Jukka Koskinen: „Wintersun este asemenea unui scriitor, îți ia destul de mult timp să lansezi ceva, dar și atunci când se întâmplă, e realizat în cel mai bun mod cu putință, prin calitate și pasiune” (interviu)

936 vizualizări

În ultimele două decenii, a apărut un neobișnuit și insuportabil trend al unor formații să își lanseze unele materiale la distanța considerabilă de timp. De exemplu, Rammstein nu a mai lansat un nou material de opt ani, Tool de unsprezece ani, iar noul disc Necrophagist a devenit un mit. Un al exemplu notabil a fost formația WINTERSUN: după apariția albumului eponim de debut în anul 2004 au fost necesari opt ani de pauză până la lansarea lui „Time I” și alți cinci pentru lansarea unui nou material. Nu putem spune că lenea sau aspirația la chinuri îndelungate pentru fani sunt principalele motive pentru care formația finlandeză a recurs la aceste decalaje, ci dorința de a compune piesele perfecte, atât la nivel structural, cât și conceptual. Cu toții știm că Jari Mäenpää, liderul trupei, este un perfecționist desăvârșit, iar apariția noului material, „Time II” trebuia să fie destul de îndelungată.

Totuși, Wintersun nu a mai lansat mult așteptata continuare, ci a optat să compună un material nou de la zero, care s-a intitulat „The Forest Seasons”. Principalul motiv pentru această schimbare de optică a fost dorința aproape inimaginabilă a trupei de a-și construi propriul studio, pe baza donațiilor venite de la fani prin comandarea în avans a lui „The Forest Seasons” (chiar la un preț considerabil). Astfel, odată cu aceste pregătiri, am reușit să obținem un interviu cu Jukka Koskinen, basistul formației Wintersun, în care am discutat în mare despre ce înseamnă noul disc, care au fost așteptările, dar și despre controversele campaniei de crowdfunding de pe Indiegogo.


Salutare! Mă bucur că am ocazia să realizez acest interviu cu tine, mai ales că de curând am citit foarte multe știri legate de viitorul vostru album. Care este spiritul în trupă în aceste zile?

Salut, Maximum Rock! Spiritul în formație este incredibil. Noi am avut mereu respect reciproc între noi și am împărțit o mulțime de valori asemănătoare în general, așa că suntem o adunătură de tipi fericiți, într-adevăr!

„The Forest Seasons” este mult așteptatul vostru material pe care ni-l dorim de aproape cinci ani: ați ales cu această dată o abordare mult mai dură, sau ați ales reminiscențe din compozițiile voastre mai vechi, ori ați ales să combinați aceste două elemente?

Noul album, „The Forest Seasons” este mult mai profund și emoțional decât în alte momente din istoria Wintersun. Fiecare piesă de pe album se concentrează și deservește intens o stare sufletească perfectă. Toate cele patru melodii ale noului material se diferențiază una pe alta clar, dar se contopesc într-un întreg. Este cel mai puternic album al nostru de până acum.

Care a fost scopul pe care l-ați avut în minte atunci când ați început să înregistrați noul album: au existat anumite elemente pe care ați dorit neapărat să le includeți?

Baza acestui material este pădurea, așa cum și titlul sugerează. Jari a căpătat o abordare mult mai primitivă și autentică asupra rădăcinilor naturii în timp ce a călătorit prin păduri. Viziunea a fost să capturăm sălbăticia și frumusețea pădurii în cadrul natural în fiecare piesă. Am început prin a compune o piesă care este numită „The Forest That Weeps”, pe care am și cântat-o live în 2015 deja, dar el a dorit totuși să creăm diferite elemente și emoții care să se așeze în noile piese. De aici întregul album s-a născut, e mult mai inovativ și mult mai maiestuos și limpede față de alte ocazii.

Cum au mers sesiunile de înregistrări? Ați lucrat altfel de această dată?

Da, deoarece resursele pe care le avem la acest moment au necesitat din partea noastră o perspectivă diferită. Asta deoarece am suspendat lansarea lui „Time II”, nu am dorit să lansăm ceva neterminat (așa cum „Time I” a fost parțial). Am dorit să găsim sunetul și universul cel mai bun pentru noul album cu resursele pe care le-am avut. După părerea mea, am reușit să facem acest lucru destul de bine, pentru că „The Forest Seasons” este mult mai natural și nu conține o producție masivă, așa ca cea din spatele albumelor „Time”, deși am introdus un sunet greu.

Când ați început să compuneți noile piese și cât timp ați depus să le aranjați și să le structurați?

Procesul a fost destul de lung, de ordinul anilor. Ne-am așezat în spatele cortinei și am scris piesele în pace. Melodiile pe care le-am compus s-au conturat natural și rapid, într-adevăr, lucru care a fost destul de ciudat, în comparație cu trecutul. Nu am spus nimănui acest lucru! Așadar, a fost frumos să surprindem pe toată lumea pozitiv!

Poți să ne descrii conceptul din spatele albumului „The Forest Seasons”? Am citit că Jari a mărturisit faptul că nu există nicio legătură cu faimoasa operă a lui Vivaldi, „Cele patru anotimpuri”, deși există acolo o mică conexiune…

Mica și singura conexiune este tema din spatele albumului. Avem și noi patru anotimpuri, așa cum există în „Cele patru anotimpuri”, dar am mai adăugat mai mult dinamism și contrast! Există patru diferite piese, legate de fiecare anotimp: primăvară, vară, toamnă și iarnă. Toate piesele au în schimb o totală diferită atmosferă, pornind de la o frumusețe maiestuoasă, care se finalizează printr-o întunecime zdrobitoare.

De asemenea, există o întrebare eternă: care este motivul principal pentru care ați suspendat lansarea albumului „Time II”? Pentru mulți fani a venit totul ca o surpriză imensă, deși ați cântat și piese noi în timpul show-urilor live, precum „The Way Of The Fire”.

Am cântat acea piesă nouă live deoarece am dorit să oferim fanilor ocazia să asculte o parte din muzica ce urma să apară, deși am decis să oprim lansarea lui „Time II” datorită lipsei de resurse de care albumul are nevoie. Wintersun este asemenea unui scriitor, îți ia destul de mult timp să lansezi ceva, dar și atunci când se întâmplă, e realizat în cel mai bun mod cu putință, prin calitate și pasiune. Este într-un fel tot ceea ce înseamnă formația la acest moment!

Durata pieselor voastre, care trec de 10 minute în general, se integrează complet în modul vostru de a compune? Mi s-a părut că în „Time I” că v-a trebuit o mulțime de minute pentru a vă putea integra atât de multe idei și riff-uri.

Jari are o viziune și o perspectivă incredibilă atunci când compune piese. Stilul lui consider că este cel mai lung format. Chiar el a mărturisit că îi este mai simplu să compună piese lungi decât unele scurte. Este de admirat, căci de când am început să compun, am fost obișnuit în fostele formații să vin cu piese scurte, normale ca durată. Nu cred că am ascultat ceva mai special decât compozițiile lui Jari, unde toate piesele pe care le realizează devin atât de perfecte, fluente și dinamice. Parcă toate melodiile lui te invită într-o călătorie care te captivează de la început până la final. E frumusețe pură!

Dacă tot vorbim de Jari, acum ceva timp Wintersun a anunțat că este în căutarea unui nou chitarist, pentru că el a ales să preria poziția de solist în trupă. Cum a decurs procesul de recrutare și ați reușit la final să găsiți un coleg potrivit?

Da, aceasta a fost dorința lui de a se concentra doar pe voce atunci când vom cânta live. Astfel, el a reușit să se concentreze mai mult pe compunerea pieselor noi și și-a luat mai multă muncă pe umeri, realizând în același timp vocea și chitarele, ceea ce în Wintersun este o datorie destul de provocatoare și grea. Jari, desigur, continuă să cânte la chitară ca în trecut în studio. Am trecut printr-un proces de recrutare și avem deja pe cineva în minte, iar repetițiile au mers chiar foarte bune. Este vorba de o persoană foarte talentată la chitară, cu o voce foarte bună, ceea ce va aduce un impuls corespunzător show-urilor live Wintersun. Vom anunța numele chitaristului la finalul acestei primăveri.

În campania voastră recentă de pe platforma Indiegogo, ați reușit să strângeți aproape 300.000 de dolari pentru construcția studioului personal și realizarea albumului „Time II”. Este vorba totuși de o sumă pe care nu orice trupă ar reuși să o strângă într-o perioadă atât de scurtă și demonstrează într-un fel suportul adevărat din parte fanilor voștri. Așadar, v-ați așteptat încă de la început la sprijinul masiv din întreaga lume?

Suntem atât de încântați și uimiți de fanii noștri dragi care ne-au susținut în întreaga campanie de crowdfunding. Încă mai există două săptămâni de desfășurare și nu am fi sperat la una mai bună. Am avut încredere încă din prima zi odată ce am oferit imensul „Forest Package” (plus o surpriză care va veni puțin mai târziu), dar desigur, nu ne-am așteptat la răspunsul imens venit din toate părțile. Nu am putut fi mai fericiți, însă totul se leagă de fanii noștri, care au încredere în noi că suntem transparenți și onești cu toate fondurile. Toată suma va fi cheltuită în cel mai bun mod posibil, încât vom reuși ca în viitoarele albume să prezentăm o producție bestială cu o viziune împlinită!

Am citit că această campanie va continua până în primele zile ale lunii aprilie. Mai mult decât atât, există câteva website-uri celebre, precum Metal Injection sau Metal Sucks care v-au criticat pentru că ați cerut o sumă imensă, însă există și ascultători care consideră că aceasta este destul de exagerată. Sunt costurile atât de mari în Finlanda pentru a realiza un album pe cont propriu, sau toate aceste critici reprezintă o imensă reacție împotriva voastră?

Această situație este nouă pentru mulți în general, deoarece foarte multă informație este secretă în relațiile cu casele de discuri și așa mai departe. Astfel, atunci când apar noi schimbări, nu foarte multă lume este capabilă să îi țină piept. Desigur, campania merge incredibil și oamenii înțeleg și apreciază onestitatea, așa cum o prezentăm noi. Desigur că suma pe care am strâns-o este destul de mare, dar mai mult de o treime (mai bine de 30%, mai precis) va fi dedusă pe cheltuieli și taxele din Finlanda. Sunt de părere că există un fals impact pentru unii faptul că văd o sumă atât de imensă pe website-ul Indiegogo, și că nu vom plăti nicio deducere. Să realizezi muzică nu este atât de ieftin, cel puțin din perspectiva Wintersun. Unii spun că noi am fi putut realiza și altfel. Răspunsul este că nu am putut, dacă un compozitor are o anumită viziune în a crea muzică, atunci viziunea rămâne aceea și nimic mai mult. Nu are nici un sens să te dezamăgești prin a lansa ceva nefinalizat, nu? Nu are nici un sens să nu poți realiza viziunea proprie în cea mai bună modalitate posibilă. Desigur, există atât de multe opinii în funcție de fiecare om în parte, așadar nu este nicio surpriză faptul că fiecare se exprimă cum dorește. Este libertatea fiecăruia de a alege în a participa sau nu la campania de crowdfunding.

De asemenea, studiourile terțe costă imens de mult datorită chiriei și producției masive (așa cum a fost în cazul lui „Time II”). Costă atât de mult încât noi am fi pierdut mult. Construcția studioului propriu reprezintă modalitatea de a salva timp și bani. Așa putem să realizăm muzică 24/7, fără întreruperi și așa mai departe. Este cea mai bună soluție, putem să realizăm albume mult mai repede în viitor. Mai mult decât atât, toată această campanie este o apreciere corectă față de Jari și toată munca pe care el a realizat-o în ultimii zece ani.

Ce rezervă viitorul pentru Wintersun? Aveți deja câteva date rezervate pentru festivalurile din vară?

Da, avem deja câteva show-uri rezervate la câteva festivaluri europene și altele care urmează a fi anunțate. De asemenea, căutăm să realizăm un turneu mai spre finalul anului.

Vă mulțumesc enorm pentru timpul oferit! Există anumite lucruri pe care crezi că le-am omis?

Nu uitați să verificați campania noastră de crowdfunding de pe Indiegogo! Avem ceva special de oferit acolo, așa că vă așteptăm să vă alăturați nouă pentru a realiza istorie împreună!

Photocredit by Nana Simelius

Special thanks: Anne Swallow & Nuclear Blast Records

Wintersun2012d


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*