Katatonia, The Ocean, AFLMȘMP / 21.10.2017 / Kruhnen Musik Halle, Brașov

380 vizualizări

Weekend-ul recent încheiat s-a consumat din nou cu o porție zdravănă de rock, de data asta în Brașov, la Kruhnen Musik Halle. Evenimentul i-a adus pe aceeași scenă pe Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, The Ocean și Katatonia, care au dedicat concertul albumului „The Great Cold Distance” (2006).

Fiind printre puținii norocoși să ascultăm integral unul dintre cele mai cunoscute și populare materiale discografice ale grupului suedez, nu puteam rata această ediție specială a la Katatonia.

Acum fix un an, în octombrie, „The Great Cold Distance” împlinea 10 ani de la lansare. Cu această ocazie, trupa a susținut concerte aniversare în câteva țări, ajungând și în România pe 21 octombrie. După cum a menționat și Jonas Renkse, la noi s-a ținut practic petrecerea de 11 ani a albumului.

Afară la Kruhnen Musik Halle, în stilul anunțurilor de pe cinematografele vechi din anii ’50, scria mare și frumos luminat ce show se desfășoară înăuntru. Nu aveai cum să te rătăcești.

Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut (AFLMȘMP, varianta scurtă) au început seara cu un post rock care îți trezea apetitul pentru ceea ce avea să urmeze. Fericiții posesori ai primului album din carieră – “S-a Rezolvat. Nu Se Poate” – lansat recent cu un concert în Control Club din București, sunt cu adevărat promițători în ceea ce privește o deschidere mai mare a publicului românesc către acest gen. Băieții au creat o ambianță numai bună ca să te încălzească pentru restul serii, deci putem spune că gheața s-a spart cu succes.

După „ai noștri” au urmat The Ocean. Deja începea să vină din ce în ce mai multă lume și era greu să te orientezi dacă voiai să ieși din local. Coridorul către ieșire tihnea de oameni la mese, în picioare, la un pahar, țigară sau taclale. Cum a urcat grupul pe scenă și a început să răsune în Kruhnen Musik Halle, „gloata” s-a năpustit și ea de la țigară înapoi înăuntru. Se schimbă stilul și se cântă ceva mai agresiv, cu instrumental de progressive metal, dar cu voce care duce spre metalcore. Nu e rău deloc, problema este că nu se disting instrumentele prea bine din cauza unei sonorizări deloc impecabile. Sau poate așa ar trebui să sune, de fapt. Băieții au cântat și ei unul dintre propriile albume în întregime. Este vorba despre „Pelegial”, cel mai recent material discografic al lor, lansat în 2013. Trupa a avut momente bune, dar și momente în care nu am reușit să disting prea multe din cauza sunetului poate prea intensificat.

Se termină și „Pelegial” și se apropie momentul cel mare. Încet-încet, își face apariția coperta „The Great Cold Distance” pe prelata din spatele scenei, în timp ce staff-ul pregătește spațiul și pune la punct ultimele detalii. Cu o întârziere de vreo 10 minute, apar suedezii pe „Leaders”, prima piesă de pe albumul aniversar. Publicul se înflăcărează și crește și entuziasmul în rândul fanilor. Deși aveam o teamă că s-ar putea auzi haotic, sunetul a fost aproape perfect. Piesele au sunat ca în studio, încât puteai deosebi toate artificiile muzicale și auzi părțile de finețe, iar bucățile mai hardcore pur și simplu te omorau (într-un mod pozitiv). Katatonia este o trupă care are neapărat nevoie de o sonorizare bună pentru un concert de succes, pentru că muzica lor conține atât de multe detalii și un registru de note atât de variat încât linia dintre mediocritate și perfecțiune poate deveni inexistentă în lipsa lor. În cazul de față, a fost perfecțiune.

Le place să vină în România, se simt bine și se vede acest lucru. Publicul este primitor și gustă genul. Este a patra oară când ne vizitează, de fiecare dată într-un oraș nou. Și îi așteptăm și a cincea oară, pentru că sunt unici.

Bineînțeles, piesele de pe album curg în ordinea de pe track listing-ul oficial, ca la carte. Atmosfera este plăcută, oamenii se simt bine și zâmbesc. Piese ca „In the white”, „July”, „Soil’s song” sau „My twin”, cunoscute și cântate în majoritatea concertelor lor, sunt aplaudate puternic și aclamate la unison. În fața scenei, se văd plete zburând. Chitariștii de pe scenă fac și ei paradă de plete plutitoare.

După ultima piesă, „Journey through pressure”, suedezii ies din peisaj, iar în față se strigă „Kata-tonia” în repetate rânduri. Dar ce să mai cânte? Că doar s-a terminat „The Great Cold Distance”. După ce își trag suflul, cei cinci membri revin la fel de voioși ca la început cu piesa „Serein”, de pe cel mai recent album al lor. Hm, asta da recompensă, pentru că urmează „Ghost of the sun”, pe care lumea efectiv urlă pe refren, fiind și o piesă mai… energică. Încă o piesă de pe „The Fall of Hearts”, ceva mai dansantă, urmată de „Lethean” și „Forsaker”, cu care se încheie minunatul recital. Cinci piese de pe alte patru albume nu era chiar ceva la care să te aștepți, ceea ce a transformat momentul într-unul memorabil.

Zic „momentul” pentru că timpul chiar a zburat și parcă totul s-a întâmplat, respectiv terminat, prea repede. Și nu pentru că au cântat puțin, ci pentru că a fost prea bun. Am avut o oră și jumătate de Katatonia, dar s-a simțit ca 15 minute.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*