Istoria Slayer – Inceputurile

387 vizualizări

Povestea SLAYER incepe in 1981, in Huntington Park, un cartier din Los Angeles. Dupa mai multe incercari esuate, Kerry King si Jeff Hanneman, doi chitaristi adolescenti se intalnesc la o repetitie si hotarasc sa incerce sa infiinteze o trupa. Primul este un mare admirator al noului val de heavy-metal, in frunte cu Iron Maiden si Judas Priest, in timp ce Hanneman asculta mult punk. King isi aminteste de basistul si solistul vocal Tom Araya, un terapeut respirator cu care mai cantase cu ceva timp in urma, iar formula este completata repede cu bateristul Dave Lombardo, un tanar care strangea bani livrand pizza la domiciliu. O legenda urbana spune ca trupa s-ar fi numit la inceput Dragonslayer, dupa numele unui film aparut in 1981, insa Kerry King neaga aceasta poveste: „Nu ne-am numit niciodata asa; e un mit care a rezistat pana astazi.” De la bun inceput numele ales a fost SLAYER.

Inceputul anilor â’80 este o perioada in care heavy-metal-ul britanic cunoaste o inflorire fara precedent. Kerry King este fan al albumelor Iron Maiden si Judas Priest, al melodiei si al agresivitatii, dar influentele vin si dinspre imaginea satanica promovata de King Diamond, solistul vocal al grupului Mercyful Fate. Pe de alta parte, este vremea revoltei punk. Dave Lombardo si mai ales Jeff Hanneman sunt familiarizati cu genul si cu stilul vocal sacadat, scandat sau tipat. Asa se face ca debutul concertistic al noii trupe este marcat de preluari dupa Priest si Maiden, dar si dupa numeroase trupe punk. In acest context Slayer ii atrage atentia fostului jurnalist de muzica Brian Slagel, care tocmai infiintase casa de discuri Metal Blade. Slagel le propune celor patru sa inregistreze o piesa proprie pentru compilatia „Metal Massacre 3” si asa apare „Aggressive Perfector”. O alta legenda, pe care nimeni nu a confirmat-o si nimeni nu a infirmat-o, spune ca la auzirea acestei piese membrii Metallica au hotarat sa adopte la randul lor un stil mai dur. (Site-ul Encyclopedia Metallum scrie ca, dimpotriva, Slayer s-au decis sa cante mai dur dupa ce au vazut un concert Metallica in 1982. Ambele variante ar putea fi false).

Concertele Slayer din acea vreme sunt marcate de numeroase elemente decorative din registrul intunecat – pentagrame, cruci intoarse, machiaj. Dupa cum au repetat de mai multe ori membrii trupei, toate acestea nu aveau nici o conotatie ideologica, ci erau pura imagine teatrala. Cu toate acestea, eticheta de „satanisti” i-a urmarit pe cei de la Slayer toata cariera, intretinuta si de versurile controversate de pe fiecare album.

Cum in underground piesa de pe „Metal Massacre 3” face valva, Brian Slagel le propune celor patru sa inregistreze un album. Pentru prima data intr-un studio profesionist, Slayer creeaza „Show No Mercy”, care va fi lansat la sfarsitul lui 1983 in Statele Unite si la inceputul anului urmator in Europa. Inregistrarile sunt platite din economiile lui Araya si din bani imprumutati de la tatal lui Kerry King. Discul castiga repede aprecierea comunitatii rock, desi unii critica productia rudimentara. Piesele sunt in mare parte rapide si agresive, dar pastreaza melodicitatea din heavy-metal-ul care inca era o influenta de baza pentru Slayer, in asa masura incat Kerry King afirma ca in unele locuri albumul musteste de Iron Maiden. Temele sunt clare, tonale si recognoscibile, uneori complexe („Metal Storm/Face the Slayer”), chitarele merg uneori in paralel si nici macar solo-urile nu anticipeaza decat vag agresivitatea cu accente atonale ce va deveni ulterior tipica Slayer. Vocea este undeva intre tipat si melodie, iar Dave Lombardo nu face abuz de tobele mari, evoluand in registrul unui baterist rapid si agresiv de heavy-metal. Piese ca „Evil Has No Boundaries” (cu Gene Hoglan printre cei care fac backing vocals), „The Antichrist”, „Die By the Sword” sau „Black Magic” se remarca printr-o personalitate puternica si vor deveni unele dintre cele mai apreciate din repertoriul trupei, adesea cantate live. Versurile jongleaza cu teme satanice sau cu subiecte inspirate din filme de groaza, insa pe „The Final Command” se simte si filonul inspirat din luptele celui de-al doilea razboi mondial.
Pentru promovarea albumului Brian Slagel aranjeaza concerte cu proprietarii mai multor sali de concerte, unde trupa trebuie sa ajunga pe cont propriu. Cu doua vehicule si mai multi prieteni care sa se ocupe de montarea scenei si alte detalii administrative, Slayer pleaca intr-o prima aventura in cursul careia se doarme pe la fani si nu se castiga decat… notorietate. Intre timp trupa intra in colimatorul asociatiei parentale americane PMRC, din cauza versurilor si a imaginii.

„Show No Mercy” devine rapid cel mai bine vandut produs Metal Blade – 15-20 000 de exemplare, fata de o medie de 5000 – asa ca Brian Slagel ii convinge pe membrii trupei sa inregistreze un nou EP, „Haunting the Chapel”, lansat in 1984. Studioul din Hollywood pus la dispozitie nu are pe jos mocheta, astfel incat tobele aluneca cand Lombardo incearca sa inregistreze. Aici reapare Gene Hoglan, care sprijina setul de tobe in timpul piesei „Chemical Warfare”, dar ii si da lui Lombardo cateva indicatii care il ajuta sa-si dezvolte stilul. De altfel, acest lucru este audibil, pasajele cu doua tobe mari devenind un element definitoriu pentru noua identitate muzicala Slayer care tocmai se creiona. Structurile pieselor nu mai sunt cele clasice, ci devin non-lineare, cu succesiuni de riff-uri, vocea este mult mai agresiva, viteza mult mai mare. Pe „Captor of Sin” inceputul aduce un pic aminte de Mercyful Fate, versurile influentate de Venom se invart in jurul acelorasi teme ce imbina satanismul cu distrugerea lumii (intr-un razboi chimic), iar sonoritatile piesei-titlu anticipeaza evolutia de pe „Hell Awaits”.

Slayer isi face debutul european in Belgia, in deschidere la UFO, apoi revine pentru un turneu pe Coasta de Vest a Statelor Unite. Intre timp Dave Mustaine are nevoie de un al doilea chitarist pentru noua lui trupa, Megadeth, iar Kerry King se ofera sa-i dea o mana de ajutor. Dave Ellefson isi aminteste ca nu vazuse pana atunci nici un chitarist ritmic care sa invete atat de rapid riff-urile. Dupa vreo cinci concerte care il fac pe Jeff Hanneman sa se gandeasca la un inlocuitor, Kerry King decide sa se intoarca la Slayer, in ciuda reactiei lui Mustaine: „Ce sa cauti inapoi la aia vopsiti pe fata?”. Din acest moment intre cei doi se naste un conflict al declaratiilor care se va intinde pe mai multi ani.
Spre sfarsitul aceluiasi an, 1984, apare si primul album live al trupei „Live Undead”, inregistrat in New York, in fata catorva zeci de apropiati stransi intr-un studio. Primul fapt divers legat de acest album: este singurul material discografic pe a carui coperta apar membrii trupei – ce-i drept desenati de artistul grafic Albert Cueller, sub forma de scheleti care canta intr-un cimitir. Un alt aspect anecdotic este ca in aceeasi perioada exista o formatie obscura numita Undead. Ca raspuns la titlul albumului Slayer, aceasta a lansat la randul ei o inregistrare in concert cu numele „Live Slayer”.

Al doilea album complet Slayer, „Hell Awaits” (1985), este finantat de Brian Slagel, care isi permite de data aceasta sa angajeze profesionisti de studio. Rezultatul este o productie mult mai buna pentru acele vremuri, pe masura compozitiilor care definesc din ce in ce mai clar imaginea unei trupe care devine influenta majora pentru zeci de alti emuli. Piesele au structuri narative si succesiuni de riff-uri furioase, tensiunea creste si descreste in functie de viteza si de atacurile celor doua tobe mari, vocea e mai bine articulata si aproape lipsita de melodie, iar solo-urile incep sa dezvolte acele trasaturi ce se vor cristaliza pe „Reign In Blood”. Versurile infatiseaza o galerie a satanismului si a groazei, inceputa cu intro-ul piesei-titlu, pe care se aude inregistrat invers „Join us… join us… welcome back.” Piesa respectiva, cu sau fara intro, nu lipseste de atunci din aproape nici un concert Slayer, dar memorabile sunt si „At Dawn They Sleep”, „Praise of Death” sau „Necrophiliac”. Trupa porneste din nou prin Europa, iar o inregistrare-pirat din acele vremuri ni-l prezinta pe Tom Araya destul de vorbaret si cu un simt al umorului (mai mult sau mai putin negru) pe care detractorii trupei nu l-au sesizat niciodata. Turneul american cu Venom si Exodus este marcat de primele filmari disponibile cu trupa, dar si de mici scandaluri nascute din distractiile dezlantuite ale unor tineri care vedeau pentru prima data un autobuz de turneu. „Hell Awaits” atinge repede 100 000 de exemplare vandute si ii atrage atentia producatorului Rick Rubin. Cariera trupei se afla in fata celui mai important moment, care ii va transforma pe Tom Araya, Kerry King, Jeff Hanneman si Dave Lombardo din aspiranti in piatra de hotar a metal-ului din toate timpurile.

Va urma

(Text: Paul "Slayer" Grigoriu)

Reamintim ca SLAYER va concerta vara aceasta in Romania, pe 4 iunie la Arenele Romane din Bucuresti!
Castiga AICI doua invitatii duble la concertul de la Bucuresti


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*