James LaBrie – Impermanent Resonance

Acceseaza aici varianta in engleza. Read the review in English here

„Impermanent Resonance”, noul album solo al lui JAMES LABRIE, solistul formatiei Dream Theater, este o capodopera metal. Materialul va fi lansat pe data de 29 iulie 2013, dar Maximum Rock Magazin a avut privilegiul de a-l asculta inainte.

Din toate punctele de vedere, discul este senzational. Productia suna ireprosabil, compozitional avem de-a face cu niste structuri foarte complexe, tematic albumul ne delecteaza cu diversitate iar ca tracklisting gasim atat balade si piese innebunitor de rapide, cat si melodii aflate intre cele doua extreme.

Un alt plus este alternarea dintre vocea harsh a lui Matt Guillory (clape), colegul de songwriting al lui Labrie, si cea deja trademark a solistului Dream Theater, care s-a autodepasit cu acest disc. Materialul beneficiaza si de un line-up consistent si consecvent, remarcandu-se prin unitate stilistica.

Piesele contin atat de multe carlige incat efectiv te „prinzi” in ele si nu mai ai scapare. Marele avantaj este ca, in ciuda sofisticarii compozitionale, refrenele pot fi fredonate cu usurinta si persista in minte.

In ceea ce priveste genul, „Impermanent Resonance” propune ceva inovator. Amestecul dintre abordari 100% moderne, cum ar fi cea metalcore, si exprimari deja consacrate ca metalul progresiv fac din „IR” o lansare crossover de ultima generatie. „Vocabularul” stilistic al lui Labrie este extrem de bogat si contine referinte din o multitudine de genuri.

Discul incepe cu „Agony”, care da startul intr-un mod puternic si asumat materialului. Urmeaza „Undertow” care debuteaza in stil aproape industrial pentru a se baza mai apoi pe niste distorsiuni sincopate si pe agitatia estetica a clapelor. Spre refren ritmul se potoleste si te capteaza intr-un Maelstrom de emotii create cu ajutorul alternarii vocilor harsh si clear. „Slight of Hand” este probabil cea mai progresiva piesa de pe disc, lasand fiecare instrument sa ajunga in centrul atentiei.

„Back On The Ground” are ceva de balada in ea, fiind construita pe structuri ritmice mai lente. Cantecul aminteste putin de stilul Avantasia. „I Got You” starneste un sentiment de anxietate, fiind rapida si mai agresiva. „Holding On” – piesa „rollecoaster” a discului – pacaleste prin startul electronic, condus de clape, pentru a exploda apoi in niste distorsiuni nemiloase, care, la randul lor, se vor scufunda in blandetea synth-ului genial al lui Guillory.

„Lost in the Fire” straluceste din nou cu ajutorul clapelor care construiesc o atmosfera speciala. Ecoul melancolic al chitarei da nastere unui sentiment de nostalgie, surpat in atitudine metal o data cu refrenul. „Letting Go” are la fel acel vibe electronic datorat keyboard-ului si pluseaza prin niste ritmuri sincopate.

„Destined to Burn” este cea mai atmosferica melodie de pe album si este condusa cu maiestrie de chitare. „Say You’re Still Mine” este o balada metal perfecta careia nu ai ce sa-i reprosezi iar „Amnesia” pastreaza, tematic, linia inceputa de aceasta piesa vorbind despre dorinta de a uita o iubire care a facut prea mult rau.

Ultima piesa, „I Will Not Break” este un adevarat imn al puterii de a merge mai departe si mizeaza pe blastbeat-uri nemiloase, viteza si progresii demente. Melodia este cea mai agresiva, rapida si metal compozitie de pe album, incheind materialul intr-un mod grandios.

„Impermanent Resonance” este un disc pe care orice fan al metalului modern trebuie sa-l aiba in colectie deoarece reprezinta un „indrumar” muzical foarte reusit care schiteaza o noua directie pentru muzica grea. Singurul repros care ar putea fi facut este acela ca unele piese tind sa respecte o anumita reteta compozitionala, ceea ce risca sa duca la uniformitate.

Oricum ar fi, avem de-a face cu un album inovator, profesionist si de ultima generatie care constituie un must-listen al lui 2013.