Jack White/ 09.11.2014, Romexpo, Bucuresti

198 vizualizări

Conventia sociala sau religioasa spune ca in ziua de Duminica ar trebui sa ne relaxam, sa ne simtim bine si sa celebram saptamana care tocmai se termina. Astfel, ritualurile dedicate acestei zile difera: de la plimbari prin parc, la lecturarea unei carti bune in intimitatea casei sau savurarea unui ceai in compania prietenilor, fiecare persoana isi formeaza un ideal al zilei perfecte de dolce far niente.

Personal, am ales sa celebrez aceasta zi participand la concertul ce face parte din turneul de promovare al albumului Lazaretto al lui Jack White, organizat de catre Phoenix Entertainment, care a avut loc in data de 10 noiembrie in cadrul Pavilionului Central Romexpo. Si va spun din start ca nu regret alegerea facuta.

Aventura incepe la ora 19:15, cand pe scena urca conationalii de la Omul cu Sobolani, alesi chiar de catre managementul lui Jack White pentru a face incalzirea primului sau concert din Romania. Performanta pentru cate tin sa ii felicit din suflet, “sobolanii” fiind un icon al rockului autohton si una din trupele mele de suflet.

Dan saluta publicul, spargand gheata cu o prima gluma: “Buna seara. Da, v-ati prins, noi suntem Jack White” si  introducand  publicul in starea de “(Dez)orientat”. Emotiile trupei sunt vizibile, acestia marturisind ca sunt onorati de faptul ca, citez, “tovarasul Jack” i-a ales drept opening act.

Desi trupa are parte de un start si un public timid, dupa “Razna” lucrurile incep usor usor sa se anime, incurajarile din partea fanilor ne intarziind sa apara. Continuam cu “Oda (in Piata Romana)”, in incheierea careia Dan ne spune cantat ca “nu se va schimba nimic”, poate ca o aluzie la contextul politic actual. Eu sper ca se va schimba ceva. “Xcelent”  (in mod ironic) si “Cauta” – asa ar suna un indemn plamadit din titlurile urmatoarelor doua piese.

“Cineva sa ne..” , aduca pe scena un Tudor Chirila, care nu a raspuns invitatiei speciale din partea trupei de a li se alatura in aceasta seara. Resemnat, Dan conchide: “Ei, n-a venit. Data viitoare chiar il chemam”, in cel de-al doilea moment comic al reprezentatiei sobolanilor.

In mare, prestatia trupei a fost decenta, insa nimic special pentru contextul acestui show. OCS au fost exact asa cum trebuie, asa cum ne-au obisnuit, doar ca putin timizi. Putem sa si intelegem de ce. “Cine e de Vina?” Cu siguranta, emotiile.

Odata cu incheierea concertului OCS, pe scena s-a tras cortina si s-au inceput pregatirile pentru mult asteptata prestatie a lui Jack White. Ce s-a intamplat dupa draperiile albastre, nu se stie, insa am putut intui: mici probe de sunet si operatiuni de montare a decorului.

Pentru mine, acest “intermezzo” a fost din nou, un prilej de explorare. Astfel, am studiat publicul, oferta de la merchandise, de la bar si locatia in general. Concluziile generale sunt pozitive, aceleasi preturi la categoria mancare si bautura, aceleasi vesnice jetoane. Un public format din doua varste, insa entuziasmat la acelasi nivel. Nimic de reprosat. Bine, poate faptul ca pe fundal se auzea muzica hip-hop, insa aici este o chestiune de gusturi.

In jurul orei 20:15 de dupa cortina apare un membru din stafful artistului, care ne-a readus aminte faptul ca filmatul si fotografiatul  – chiar si cu telefoanele mobile, nu este permis. Desi aceasta informatie a fost livrata si de catre organizatorii Phoenix Entertainment, de aceasta data am primit si o explicatie. Astfel, ni s-a spus ca ne aflam in contextul unui show rock’n’roll live care este de marimea unei scene intregi, si nu de cativa inchi. Drept dovada ca nevoia unei amintiri fizice este perfect normala, am fost invitati sa descarcam fotografii oficiale de pe websiteul Jack White, facute de catre fotograful artistului, pentru a ne putea lauda ulterior prietenilor :).

Cortina se da la o parte la ora 20:35, iar odata cu piesa “Dead Leaves and the Dirty Ground” ni se reveleaza un decor minimalist, al carui laitmotiv este binecunosculul simbol “III” si o suita de muzicieni gatiti la 4 ace, gata de actiune. Atmosfera este domniata de o cromatica a luminilor albastre, vesnicul televizor cu bruiaje este prezent si aici, iar eleganta vestimentara si de tinuta pleaca de la trupa si merge pana la membrii staffului.

Mirarea se spulbera odata cu primele note din “Lazaretto” si in conversiunea acestuia catre “High Ball Stepper”, moment in care constientizez ca il am in fata mea pe Jack, care ne arata prin maiestria solourilor si un stil impecabil ca rock’n’rollul nu a murit. Fiecare oscior din creierul sau e cu siguranta electric!

Prima interactiune cu publicul se contureaza prin intrebarea: “Ce mai faceti? Cum va simtiti?” urmat de prezentarea piesei “Hotel Yorba”, un numar country a la White Stripes extrem de jucaus. Spre finalul piesei, Jack invita publicul sa cante versurile alaturi de el, insa marea supriza a fost ca acesta nu a fost prea receptiv la acest indemn, cu exceptia catorva fani din primele randuri, pe care Jack i-a laudat din gesturi. In aceiasi atmosfera country, insa intr-o nota afectata, ascultam mai departe “Temporary Ground”, moment in care publicul ajunge sa o cunoasca mai bine pe violonista Lillie Mae Rische, care livreaza un vocal secundar sublim. Nici bateristul nu se lasa mai prejos, facand un mini solo.

Mai departe, tunul (“Cannon”) lui Jack loveste cu ghiulele sonice pana la nimicire, artistul intreband daca mai suntem acolo, fiindca el e in stare sa faca asta toata noaptea. Aftfel, ne hraneste mai departe trupul cu “Sixteen Saltines” si sufletul cu “Would You Fight for My Love?”

Ajungem la jumatatea setlistului, cand avem parte de o schimbare de stil odata cu piesa “Top Yourself” (The Raconteurs), un numar similar in ruperile de ritm cu stripesianul “Hello Operator”, urmata de bluesul “Slowly Turning Into You”, unde soloul de vioara si vocea afectata a lui Jack iti dau fiori.

Jack se gandeste la toate, si fara sa ne lase prea mult sa suferim de inima albastra, schimba registrul emotiv, trecand la pian pe piesa “Three Women” si, lordy lord, dansul incepe!

Pe parcursul “Blunderbuss”, Jack ridica intrebarea daca este cineva din Brasov in sala, continuand cu o mica poveste despre aceasta regiune a tarii. Se face ca artistul a vizitat imprejurimile Brasovului acum cativa ani si a fost fermecat de frumusetea locului. In timp ce se afla intr-o portiune de pajiste, observa o fata care culegea flori, moment in care se apropie sa o intrebe pentru cine sunt acestea. Din pacate, fata nu vorbea limba engleza, lucru ce l-a dezamagit. Insa fata era foarte frumoasa, lafel ca si restul romancelor. Compliment care, bineinteles, nu a fost trecut cu vederea de catre public.

Pe “Alone in my Home” Jack si Lillie canta foarte aproape unul de altul, precum doi indragostiti, incheind mai apoi cu “The Hardest Button to Button”, parasind scena, cortina inchizandu-se si publicul aplaudand incantat.

In timpul micii pauze ce a precedat bisul, Jack s-a lasat asteptat in timp ce publicul ingana la unison celebra “Seven Nation Army”, moment de coeziune superb din punctul meu de vedere.

Asadar, encoreul a constat in patru piese de stiluri diferite, de la clasicul “You Don’t Know What Love Is”, trecand prin sunetul modern din “Freedom at 21” pana la finalul mult asteptat conturat de hitul absolut “Seven Nation Army”, pe care interactiunea artist – public a fost maxima, noi cantand intrumentalul, iar Jack versurile.

Jack White si trupa sa au oferit un concert de exceptie, intins pe durata a doua ore de istorie muzicala personala. Componenta veche a constat in 7 piese din era The White Stripes, cea noua din 11 piese din careira solo, iar cea alternativa dintr-un numar al proiectului The Raconteurs. Sunetul a fost foarte bun, insa mai important de mentionat este faptul ca in contextul unui show live, nicio piesa nu suna identic cu varianta inregistrata, ci chiar mai bine, semn ca Jack White poseda personalitate creativa si versatilitate. Concluzie finala: un show foarte reusit pe parcursul cariua m-am simtit foarte bine!

Intr-o nota finala, se pare ca publicul s-a conformat politicii de a nu folosi telefoanele mobile – nu am vazut absolut niciun telefon/ aparat/ dispozitiv in aer. Mai mult, fumatul si neplacerile pe care acest obicei le cauzeaza in spatiu inchis nu si-au avut loc la acest concert (cu cateva mici exceptii, desigur). Motive pentru care tin sa felicit publicul pentru bunul simt de care a dat dovada si sa sper ca si urmatoarele concerte la care voi asista sa se desfasoare sub aceste reguli minime de bun simt.

Singurul aspect negativ al concertului au fost cateva incidente la intrare unde, firma de paza BGS a interzis accesul cu castile antifonice, in masura in care acestea erau destinate copiilor mici. Dupa lungi discutii au inteles ca aceste casti ar trebui sa fie ceva normal la un concert, in special pentru copii pana la varsta de 5-6 ani. Un alt aspect negativ a fost momentul in care Andrei Basa (asistentul organizatorului) a oprit accesul unei fetite de 3 ani la concert pe motiv ca aceasta nu are bilet de intrare, desi ambii parinti aveau acces la acest concert. Speram ca aceste gafe sa nu se mai intample, iar la urmatoarele concerte sa auzim numai de bine.

Ati fost la concert? Cum vi s-a parut? Am ratat ceva? Asteptam comentariile voastre.

Setlist:

1. Dead Leaves and the Dirty Ground (The White Stripes)
2. Lazaretto
3. High Ball Stepper
4. Hotel Yorba (The White Stripes)
5. Temporary Ground
6. Cannon (The White Stripes)
7. Sixteen Saltines
8. Would You Fight for My Love
9. Top Yourself (The Raconteurs)
10. Slowly Turning Into You (The White Stripes)
11. Three Women
12. Never Far Away
13. Blunderbuss
14. Alone in My Home
15. The Hardest Button to Button (The White Stripes)
_____________________________________
16. You Don’t Know What Love Is (You Just Do As You’re Told) (The White Stripes)
17. Freedom at 21
18. Weep Themselves to Sleep
19. Seven Nation Army (The White Stripes)


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*