Magia magazinelor de muzică

611 vizualizări

De fiecare dată când ajung prin vreun mare oraş vest-european, sunt câteva locuri care mă fascinează, atât prin pata de culoare pe care o oferă locului, cât şi prin lucrurile în sine pe care le găsesc înăuntru – lucruri cu care nu sunt obişnuită în metropola-capitală a României. Dacă anticariate cu volume de excepţie se mai găsesc, de bine de rău, şi pe la noi, iar rafturile cu benzi desenate (noi şi scumpe sau second-hand şi relativ ieftine) nu fac subiectul discuţiei, mă voi îndrepta repede către fermecătoarele magazine cu muzică. Şi nu mă refer acum la marile lanţuri multi-media, precum FNAC, Saturn sau Media Markt – deşi nici acestea nu scapă căutătorilor de rarităţi, au o ofertă nebănuit de variată într-ale sunetelor alese şi din când în când prinzi albume la reduceri considerabile.

Madrid
Madrid

Nu, ceea găsesc cu adevărat interesant sunt micile spaţii pline până la refuz şi aflate la graniţa între magazin şi consignaţie. Se găsesc la tot pasul pe unele străduţe centrale şi întortocheate din Paris, Barcelona, Madrid, Bruxelles, Viena, München sau Berlin şi tot ce îţi cer sunt câteva ore din viaţa ta. E drept, cu greu vei mai putea vizita ceva în ziua respectivă, într-atât de ameţit vei ieşi din ele. Întâmplător sau nu, zona predilectă este mereu una universitară.

Pe primul loc sunt, evident, CD-urile cu absolut orice – albume mainstream, demo-uri obscure, EP-uri rare, bootleg-uri devenite cult; numeşte ceva şi-l vei găsi acolo, cel mai recent Enslaved între vreo înregistrare în serie limitată cu Duke Ellington şi integrala Nick Drake. Urmează preţioasele viniluri, adresate cunoscătorilor şi iubitorilor de sunet analog; spun „urmează” la modul general, pentru că unele dintre aceste magazinaşe sunt dedicate exclusiv vinilurilor. Un pic surprinzător, prezenţa casetelor nu este de neglijat, iar uneori îţi mai pică ochii pe câte o bandă de magnetofon. Colecţia este completată uneori de tricouri, patch-uri şi accesorii demne de un rocker, însă trebuie să spun că acestea trec în plan secundar – cine să mai aibă timp de ele, când numai discurile te ameţesc şi te suprasaturează? Preţurile sunt la fel de diverse ca şi marfa – de la doi-trei euro, trecând prin marea majoritate cuprinsă între cinci şi douăzeci de euro, până la sute pentru chestiile rare sau – mai bine! – purtând autograful artistului; în această ultimă categorie se încadrează mai ales vinilurile.

Bruxelles
Bruxelles

De fiecare dată ies căpiată dintr-un astfel de superb butic, de fiecare dată îmi promit că este pentru ultima oară şi – aţi ghicit – de fiecare dată revin. Iar şi iar. În timp ce îmi pun întrebările: Cum de rezistă pe piaţă astfel de minuni? Cum de nu există aşa ceva şi la noi? Poate nu la nivelul occidentalului, dar românul cumpără muzică; de multe ori calea este descărcat / ascultat pe youtube – plăcut – cumpărat. Poate că vesticii nu descarcă ilegal muzică, însă cei mai mulţi s-au reorientat către formatul digital plătit, ca şi în cazul cărţilor. Şi totuşi, acele cotloane pline de sunet pulsează şi înfloresc în underground-ul oraşelor europene, un underground cât se poate de central. Cum oare? Ce le ţine în viaţă în afară de pasiunea proprietarilor poate excentrici? Mi-ar plăcea să cred că există şi clienţi pe măsură de excentrici, care trec pragul, scotocesc cu orele şi pleacă încărcaţi cu artă.

Paris
Paris

Şi revin – ar putea exista aşa ceva şi în Bucureşti? Din experienţa standurilor de la concerte, abonărilor pe e-mail şi discuţiilor cu deţinătorii unor afaceri asemănătoare desfăşurate online, rockerii români cumpără muzică dacă preţul este decent. S-ar putea deci susţine un mic butic cu rock/metal/jazz/blues/folk/fusion, să zicem pe Academiei, Mendeleev sau Schitu Măgureanu, între campusuri, teatre, parcuri şi colegii naţionale? Ar rezista? Ar şti să aducă atât marfă „vandabilă” cât şi chestii la care s-ar gândi poate zece oameni în tot oraşul? Ar putea deveni şi un loc de rămas bun pentru discurile la mâna a doua pe care „expertul” de la tejghea să le verifice şi să le repună în circuit? Şi mai important: s-ar transforma într-un loc magic al cărui prag să fie trecut de melomani de toate vârstele, iar şi iar, pentru a cădea cu bună ştiinţă în extazul luării de decizii?

P.S.: Ştiu că în Bucureşti există spaţii mari destinate muzicii, atât ca instrumente şi aparatură, cât şi ca apariţii discografice. În afară de librăriile importante care au şi secţiuni de CD-uri, uneori mai variate decât s-ar crede la o primă vedere, sunt distribuitori care au dublat online-ul şi standurile de la concerte prin varianta magazinului fizic, întins şi cuprinzător, precum http://www.nicherecords.ro/ . Totuşi, îmi păstrez întrebările de mai sus şi mi le reiterez în minte de câte ori bat labirintul de străzi boeme ale Parisului.

Foto: Diana Grigoriu (arhiva personală)

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*