Krepuskul anunță data de lansare a noului videoclip „The Disciples”

483 vizualizări

Notați în calendar data de 14 septembrie 2017, căci atunci KREPUSKUL urmează să lanseze noul videoclip al trupei intitulat „The Disciples”. Și pentru că nu mai e mult, până atunci ne putem bucura de un teaser semnat de Costin Chioreanu:

Reamintim că trupa clujeană va lansa oficial albumul intitulat „Hybrid” pe data de 3 noiembrie la Cluj-Napoca, în Hard Club. De asemenea, băieții de la KREPUSKUL pregătesc un turneu special de promovare a noului disc, care va cuprinde evenimente organizate în țară, cât și în afară. Unul din cele mai așteptate momente din acest turneu se anunță a fi lansarea oficială de la București, și anume un concert special în club Fabrica.

Concertele confirmate până în acest moment sunt:

Vineri – 3 noiembrie – Cluj-Napoca – Hard Club
Sâmbătă – 4 noiembrie  – Tg. Mureș – Jazz and Blues Club
Vineri – 17 noiembrie – Baia Mare – Shadows Rock Bar
Sâmbătă – 18 noiembrie – Zalau – Rock’n’Roll Center
Joi – 30 noiembrie – Pitești – Club Hush
Vineri – 01 decembrie – București – Club Fabrica

Albumul „Hybrid” a fost înregistrat la Liveset Studio din Cluj și masterizat in Rogue Studios de către Alessio Garavello (Dragonforce, Arthemis, A New Tomorrow). Albumul marchează 10 ani de activitate live a formației KREPUSKUL și este al treila material discografic!

sursă: Comunicat de presă


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*