Leprous, Blindead, Taine/ 21.10.2013, Silver Church, Bucuresti

109 vizualizări

In multimea de concerte care umplu aceasta toamna, seara aceasta ni se infatiseaza ca una de rafinament metalizat, ca un eveniment dedicat mai degraba cunoscatorilor.

Lucrul se intuieste vazand numele de pe afis, dar, din pacate, se confirma si prin numarul mic de spectatori care intampina prima trupa. Trecand insa peste acest aspect, asteptarile celor care au venit totusi in aceasta seara in Silver Church vor fi rasplatite cu varf si indesat.

In deschiderea serii canta bucurestenii de la Taine. Cu deja obisnuitul Fane (Panea) in spatele butoanelor, Andy Ionescu si compania ne propun un spectacol multimedia de clasa. Daca setlistul este foarte asemanator cu cel prezentat de Taine de curand la Arenele Romane, contextul este cu totul diferit.

 

Sunetul pune in evidenta de la bun inceput instrumentele in coordonarea lor, in timp ce pe ecranul din spate se deruleaza colaje cu imagini alternand cu detalii din insasi prestatia muzicienilor.

„The World Does Not Change”isi dezvaluie aici deplin caracterul de imbinare a unor pasaje progresive cu death-metal-ul care a evoluat de la tehnica la expresie, sectia ritmica rupe sala in doua, iar chitarele tes solistici stranii si melodioase.

TaineLep copy

La „The Devil Inside” pe ecran si pe banda apare si invitatul Buvnitz (Stefan Zaharescu), in timp ce la „Cosmos” – preluare dupa Cynic – Andy face un duet de la distanta cu Laura de la An Theos.

TaineLep2

Cuvantul-cheie pentru recitalul din aceasta seara este coordonare: coordonare intre instrumente, intre voci (cu basistul Sep pe post de growler), intre diferitele parti solistice, intre scena si fundalul video. Iar rezultatul, foarte convingator, il face pe acelasi prieten cu care am urmarit si penultimul concert Taine sa exclame: „Doamne, ce bine e cand se aude bine!” Aferim si, chiar daca a inceput sa sune enervant, asteptam si noi cu nerabdare noi inregistrari (ma feresc sa spun cuvantul interzis, „album”) semnate Taine. Si cat mai multe concerte.

Polonezii de la Blindead isi promoveaza in aceasta perioada noul album, „Absence”, dar pentru publicul de la noi trupa insasi este o noutate. Spectacolul e plin de energie, dar am nevoie sa-l vad pana la sfarsit ca sa-mi dau seama daca imi place cu adevarat.

Pe de o parte, obiceiul de a folosi suprapuneri de sunete si scurte motive, fara melodie sau progresii armonice clar determinate, ca intr-un fel de colaj sonor in care si zgomotul joaca un rol important, devine obositoare pe masura ce apar din ce in ce mai multe trupe care adopta aceasta maniera expresiva in lipsa de altceva mai bun sau intr-o cautare disperata a originalitatii.

Blindead

Pe de alta parte, cand constructia rezultata din micile bucati muzicale asamblate capata coerenta, demersul artistic devine cel putin interesant. Asta se intampla, incet-incet, cu Blindead.

Chitare puternic distorsionate, bas monoton si ritmica martiala rupta de cate un contratimp sau o sincopa, cu un aer sludge/doom dat de vocea principala si de caracterul visator-tulburat, cu un volum puternic si clape care contureaza piesele carora celelalte instrumente melodice le dau doar culoarea, Blindead reuseste sa creeze starile cautate, acele contemplari anxioase sugerate de crescendo-uri si decrescendo-uri vertiginoase sustinute de o armura ritmica si armonica repetitiva. Iar finalul apoteotic al concertului, de la tema spre zgomot, imi aminteste un pic de coloana sonora creata pentru filmul mut „Vampyr” de francezii de la Year of No Light.

Blindead2

Trupa de atmosfera, muzica in care trebuie sa te afunzi pentru a descoperi filonul expresiv, Blindead merita cel putin o ascultare – iar live, muzica este transpusa cu un plus de forta.
Dupa o pauza nu foarte lunga, cat sa-ti mai racoresti urechile incinse de volumul exagerat (ca de obicei), in urale si aplauze, pe scena urca o trupa care in doar cativa ani a devenit o obisnuita a salilor de concert din Romania si preferinta catorva fani fideli.

Cu Einar Solberg– tuns si cu un pic de barba – la fel de exploziv ca de obicei si cu un bas care iti muta din loc organele interne (nu, asta nu e o apreciere pozitiva si e tot legata de sunet si volum), Leprous isi incepe recitalul cu „Foe”. Melodica subtila, variatiile elegante si, mai pregnant, armoniile pe trei voci excelent realizate, pun bazele inca unei seri memorabile.

Leprouss

Publicul s-a mai inmultit, nu umple sala, dar aplauda frenetic. Iar daca Blindead a avut parte de o primire foarte buna, Leprous parcurge un drum al triumfului. Si motive sunt destule. In prim-plan este fara indoiala Solberg, cu vocea versatila ce trece de la pasajele armonizate mentionate mai sus, intr-un falset ireprosabil, la parti dure sau la o raguseala melodioasa, totul intr-o permanenta miscare, desi solistul trebuie sa se ocupe si de clape. In spate, tobele lui Tobias Ørnes Andersen dau o proba de virtuozitate, dar in general totul este pus la punct cu rafinamentul audibil si pe cel mai recent album, „Coal”, care este cantat aproape in intregime. Iar melodia melancolica de la „The Cloak” e echilibrata de exploziile de sunet de pe piese mai vechi, presarate pe ici, pe colo, spre deliciul publicului spectator.

Suntem mitraliati fara intrerupere cu piesa dupa piesa, gaselnita dupa gaselnita, progresiv, metal, armonii si pete de culoare ridicate pe edificii ultra-repetitive in crescendo, ca un Bolero de Ravel in varianta metal, incursiuni in jazz sau in nebunia rock a lui Frank Zappasau pasaje intercalate de blastbeat.

Leprous2

Iar la bis coboram chiar mai departe in adancurile istoriei si avem parte, printre altele, de un „Passing” care ne aminteste de primele vizite ale norvegienilor in Bucuresti. Nu exista nicio clipa de monotonie si niciun pasaj superfluu. Filmarile vin si ele sa dubleze aspectul foarte vizual, cinematic, al unora dintre pasajele Leprous si seara se incheie cu aplauze care par sa nu se mai opreasca.

Ihsahn, cel care in concerte este acompaniat de membrii trupei norvegiene, a spus candva ca Leprous este unul dintre cele mai bune lucruri noi care s-au intamplat in metal. Iar concertul din seara aceasta ii da perfecta dreptate.

Foto: Diana Grigoriu


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*