Leprous – Facem totul pentru concerte!

142 vizualizări

LEPROUS isi schimba 4 din cei 5 membri in timpul turneului cu Amorphis.
Un scurt interviu cu Einar si Jonas despre inlocuitorii membrilor de baza ai formatiei.

Primul concert Leprous la Bucuresti (cu Therion), la sfarsitul anului trecut, a fost in turneul de promovare al albumului "Tall Poppy Syndrome". Basistul vostru de atunci, Halvor, care a aparut si in fotografiile oficiale ale trupei, a fost inlocuit. Astfel, cu ocazia celui de-al doilea concert Leprous la Bucuresti/Sibiu (cu Amorphis), in cadrul turneului de promovare al albumului "Bilateral", am observat ca locul lui Halvor a fost luat de Rein.  Trebuie spus ca Halvor a aparut pe toate materialele Leprous, inca de la inceput ("Silent Waters", "Aeolia", "Tall Poppy Syndrome"). El a scris, de asemenea, si toate versurile acestor albume, avand astfel o contributie destul de serioasa la produsul Leprous. In plus, "Tall Poppy" a fost promovat printr-un turneu destul de important, alaturi de un nume mare, a fost primit foarte bine de presa si de fani. Toate lucrurile indicau spre o „explozie” Leprous si spre o trupa pe care n-ai prea vrea sa o parasesti. Am stat de vorba cu Einar si Jonas pentru a afla mai multe amanunte despre schimbarile din sanul trupei.

Cand si mai ales de ce a plecat Halvor si cum a ajuns Rein in trupa?
Einar: Leprous este o trupa care iti consuma aproape tot timpul, deci nu prea are nimeni timp de alte proiecte. Halvor isi dorea foarte mult sa se concentreze pe proiectele personale si avea propriile lui idei muzicale pe care voia sa le puna in practica. Din punct de vedere muzical, voia sa mearga pe un alt drum si sa exploreze stiluri pe care nu le-a gasit in Leprous. Nu exista absolut deloc resentimente intre noi si Halvor si ii dorim succes si mult noroc in viitor.
Halvor a parasit trupa la sfarsitul turneului trecut (cu Therion), cu doar o luna inainte ca noi sa intram in studio pentru inregistrarea "Bilateral". Prima persoana la care ne-am gandit pentru a-i lua locul a fost Rein Blomquist. Eram oricum prieteni iar el canta intr-o trupa numita Above Symmetry. Am stiut ca va fi basistul perfect pentru Leprous. Din fericire, si el isi dorea foarte mult sa cante cu noi si, uite-asa, ne-am ales cu un nou basist. Rein a reusit sa invete rapid toate piesele noi si a dat o mana de ajutor la aranjamentele ultimelor trei piese.

Halvor Strand, Øystein Landsverk, Einar Solberg and Tor Oddmund Suhrke.

TorO si Einar sunt singurii doi membri din componenta actuala care fac parte din trupa inca de la inceput. Asa ca n-am putut trece cu vederea faptul ca la Bucuresti/Sibiu TorO nu era pe scena. Citind blogul vostru (http://leprousband.blogspot.com/), am vazut ca s-a alaturat trupei undeva in Grecia. Ce s-a intamplat?
Einar: Leprous nu e inca o trupa indeajuns de mare incat membrii ei sa traiasca exclusiv din asta, asa ca toti avem joburi sau suntem inca studenti. TorO ar fi trebuit sa-si dea dimisia pentru a participa la intreg turneul, lucru pe care am dorit sa-l evitam. Solutia a fost una care sa impace si capra si varza – am adus un inlocuitor. Totusi, TorO a lipsit la doar 8 din cele 45 de concerte ale turneului.

Inlocuitorul lui TorO se numeste Jonas. Ne-ar putea spune cate ceva despre el? Cum a inceput sa cante in Leprous, canta si cu alte trupe? Spunea ca atunci cand se va intoarce TorO in turneu, el isi va relua studiile – despre ce fel de studii e vorba? Nu e un pic frustrant sa nu faci parte din Leprous 100%? Cum se descurca in  turnee etc?
Jonas: Eu am cantat intr-o trupa numita Wintergrave, cu care, in ultimii doi ani, am participat la multe concerte si festivaluri in care a aparut si Leprous. In plus Wintergrave a deschis pentru Leprous la doua concerte, anul trecut, si uite-asa am ajuns sa ne cunoastem mai bine. Einar m-a sunat pur si simplu prin septembrie, cred, si m-a intrebat daca vreau sa particip la turneul Leprous, iar eu am acceptat cu cea mai mare placere. Astfel am ajuns sa le tin locul, pe rand, chitaristilor de la Leprous: am fost TorO o parte de turneu si Øystein o alta parte de turneu. Am avut o gramada de chestii de invatat dar m-am descurcat pentru ca am repetat foarte mult. Si turneul in sine a iesit foarte bine.
Nu am nici o frustrare legata de faptul ca nu sunt un membru permanent al trupei. Cred insa ca Leprous este o trupa fantastica, cu un sunet exceptional si, pentru mine, a fost extraordinar sa fac parte din turneul lor. Nu mai fusesem niciodata intr-un turneu, asa ca a fost o experienta minunata: autocarul a fost foarte bine utilat, baietii din trupe si echipa tehnica au fost de gasca, salile in care am cantat au fost foarte tari!
In prezent, studiez muzica la NISS, in Oslo, incercand sa devin un muzician cat se poate de bun si sperand ca intr-o zi imi voi castiga existenta doar din muzica. Imi plac, de asemenea,  grafica si fotografia, asa ca ma ocup si de asta. In concluzie, faptul ca am fost cu Leprous in turneu a fost o experienta extraordinara. Sunt niste baieti foarte de treaba si vor ajunge foarte departe in foarte scurt timp!

Lucrul care m-a determinat de fapt sa va iau acest interviu a fost chiar schimbarea chitaristilor in mijlocul turneului: vine Jonas, pleaca Jonas vineTorO, pleaca Øystein vine Jonas, pleaca Jonas vine Øystein.  Cateva intrebari legate de asta. Separe ca Jonas are destul de mult de munca. Nu doar invata doua parti de chitara, dar  inlocuieste si doi chitaristi foarte diferiti, atat ca stil cat si ca temperament. Cum reuseste asta? Are vreun cuvant de spus in maniera de interpretare sau TREBUIE sa intre in anumite tipare impuse de trupa?
Einar: Jonas e un chitarist foarte versatil, care se descurca foarte bine in digerite genuri si stiluri muzicale. Intrucat n-am avut foarte mult timp de repetitii cu Jonas, am zis ca e mai simplu sa invete piesele exact ca pe disc. Cu toate astea, a avut libertatea de a face solourile in stilul lui, lucru care i-a iesit foarte bine.

Øystein Landsverk, Halvor Strand, Tor Oddmund Suhrke and Einar Solberg.

De ce a parsit Øystein turneul?
Einar: Øystein s-a intors acasa pentru a-si da examenele. Este in ultimul an de master. A incercat sa lucreze si in timpul turneului dar atmosfera nu e chiar propice pregatirii pentru niste examene. El se va intoarce si va participa la restul turneului incepand cu Japonia. Ca si TorO, el n-a lipsit decat la 8 din cele 45 de concerte.

E un pic neobisnuit, dupa stiinta mea, ca o trupa sa-si schimbe componenta in mijlocul turneului. Cum se descurca Leprous cu aceste schimbari?
Einar: Nu e ceva ce ne place, neaparat. Am fost nevoiti sa luam hotararea asta pentru a putea participa la turneu fara ca TorO sa-si piarda serviciul sau Øystein sa trebuiasca sa renunte la studii. Am fost un pic sceptici la inceput. Nici noua nu ne prea venea sa credem ca ne vom descurca. Dar a mers foarte bine cu Jonas. De fapt, la concertul din Jena (Germania – in a doua parte a turneului) vom avea inlocuitori atat pentru basist cat si pentru tobar (ha, ha, ha!!!). Asta inseamna practic ca eu sunt singurul din trupa care nu voi fi inlocuit pe durata acestui turneu (ha, ha!!). Leprous e o trupa care nu anuleaza nimic, decat daca membrii ei isi doresc acest lucru, asa ca vom face tot ce ne sta in putere sa onoram toate concertele intr-un fel sau altul. De asemenea, e foarte bine sa ai un inlocuitor pentru oricare dintre instrumentistii din trupa, in caz ca unul dintre noi se imbolnaveste, de exemplu. Nu se va intampla insa foarte des sa-l inlocuim pe Tobias (tobe) pentru ca el are un rol foarte important in trupa, atat ca tobar cat si ca om care controleaza toate track-urile suplimentare pe care le avem pe computer.

(C. Cob)

Mai multe informatii despre Leprous:
www.leprous.net
www.facebook.com/#!/leprousband
http://leprousband.blogspot.com/2011/11/day-25-paris-oh-my-god.html


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*