Marky Ramone’s Blitzkrieg, Niste Baieti / 09.04.2012, The Jukebox, Bucuresti

96 vizualizări

Iata un eveniment la care nu stiu foarte clar de ce merg. Cred ca totusi curiozitatea, dublata de numele de legenda punk rock Ramones, este motorul care ma impinge catre The Jukebox unde singurul supravietuitor al grupului duce mai departe mostenirea prin Marky Ramone’s Blitzkrieg. Inca de pe acum trebuie sa mentionez ca nu-s familiarizata cu activitatea Ramones dincolo de o crusta superficiala; in plus, nu agreez foarte mult genul, adica n-as asculta prea mult punk, fie el cu „derapaje” rock, altfel decat la petreceri sau la volan. Deci scurta mea relatare trebuie privita prin aceasta prisma.

Cu aproape o ora intarziere, urca pe scena un grup de tineri punk-eri bucuresteni, Niste Baieti, cei care isi definesc stilul ca „muzica de petrecere cu distors si final glorios”. De la prima piesa imi dau seama ca „tema” principala este caterinca si, de ce sa nu fim sinceri, din cand in cand este nevoie de o doza buna din asa ceva – iar Niste Baieti o furnizeaza intr-un mod foarte haios si… familiar. De ce spun asta? Pentru ca piese lor sunt preluari ale unor hit-uri ale „Epocii de Aur”, transpuse intr-o varianta punk – nu doar ca muzica, ci la versuri se umbla pe alocuri. Multi dintre artistii de muzica usoara sau chiar rock cu care am crescut intra in colimatorul punk-erilor: Ducu Bertzi, Stefan Hrusca, Gica Petrescu, Madalina Manole, Mihai Constantinescu, Phoenix, Semnal M, Mirabela Dauer, Dan Spataru, Margareta Paslaru – deci o suita eterogena, dar cunoscuta de toata lumea. Dupa o vreme insa lucrurile devin plictisitoare, mai ales ca aproape toate preluarile urmeaza aceeasi reteta: inceput lent, in care toti ne dam seama despre ce-i vorba, apoi tempoul trece brusc la viteza naucitoare specifica punk-ului, chiar cand riscam sa ne loveasca nostalgia.

Pentru mine, ceea ce fac acesti baieti se potriveste de minune cu o seara de topaiala nebuna pe nisip, la Stuf in Vama Veche, dar altfel ma indoiesc ca as deveni fan.

Despre Ramones s-au scris pagini de istorie muzicala, iar influenta americanilor asupra trupelor de punk si rock ce i-au urmat este de netagaduit. Simplista, zgomotoasa, rapida si extrem de directa, muzica lor a prins generatii de tineri rebeli si artisti care au imbinat-o cu blues pentru a experimenta alte laturi ale sale. Marky Ramone’s Blitzkrieg nu este altceva decat familia Ramones „intinerita”, adica tobosarul Marky Ramone, singurul membru din formula de aur, in jurul caruia s-a coagulat spirtiul de la finalul anilor ’70. Joey, Dee Dee si Johnny Ramone s-au dus pe rand, dar pe scena se agita trei tineri explozivi, determinati sa duca mai departe spiritul trupei. Asa cum ii sta bine unei trupe de punk, solistul este cel care da tonul la „nenorociri”, iar Michael Graves (Misfits) isi asuma perfect rolul – strambaturi, sarituri, piruete in aer, toate in timp ce canta neobosit pe repede-inainte.

La un eveniment punk, publicul in sine este un spectacol – chiar interesant, daca nu te afli in mijlocul lui. Astfel se face ca, incepand chiar cu Rockaway Beach simt din plin atitudinea de concert, caci nu exista niciun photopit si trebuie sa ma descurc cum pot in mijlocul unei multimi extrem de agitate. Chiar daca, dupa varsta, ai spune ca te afli la un after-school, sunt suficiente cateva piese cu mosh si crowd-surfing ca sa-ti cauti alt loc daca nu vrei sa participi activ. Astfel ca dupa Teenage Lobotomy si Psycho Therapy, tocmai suntem invitati cu Do You Wanna Dance (Bobby Freeman), ma retrag pe taramuri mai sigure, departe de pustimea in plina desfasurare. Si are cu ce, caci tavalugul punk pare ca n-are inceput sau sfarsit; pauzele adevarata intre piese sunt foarte rare, ele fiind uneori inlocuite de „one, two, three, four!” sau lipsesc complet. Astfel se face ca, desi in total Maky Ramone’s Blitzkrieg are o foaie de parcurs cu 34 (!) de piese, ai impresia ca ele sunt mult mai putine. Mai ales cand esti in postura mea neavizata, de unde aproape toate par una singura… Pentru consecventa, ma simt insa obligata sa enumer, un intreg repertoriu Ramones: I Don’t Care, Sheena Is a Punk Rocker, Havana Affair, Commando, I Wanna Be Your Boyfriend, Beat on the Brat, 53rd and 3rd, Now I Wanna Sniff Some Glue, Gimme Gimme Shock Treatment, Rock ‘N’ Roll High School, Oh Oh Love Her So, She’s the One, Judy Is a Punk, I Believe in Miracles, The KKK Took My Baby Away, Pet Sematary, Chinese Rock, I Wanna Be Sedated, I Don’t Wanna Walk Around with You si Pinhead.

Chiar ma intreb cum de rezista cei patru americani in acest foc continuu al propriilor arme. Hai, tineretul mai treaca-mearga, desi, cel putin pentru solist, trebuie sa fie extrem de solicitant, caci fragmentele in care nu utilizeaza vocea, acest fragil instrument, sunt scurte. Dar minunea sta in spatele tobelor, unde Marky Ramone poarta neobosit acest „razboi” de uzura, in ciuda celor mai bine de cinci decenii duse in spate si a unei vieti nu chiar sanatoase. Abia acum avem timp sa respiram putin, pana cand trupa se intoarce pentru un prim bis: I Just Want to Have Something to Do, Do You Remember Rock ‘N’ Roll Radio? si Cretin Hop, precum si doua preluari, foarte in ton cu intreg concertul: I Don’t Wanna Grow Up (Tom Waits) si R.A.M.O.N.E.S. (Mötorhead). La al doilea bis, se contureaza si mai bine personalitatea vocalului cu o piesa a trupei sale de baza Dig Up Her Bones (Misfits), dar aflam si de partea sensibila, o data cu When We Were Angels, construita doar pe voce si chitara acustica si compusa cu numai doi ani in urma, adica deja in perioada Marky Ramone’s Blitzkrieg. Pentru cineva ca mine, care intrase intr-o stare de plictiseala, aceasta ultima parte a concertului i-a readus atentia catre scena, mai ales ca urmeaza alte doua cover-uri inspirat realizate, Have You Ever Seen the Rain? (Creedence Clearwater Revival) si What a Wonderful World (Louis Armstrong), dar mai ales ceva ce nu putea lipsi: „Hey! Ho! Let’s go!” – Blitzkrieg Bop, simpla, din trei acorduri, abrupta si simbol al punk-ului in faza lui incipienta. Un final care face cat tot concertul, de altfel un clasic as putea spune.

(Text si foto: Diana Grigoriu)

O ampla galerie foto se poate accesa AICI.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*