In memoriam Alexandru Pascu

Alex Pascu
1.810 vizualizări

Astăzi, 11 decembrie, dragul nostru prieten şi frate ALEX PASCU ar fi împlinit 34 de ani. În ceea ce mă priveşte, s-au împlinit deja, undeva prin septembrie, 20 de ani de când ne cunoşteam. L-am văzut prima dată pe holurile Liceului German. Eu eram într-a douăsprezecea, el cu patru ani mai mic. Mutra simpatică o avea încă de atunci, probabil şi un tricou cu Iron Maiden. Noi, cei mari, îi chinuiam amical pe cei din generaţia lui, îi puneam să facă genuflexiuni, le dădeam palme peste ceafă, dar îi şi simpatizam şi îi lăudam pentru eforturile lor de a asculta rock. Ceea ce, pe vremea aceea, nu era aşa de simplu: trebuia să dai banii pe casete înregistrate mizerabil, să te rogi de alţii să ţi le împrumute pe ale lor, să cauţi reviste cu informaţii despre preferaţii tăi. Nimic din toate acestea nu ne speria. Cu atât mai puţin pe Alex Pascu – el nu dorea doar să asculte rock, voia să-l şi cânte. S-a şi apucat să-şi facă o trupă şi la început cânta alături de colegul şi bunul său prieten, Horaţiu Ghibu. L-am pierdut din vedere o scurtă perioadă de vreme, la terminarea liceului. Apoi l-am mai văzut cu proiectul lui, Thunderstorm, la primele încercări timide în concert. Pentru noi nu era basistul unei trupe. Era fostul nostru coleg şi prieten Pascu. Sigur, nu mai eram elevi, deosebirile dispăruseră. Şi apoi, pe nesimţite, ne-am trezit că, deşi rămas acelaşi, se transformase. Devenise unul dintre cei mai autentici lideri de formaţie din România, un basist excelent şi o prezenţă din ce în ce mai greu de trecut cu vederea. Apropo, în perioada neagră a metal-ului – undeva pe la începutul anilor 2000 – Alex Pascu a cântat o vreme cu Sfera, o trupă mai comercială dar cu instrumentişti aleşi pe sprânceană. Toţi au avut doar cuvinte de laudă la adresa lui. Învăţa armonie, tehnici noi de intepretare, era departe de a se mulţumi cu statutul unui simplu instrumentist de heavy metal ca atâţia alţii. În 2005 l-am văzut cu Thunderstorm la Baza Militară. La sfârşitul concertului i-a întrebat pe cei din public: vreţi basul? Aceia, mai în glumă, au răspuns afirmativ. „Luaţi-l!” – şi l-a aruncat în braţele unui spectator care era să-l scape de uimire. De atunci ne-am întâlnit din ce în ce mai des. Am „împărţit” şi un coleg – regretatul Vlad Ţelea era chitarist la Thunderstorm şi baterist la Rising Shadow. L-am văzut pe Pascu în postura de solist vocal improvizat, când a cântat din toţi plămânii „Empty” la un concert „Tribute to Anathema”. Şi am cântat împreună „The Forever People” a lui My Dying Bride. Cu greu mi-l imaginez absent din peisaj. Goodbye To Gravity era noul lui copil, la care muncise şi în care investise enorm. Despre asta am vorbit când ne-am întâlnit la o petrecere, cu doar două săptămâni înainte de Colectiv sau când am stat unul lângă altul – şi lângă Vlad Ţelea – în primele rânduri la concertul Annihilator de la Maximum Rock Fest. Apropo, tot Alex Pascu a desenat şi sigla festivalului. Era peste tot, iar acum e departe. Tocmai pentru că a fost o prezenţă irepetabilă în vieţile fiecăruia dintre noi, se cade să nu-l uităm. Să nu vorbim despre el la trecut. Pentru că toate cele despre care am vorbit trec, dar existenţa unui om nu trece. Chiar dacă vă vine greu, astăzi şi în orice zi vi-l veţi aminti, spuneţi o rugăciune pentru sufletul lui Alex Pascu. Pentru ca într-o zi să ne putem revedea în pacea Împărăţiei veşnice. Dumnezeu să-l ierte!


Maximum Rock Festival – Logo


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*