Marilyn Manson – The Pale Emperor

images_articles_recenzii_Pale Emperor Manson 91 vizualizări

Autor: Ioana Piscoi

The Pale Emperor este cel de-al noualea album de studio al controversatului Marilyn Manson, material care a vazut lumina zilei in data de 15 ianuarie 2015 sub propriul label al artistului, anume “Hell, etc.”

Pe parcursul istoriei sale muzicale, Manson a atins apogeul in anii ’90 cu “Mechanical Animals” (1998), album pe care ne spunea ca ‘’We’re all stars now in the dope show” pe o coloana sonora ce aduce a David Bowie trecut prin masina de tocat. In anii 2000 insa, showul a devenit mai mult decat putea duce insusi artistul. Lui Manson i-a fost din ce in ce mai greu sa isi mentina pozitia de superstar antihrist in contextul unei ere in care factorul de soc era omniprezent pe internet si in televiziune.

Catalogat de catre marii critici de specialitate ca fiind cel mai bun efort al acestuia din ultima decada, pe „The Pale Emperor”, Manson nu se dezice de elementele horror care, insa, au o alura mai cizelata. Artistul se prezinta aici drept un “Mephisto de Los Angeles”, acompaniat in calatoria sa diabolica de un sound grunge a la Nirvana, dar mai lipsita de vlaga.

Albumul se deschide cu piesa “Killing Strangers” un blues zombificat, in care ni se spune ca „We got guns, you better run” intr-un mod ironic, in amintirea vremurilor in care artistul a fost acuzat ca fiind partas al Masacrului din Columbine. Se simte vulnerabilitatea in vocea artistului care ne mai spune ca ”We’re killing strangers so we don’t kill the ones we love”. Continuam cu “Deep Six”, o compozitie in care chitara dark creeaza scenarii care se preteaza la dans si in care ne sunt mentionati Zeus si Narcis si ne sunt adresate indemnuri cu privire la dragoste. In aceeasi nota, in “Third Day of a Seven Day Binge” este vorba despre o relatie ajunsa la punctul de final si despre rolul de victima al iubitului.

Se pare ca Manson se joaca cu aceleasi vechi motive poetice: tortura, droguri, putere, sex, violenta, dependenta si desertaciune, insa concentrarea pe actul artistic a luat locul ”grenadei care nu se mai opreste din explodat” – adica a tendintei ultra-exhibitioniste a rockerului care, deseori, se lasa dus de valul dorintei de a soca, in detrimentul calitatii compozitiei. Un exemplu de piesa facuta dupa noile standarde este ”Slave Only Dreams to Be King” , pe care ne este expusa conditia omului abuzat fizic si psihic, la fel si pe ”The Mephistopheles of Los Angeles” unde Manson se adreseaza unui psiholog imaginar ”I don’t know if I can open up/I’m not a birthday present”. Se simte o adiere de beat a la ”Personal Jesus.”

”Warship My Wreck” are ceva de coloana sonora deoarece te indeamna la imaginarea unei scene de film, iar asta se intampla datorita intensitatii care creste pe parcursul piesei. Mai departe, ”The Devil Beneath My Feet”  si ”Cupid Carries a Gun” stimuleaza ascultatorul sa se miste dupa ritm odata cu lina de bas extrem de bine gandita. Totul se incheie cu ”Odds of Even”, o oda a tuturor lucrurilor intunecate din ”casa mortii.”

In concluzie, acest material vine sa acopere rugina cu un strat de lac si se contureaza ca un efort discografic mult mai elegant al lui Marilyn Manson, ramanand ancorat intr-o atmosfera alt-rock desueta, care nu este adusa la suprafata foarte des in zilele noastre. Artistul si-a descris lucrarea ca fiind „precum pamantul de sub unghii, ca si cand ai fi sapat un mormant”. Ramane de vazut cat de bine este primit de catre garda veche de fani.

Tracklist:
1. ”Killing Strangers”
2. ”Deep Six”
3. ”Third Day of a Seven Day Binge”
4. ”The Mephistopheles of Los Angeles”
5. ”Warship My Wreck”
6. „Slave Only Dreams to Be King”  
7. „The Devil Beneath My Feet”  
8. „Birds of Hell Awaiting”  
9. „Cupid Carries a Gun”  
10. „Odds of Even”

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*