Inregistrat in Romania 2 (Alternosfera, Omul cu Sobolani, Luna Amara, Niste Baieti)/ 30.05.2014, Arenele Romane, Bucuresti

97 vizualizări

Autor: Raluca Bicu

Pe 30 mai, anul trecut, eram la un concert sub cerul liber, cu pelerina-n cap, indurand ploaia care pica cu indarjire din cer si incercand sa ignor apa care se insinua usor-usor catre tenisii mei. Intamplarea a facut ca anul acesta sa se repete figura. Culmea, tot pe data de 30 mai. Unul din avantaje e ca de data asta n-am plecat de la locul faptei cu tenisii mustind de apa (adevarat miracol), ceea ce m-a fericit peste masura.

Dar sa trecem la subiect. Vineri seara a fost mare cantare la Arenele Romane, cu Niste Baieti, Luna Amara, Omul cu Sobolani si Alternosfera in program. N-aveam cum sa lipsesc de la asa ceva, motiv pentru care mi-am luat picioarele la spinare (a se citi “m-am urcat intr-un taxi”) si am purces catre Parcul Carol.

Pornita timid inca de cand suisem in taxi, ploaia a inceput sa se insinueze din ce in ce mai insistent pe parcursul setului Niste Baieti (pana la sfarsitul concertului lor deja picura in toata legea). A fost pentru prima oara cand i-am vazut pe tipii astia live, si au fost perfecti pentru a ma introduce in atmosfera de concert. Nici nu ai cum sa stai locului atunci cand ti se canta “Fata draga, nu fi trista” sau “Ionel, Ionelule” in varianta punk (ocazie cu care s-a incins si o tentativa de hora undeva in spatele meu). Intre piese, formatia ii indemna pe cei prezenti sa se distreze, neuitand sa le multumeasca pentru ca iesisera din casa pe o vreme destul de neprietenoasa. Nu au lipsit nici glumitele, Albert, solistul, declarand la un moment dat ca ar vrea sa stie sa se priceapa sa comunice cu publicul la fel ca Barbu, basistul, completand cu “el are mai multe clase decat mine”. Replica a sosit prompt: “Eu am patru, el are doua”.

Dupa Niste Baieti, a cantat Luna Amara, formatie pe care nu o mai vazusem de luni bune. Eu si oamenii cu care eram ne-am mutat un pic mai spre boxa din dreapta, pentru a beneficia de un sunet mai bun (din centru ni s-a parut ca microfonul se auzea o idee prea incet). Spre nemarginita mea bucurie, am avut parte de un setlist care ma facea sa exclam din cinci in minute “uau, si asta?” Trupa a interpretat o droaie de melodii pe care le fredonam inca de cand eram pustoaica, precum “Gri dorian”, “Somn”, “Happiness Provider” sau “Rosu aprins”. S-a pus accentul si pe piesele cu mesaj politic (Mihnea Blidariu purta de altfel un tricou cu “Salvati Rosia Montana”), care au fost ici si colo ajustate pentru a reflecta mai bine starea actuala a lucrurilor: versurile din “Intunecare”, “Anticrist, comunist, Teoctist”, au fost modificate in “Anticrist, capitalist, comunist”, iar pe “Folclor” (piesa despre care Mihnea a spus ca spera sa vina o vreme in care nu va mai fi nevoie sa o cante) s-au adaugat mai multe cuvinte indreptate impotriva clasei politice din prezent. “Albastru” a atras scuzele grupului (motiv de zambete in multime), din cauza ca era fix culoarea pelerinelor puse la dispozitie de cei de la Arenele Romane. Atmosfera a fost absolut geniala, in ciuda (sau poate tocmai din cauza ploii), in multime iscandu-se moshpit in mai multe randuri.

Urmatorii pe lista erau baietii de la Omul cu Sobolani, pe care ii ascult neintrerupt inca din primii ani de adolescenta. Am profitat ca se mai rasfirase lumea dupa Luna Amara si am inaintat nitel spre scena. Nici nu apucasem sa ma asigur ca am fentat toate baltile posibile (deh, nu imi luasem cizmele de cauciuc), ca m-am trezit cu cel putin cinci umbrele intinse in fata mea, moment in care am vazut rosu in fata ochilor, mai ales ca stiam ca intrarea cu umbrele era, cel putin teoretic, interzisa (motiv pentru care eu o lasasem pe a mea exilata la birou). Din fericire, dupa inceperea concertului, unii au fost rezonabili si si-au strans umbrelele. Simt totusi nevoia sa clarific: e de bun simt sa nu mergi cu umbrela la concerte, sau, daca simti ca nu poti sta in ploaie fara sa te topesti, sa stai la distanta de scena daca e inghesuiala. Una la mana, obstructionezi complet vederea celor care au ghinionul sa stea fix in spatele tau, si doi la mana, exista pericolul sa vari cu gingasie umbrela in ochiul vreunuia care are proasta inspiratie sa se afle in perimetrul tau. Asa ca lasati-va umbrelele acasa, copii, asa e frumos.

Dar sa revenim la Omul cu Sobolani. Mi-au continuat glorios revenirea in adolescenta care fusese inceputa in timpul setului Luna Amara. Ma uitam fascinata cand la scena, cand la pustimea din spatele meu care se zbuciuma cu deosebit entuziasm pe piese precum “Oda (in Piata Romana)”, “(Dez)orientat”, “In zbor”, “Xcelent” sau “Ia-te de pe jos”, care pe mine ma incanta de ani buni. Moshpit si aici cat cuprinde (in mai multe randuri a trebuit sa ma intorc cu spatele catre scena ca sa evit sa ma trezesc cu o imbranceala neprevazuta sau cu un cot in dinti – tare, nu zic nu, dar eu una sunt prea batrana pentru chestiile astea), versuri repetate in cor de public, o trupa deosebit de impresionata de incapatanarea celor prezenti de a sta in ploaie (care devenise torentiala deja la momentul acela), si un “la multi ani” cantat din suflet, chiar daca un pic fals, tobosarului Mihnea. Una peste alta, inca un concert de care sa imi aduc aminte cu drag multa vreme de acum incolo.

Ultima aparitie a serii a fost Alternosfera, o trupa despre care stiam din experienta ca are niste live-uri absolut minunate. Ei au avut de altfel si cel mai lung setlist din toate formatiile participante si, cu voia dumneavoastra, nota maxima la impresia artistica (in principal pentru cearsaful acela imens cu logo-ul trupei). Unul din cele mai faine momente a fost interpretarea piesei “Ploile nu vin” (din motive evidente), insa intreg concertul, care ne-a trecut cam prin toate piesele cunoscute ale lor, de la “Femeia nordica” si “Flori de mai” pana la “Muta” si “Nepoata lui Gagarin”, a fost demential. Baietii astia au o energie fantastica, sunt niste profesionisti deosebiti si e o placere sa ii privesti si sa ii asculti. Au de asemenea si multi fani devotati, care au ramas pana la sfarsit alaturi de ei, manifestandu-se zgomotos in ciuda vremii si a orei tarzii din noapte. Alternosfera a fost de altfel si singura formatie care s-a intors la bis, iar eu, care fusesem chinuita in ultimele vreo cateva minute de o dorinta insistenta de a gasi un loc uscat in care sa ma asez pentru a-mi odihni ciolanele, am inviat brusc atunci cand am auzit ultima piesa, “Columb”, cantata de pe marginea scenei.

Am plecat de la Arene zambind fericita, in timp ce paseam cu gratie peste noroiul si baltile care se formasera in parc dupa atatea ore de ploaie neintrerupta. Daca as sti ca de fiecare 30 mai de acum inainte ma voi bucura de concerte similare, as accepta cu draga inima sa stau in apa si pana la genunchi. Doar sa mi se permita sa imi aduc cizmele de cauciuc si pelerine. Fara umbrela, multumesc.

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*