Korn, Coma, Implant Pentru Refuz/03.08.2015, Arenele Romane, București

142 vizualizări
Mi-a trebuit aproape o zi ca să îmi revin de la unul dintre cele mai faine evenimente la care am fost în ultimii trei ani, în România: este vorba despre concertul Korn de la Arenele Romane, eveniment la care s-au mai prezentat formațiile Implant Pentru Refuz, Coma și Point Blank (Macedonia). A fost un moment așteptat de mulți, mai ales datorită faptului că a fost pentru prima dată când Korn a concertat în București (ultima dată fiind în 2010, la Târgu-Mureș).
 
Concertul Korn de la București a făcut parte din turneul ce a marcat douăzeci de ani de la lansarea materialului discografic de debut al trupei, ,„Korn”. Albumul, lansat pe 11 octombrie 1994, a avut vanzari totale de peste 10 milioane de exemplare și a dat startul unui nou sub-gen, intitulat „nu-metal”. Mai mult decât atât, „Korn” a devenit un simbol al muzicii alternative de la jumătatea anilor ’90, și a influențat în continuare formații precum Limp Bizkit, Coal Chamber, Machine Head, Sepultura, Slipknot sau Drowning Pool. (puteți citi o recenzie amănunțită a albumului AICI).

Primii care s-au urcat pe scenă au fost timișorenii de la Implant Pentru Refuz. Formația a lansat în acest an un nou album, intitulat „Cartography”, iar turneul de promovare a devenit un real succes prin prisma ideilor inovative cu care s-a prezentat din punctul de vedere al prezentării. De la sound până la mișcare scenică, de la stil până și până la tehnică, concertul IPR a fost mult prea bine reușit. A existat o comunicare continuă cu publicul, încă de la primele acorduri a primei piesei din playlist, „Sidef”. Am ascultat piese precum „Messages To God”, „Nori de Gând”, sau „March To The End”. Horvath, solistul trupei, a electrizat publicul cu vocea sa puternică, susținută intens de amalgamul de riffuri; profesionalismul de care a dat formația a uimit publicul, iar primul wall of death din acea noapte a devenit o bucurie pentru participanții săi.

Coma a reușit să dea 150 la sută din tot ceea ce poate, vorbă pe care am citit-o undeva pe internet. Cei șase muzicieni bucureșteni au venit cu un sound solid, întortocheat de fel de fel de mesaje puternice, realizate cu scopul de a deschide mințile celor prezenți și de a-i antrena pentru concertul care urma. Fanii, numeroși la număr (am văzut o mulțime de tricouri cu logo-ul trupei), au reacționat așa cum a trebuit să facă: au aplaudat, au strigat, s-au bucurat de muzică. Momentul culminant al concertului a avut loc la piesa „Stai”, atunci când, la cererea celor doi soliști, publicul s-a pus în vine, ca apoi să sară la breakdown-ul crescând de la jumătatea piesei. Au fost aruncate tricouri, iar la final, tandemul Cătălin-Sorin a prestat celebra piesă „Cântă-mi povestea”, odată cu publicul, care a cântat vers cu vers întreaga melodie.
 
Am pierdut concertul Point Blank, fiind prins cu un interviu face to face cu formatia Korn, un interviu pe care o sa-l prezentam in zilele urmatoare.

Americanii de la Korn s-au urcat pe scena la 21.30 fix. Nebunia a început odată cu primele acorduri a piesei „Blind”; breakdown-ul clasic al piesei a marcat începutul unui mic „masacru” în primele rânduri: moshpit, crowdsurfing, headbang, dușuri cu bere. Timp de o oră și jumătate am ascultat integral primul album, cântat într-o manieră profesionistă, pe care numai o formație veche de aproape 21 de ani o poate face. Publicul a fost asaltat de sonoritățile ferme rezultate de sunetul perfect de pe scenă, care nu a fost asaltat de hibe care să deranjeze auzul. Arenele Romane s-au umplut de un flux de energie, atunci când Korn a făcut o mică pauză în timpul piesei „Clown”: publicul a început să îi aplaude îndelung pe cei cinci muzicieni, eroi ai adolescenței multora, iar Jonathan Davis a fost profund emoționat (am văzut câteva lacrimi, și chiar câteva aplauze din partea sa). Momentul culminant, după părerea mea, a avut loc în timpul piesei „Shoots And Ladders”, atunci când Jonathan a urcat cu cimpoiul pe scenă, iar acordurile produse de acest instrument au uns la suflet pe cei care s-au simțit, pentru o scurtă perioadă, uniți prin muzică. Acest sentiment de coeziune a atins unele puncte culminante la interlude, atunci când pe scenă a fost adus celebrul stativ al lui Jonathan, „The Bitch”. Ultimele patru piese, adevărate hituri care erau difuzate mai mereu la TV, ne-au adus pe toți din față cu picioarele pe pământ: cu toții am cântat, cu toții ne-am mișcat, care cum putea, cu toții ne-am simțit bine.

Au fost doar trei minusuri: Jonathan nu a comunicat deloc cu publicul, singurul lucru pe care am reușit să îl aud de la el a fost clasicul: „We will be back, soon!”. Oricum, mulți știau că este ceva uzual din partea sa, și nu cred că a avut un efect major asupra celor prezenți. Muzica a vorbit, nu doar vorbele. Pe lângă acest lucru, la final a avut loc un eveniment tragic-comic: un spectator s-a urcat pe scenă și a reușit să fure microfonul de pe stativul lui Jonathan, profitând de faptul că luminile erau stinse în acel moment. Cei de la BGS au acționat rapid și l-am văzut pe individ apoi într-o dubă de Jandarmerie din față de la Arene. Pentru că tot am vorbit de BGS, aici a fost un mare minus, din nou, datorită neprofesionalismului cu care s-au prezentat, în special în momentele de crowdsurfing, atunci când gardienii din față aruncau oamenii înapoi pe public.

Încă o dată: felicitări Sabotage, felicitări Emagic pentru o seară faină, cu trupe faine și oameni faini!

Korn setlist:

Blind
Ball Tongue
Need To  (with „Alive” chorus as second chorus)
Clown
Divine
Faget
Shoots and Ladders
Predictable
Fake
Lies
Helmet in the Bush
Daddy

Encore:

Falling Away from Me
Here to Stay
Coming Undone
Freak on a Leash

Foto: Cătălin Ilnițchi

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*