schuldiner pentru ca daca n-ar fi fost el, nimeni de pe scena n-ar fi fost aici!” a conchis musafirul care coboara printre cei prezenti pentru deznodamantul serii in care ascultam piesa de rezistenta „Sea Of Consciousness”, un exemplu occidental de substanta toxica periculoasa. Concluzionez prin a remarca diversitatea melodica, cadrul plin de energie si astept efectul de recul a armei Illuminati – 2008.


Foto credits: Alex Radescu si Giovana Costea

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*