In memoriam CAMIL PETRESCU JR (și Cornel Chiriac în Timpul Chitarelor)

932 vizualizări

Camil (Aurelian) Petrescu jr (fiul mai mare al lui Camil Petrescu) a fost o prezență constantă în emisiunile Remix, încă de la prima (cu nr inventar 0 – aceea dedicată lui Cornel Chiriac), așadar și în mai bine de jumătate – constat – dintre cărțile publicate din 2006 încoace, inclusiv în cele două care se lansează luni („Timpul chitarelor… Folk” respectiv „Dorin Liviu Zaharia – Anarhetipul sau un frate tânăr”). L-am cunoscut și intervievat pe filiera Valentin Gheorghiu (TVR) – Ioan Grigorescu, atunci când mi-au văzut prima încercare de documentar jazz şi când pregăteam portretul celebrului DJ… Tipul despre care îmi vorbise F. S. Ursulescu, colaborator apropiat al lui Chiriac, se afla în București și urma să zboare înapoi în New York a doua zi… Așa că în 20 aprilie 2001 îl filmam prin Cişmigiu. Revelaţiile au curs, iar eu am reușit să remontez emisiunea!

Juniorul Camil, împreună cu fratele său, Octavian, s-au născut norocoşi… Fiii celebrului prozator – bine văzut şi în regimul comunist – aveau ocazia unor contacte externe, aveau şi alţi prieteni, fii de nomenclaturişti: „Poate că lumea – de ieri şi de azi – îşi închipuie carecumva că Radio-ul era, chiar în anii aşa zisei libertăţi a deceniului ’60, o sursă inepuizabilă de discuri, de muzică bună… Departe de adevăr! Totul – sau aproape totul – era adus de fiii celor din Comitetul Central al Partidului Comunist Român! Noi, de pildă, eram prieteni cu băiatul lui Ianoş Fazekaş, jumătate din discurile difuzate la „Metronom” au fost de fapt ale lui. La fel şi în cazul lui Valentin Ceauşescu, fiul preşedintelui!”

„M-a impresionat din prima tipul, mai tânăr – în înfăţişare şi spirit – cu un deceniu ca mulți alţi intervievaţi de-o generaţie cu el! E şi normal, trăia în America… El mi-a lămurit pe moment destule dintre neclarităţile acelor ani, în primul rând acelea legate de Cornel Chiriac. Partener senzaţional de discuţie, jovial, era în stare – dacă nu i-ar fi plecat avionul în două ore – să ne deconspire toată cultura pop a anilor de aur (muzical), de aici şi de aiurea… Cu tot cu începuturi! Tot ce am difuzat atunci în Remix-uri avea să apară pe numeroase site-uri, articole, chiar cărți, de obicei fără a se mai preciza sursa. Nici o supărare, asta a fost dintotdeauna și ideea – informațiile aflate să se ducă la cât mai mulți. Din fericire, din 2012 (în septembrie îl căutasem acasă, în NY, cu bunul său prieten Liviu Blumenthal, fără succes) s-a restabilit în România și l-a putut vedea toată lumea în cel puțin trei întruniri la Club A, una pornită de Ion Bogdan Lefter (despre Teatru), celelalte despre Cornel Chiriac, rock, folk și jazz.

Am ascultat la un moment dat, la radio, o emisiune care nu semăna cu celelalte, deşi era făcută de redactori de muzică uşoară. Deloc nu semăna! Avea un alt caracter, avea piese bune şi destul de actuale, informaţii… La microfon – Geo Limbăşanu şi Cornel Chiriac. Eram prieten cu Horia Moculescu, care avea trecere peste tot. L-am întrebat cine e Cornel, iar acesta m-a invitat la Hotel «Ambasador», la restaurant, unde susţinea un program cu formaţia sa în fiecare seară. Am luat şi eu loc la un fel de masă a oamenilor săraci – masa orchestrei, un club chiar, neoficial – unde veneau tot felul de prieteni, apropiaţi, fani… Mi l-a prezentat pe Cornel cu care m-am împrietenit instantaneu, doar vorbeam despre muzică. Sursa noastră de discuri l-a interesat, aşa că peste o săptămână intram deja în emisiunea lui, prezentând o formaţie americană.

Cornel nu ştia aproape nimic despre muzica pop, el era un puritan al jazzului. Ideea cu emisiunea „Metronom” i-a aparţinut lui Geo, prietenul lui; acesta îl ajuta oricum mult pe Cornel. Le-am adus şi noi materiale şi alţii. Şi aici trebuie să se ştie că circuitul acela al muzicii de-atunci e de neînchipuit acum! Apărea un disc aiurea în Vest şi în trei zile era obligatoriu să punem mâna pe el; patru însemna deja prea mult, prea târziu! Iar din momentul în care intra pe mâna noastră se învârtea 22 de ore din 24, nu exagerez! Dacă aveai un ROLLING STONES creai «capital», adică îl băgai în circuitul de schimburi, de împrumuturi, altfel ieşeai din joc. Nu-ţi spun cam ce valoare avea, nici nu se putea măsura, era inestimabil; Doamne fereşte să-l zgârie cineva! Iar Radio-ul avea mereu de câştigat de-aici; prestigiul lui era neştirbit: Cum auzea un pasionat nu ştiu ce disc nou pe post, se liniştea, nu mai era impresionat – «Da, dom’le, îl avem şi pe ăsta în România…» Emisiunea noastră era cea mai actuală, cea mai bună!”

„La «Ambasador» am găsit într-o zi, uitată pe un fotoliu, o revistă «New Musical Express». Ne-am făcut imediat abonament, a devenit un fel de biblie a noastră – ştiam ce să comandăm prietenilor de afară. Aşa am ajuns şi la «Top 20», cu toată documentaţia de care era nevoie, profesional. Şi aici trebuie să fac iar o paranteză: Rockul începuse, în America (unde continuă până astăzi), prin ’53. Dar momentul său de glorie – la noi, cel puţin – a fost BEATLES. Cum i-am descoperit, am cerut tot cu ei şi aşa a făcut Cornel acea retrospectivă de pomină. După ce i-am adus întreaga discografie a stat toată noaptea s-o asculte, iar dimineaţa a adormit. Am încercat să-l trezesc, a bâiguit ceva de genul că sunt cei mai tari şi a adormit la loc.
De-atunci a fost corupt! Şi au venit nişte vremuri în care toată lumea îi apăra pe BEATLES – crescuserăm cu ei, ne reprezentau. Din cauza lor – şi a întregii generaţii beat, fireşte – ajunseserăm să studiem fiecare disc nou care ne venea în felul următor: dacă avea trei chitare pe el îl cumpăram, dacă nu – nu! Tot aşa am făcut şi pasul spre muzica progresivă, când a apărut «Sgt. Pepper…» care avea suflători, pasaje simfo, structuri mai complexe. BEATLES-ii au fost, iată, profesorii noştri – erau simpli şi în acelaşi timp complecşi, pe toate gusturile; toţi am aderat la ei la modul fanatic.

Cornel era mobil, era peste tot, fără a fi elitist! Se ocupa enorm şi împăca două genuri – oarecum antagoniste, oarecum tangenţiale. Începuseră elementele de jazz în rock – prin ERIC CLAPTON, parcă -, sosise timpul chitariştilor care ţineau scena cu solistici de câte un sfert de oră, cu improvizaţii, cu efecte, cu de toate. La nivel de popularitate şlagărul domina, normal. Dar Cornel căuta originalul, la unison cu ce era în Occident. El trecuse la prezentarea de albume conceptuale; le introducea şi muzical şi ca influenţe. Pentru el asta a fost o altă revelaţie, pentru că simţea mai bine ca oricine că se întâlniseră două lumi, că muzica pop progresa, că era şi mai solidă.”

„SIDERAL au fost, cred, prima dată la radio la noi în emisiune. I-am descoperit într-un bloc lângă mine, cu Gabrielescu, cu Lecca (au repetat pentru scurtă vreme acolo, până l-au deranjat pe seniorul Camil Petrescu, n.a.). Am fost în legătură permanentă cu ei, apoi şi cu COMETELE – cu Zoby, Shony şi ceilalţi. Cornel a fost practic producător la PHOENIX. Eram înnebuniţi că BEACH BOYS înregistraseră altfel «Good Vibrations» – mare hit – adică pe canale, prin supraimprimări, în 24 de ore! Noi trăgeam dintr-una, one-tech şi când a văzut Cornel aşa, a aplicat treaba asta la PHOENIX; comparaţi înregistrările lor cu ale celorlalţi…”

Şerban Ciurea de la SIDERAL MODAL QUARTET îmi povestea în 2007 despre fuga trupei sale: „În Germania, patronul clubului unde am cântat la început (în 1970) ne-a cazat chiar în casa sa. Ţin minte că ne-am întâlnit cu Cornel Chiriac, care era însoţit de Camil Petrescu jr. Ne-au vizitat unde cântam şi ne-au înregistrat. Una dintre piese, «Eşti a mea», era compoziţia mea…” Atât această piesă cât și „Omagiu lui Jimi Hendrix” mi-au parvenit – înregistrate de la Radio Europa Liberă, printre bruiaje și paraziți (și așa le-am și inclus în Remix) – via Andrei Stanciu (Slobozia) de la tatăl său, mare colecționar rock și fan Chiriac… Andrei Ignat (SMQ) povestește la rândul său despre întâlnirea cu Camil în zona Stockholm, posibil să fie aceeași.

Camil Petrescu jr. avea să ajungă în Germania Federală cam în acelaşi timp cu Cornel Chiriac, în 1969, dar pe altă filieră, împreună cu fratele său, via Suedia. Apoi în America, realizând reportaje pentru Radio „Voice of America”! „Ne-am pus flori în păr, Scott McKenzie devenise imn naţional, dar nu-mi imaginam să calc vreodată, gândește-te, în San Francisco! Era ca distanţa de la Pământ la Lună atunci, în ’69… Când am ajuns la Munchen, la Radio «Europa Liberă», am observat că de fapt muzica hippie nu pătrunsese în Europa. JEFFERSON AIRPLANE, GRATEFUL DEAD erau ermetici. Singurii care au penetrat au fost, cred, THE MAMAS & THE PAPAS, eu chiar l-am intervievat pe Sam Phillips care a scris piesa pentru ei; interviul a fost dat pe post și de Cornel Chiriac.”

Amintirile despre mai celebrul său prieten au continuat, cu precizarea că în scrisorile lui Dorin Liviu Zaharia către Adrian Ivanițchi, clubul de la Preoteasa despre care vine vorba mai jos a fost deopotrivă inventat de frații Petrescu, frații Ursulescu și Victor Sălăjan (Mircea Florian dixit!).

La atâţia ani de la plecarea din ţară, Camil Petrescu jr. şi-a adus aminte și de Dorin Liviu Zaharia: „Ca analogie şi prin existenţa lui dramatică era un Labiş al folk – pop – rockului. Avea şi simţul textului, era un poet şi un intelectual rafinat. Era întruchiparea nonviolenţei hippie. În America acest curent era în toate păturile; la noi era ceva intelectual, pentru foarte puţini oameni. Şi el se folosise de BEATLES – inclusiv felul de organizare, teme preluate etc. Cornel Chiriac era atras de modul lui de gândire şi-i purta un mare respect.”
Scrisoare a lui Dorin Liviu Zaharia către Adrian Ivanițchi: „…Revin la folk şi apare… POP-CLUBUL! Din vară, Camil şi Ocu Petrescu plus subsemnatul am discutat despre un club al celor ce «înghit» muzică nouă. S-a vorbit despre înfiinţarea unui Beat-Club. Eu am propus Pop-Club şi la asta s-a ajuns.
Din iniţiativa (şi după alergătura) lui Camil, am ajuns la realizarea Pop-Clubului. Se ţine săptămânal în fiecare luni seara, cu invitaţi, la Student-Club, în localul Casei de Cultură a Studenţilor «G. Preoteasa» (lângă Operă). Pe aici se adună toţi acum (Cico – solistul formaţiei «Cometele», Tudan etc.) şi se discută, se ascultă muzică (luni) şi se cântă. Eu am sprijinit folkul şi pe Mişu Munteanu (fratele lui Vulpe de la Arhitectură), care mai cântase folk şi la radio, mai demult (la «Metronom»). Acum, la Pop-Club, el a avut mare succes cu nişte descântece, cu cântece folk-beat pe versuri de Blaga, cu «Mioriţa» etc. La muzică şi texte îl ajut eu, însă eu încă nu cânt, mă pregătesc pentru «mai târziu». Ascultă «Metronomul», vei afla şi altele despre Pop-Club.
La «Metronom» şi, în general, la radio, avem o bază solidă (Cornel Chiriac + Camil + Ocu), deci putem face oricând ceva.
Celelalte formaţii se «dezvoltă» şi ele, încearcă să apară cu ceva, propriu («Phoenix», mai ales), dar pot fi depăşite, cinstit…” (13 undece ’68)

Revin la echipa Petrescu jr / Chiriac: „Cornel era un profesionist extraordinar, de o probitate artistică de neînchipuit, chiar în momentele sale mai slabe. În clipa în care începea emisiunea, o luciditate îl acapara, se transforma radical şi totul ieşea perfect. În perioada în care era folkul la modă, exista acel «Oop / Pop Club» al fraţilor Ursulescu. Era imediat după evenimentele din Cehoslovacia din 1968 şi Mircea Florian compusese o piesă cu un lup mare, cinci lupi mici, în care aluziile la adresa URSS-ului şi a celorlalţi invadatori erau foarte transparente… A dat banda cu emisiunea cenzorului («cap-limpede» i se spunea) de la capătul culoarului de emisie, a obţinut necesara viză, dar până la cabina de emisie s-a oprit într-alta, de montaj, unde-şi rezervase înregistrarea acelei melodii şi a înlocuit-o din mers cu o alta din emisiune, care avea exact aceeaşi durată. Din fericire nu a auzit-o nimeni noaptea, pe post… Din păcate, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu o piesă BEATLES , «Back In USSR», care a scăpat de cenzor (acela neştiind engleză), dar care a fost ascultată în eter de cine nu trebuia… Aşa a fost interzis «Metronom»-ul lui Cornel Chiriac în 1969 şi ăsta-i şi motivul care a pus capac tuturor mizeriilor suportate de Cornel şi l-a hotărât să fugă!”
„Cu inima în România, cu capul în State şi cu picioarele în Germania!” – aşa se simţea Cornel Chiriac, după cum îl citează Camil din ultima scrisoare primită cu puţin timp înaintea tragicei sale dispariţii. În iunie ’74 acesta plecase în America, chemându-şi şi prietenul, care se afla deja la 4 martie 1975 (momentul tristului eveniment) în procesul de obţinere a cetăţeniei. „Ar fi venit două săptămâni la mine, pregătea o emisiune; trebuia să ne întâlnim şi am aflat vestea tragică. Am făcut o ediţie specială, în amintirea sa, cu mult BEATLES, pe care am şi terminat-o cu piesa lor «The Fool On The Hill» – pentru că el, Cornel, acesta era. Un foarte timid în intimitate, pe care muzica îl întrema deodată! Şi nu ştii ce zvonuri au apărut după aceea despre el, că ar fi fost securist şi aşa mai departe. El, care era mai agnostic decât… Papa! El, cel care transformase o ţară într-o masă de anticomunişti!”

În ultimii ani, l-am talonat pe Camil din umbră, pe oriunde a fost în spațiul public – mese rotunde, interviuri, cum spuneam la început nu foarte multe. O discuție privată cu fosta directoare TVR2 și a Centrului Cultural din New York – dna Sanda Vișan – dar și un interviu fluviu mai vechi (despre New York), culminând cu dialogul eclatant cu Ion Bogdan Lefter despre Fundația „Camil Petrescu” și Revista „Teatrul azi” pe care americanul cu suflet de român le-a susținut cât a putut de mult. Aici o cronică: http://www.teatrul-azi.ro/proiecte/un-proiect-editorial-pentru-teatrul-romanesc-cafeneaua-literara-imagini 
Îmi doream o carte – interviu cu el, cum am produs în ultimii ani cu diverse alte personaje – cheie… L-a bucurat ideea, în 6 septembrie 2016, atunci când i-am expus-o la lansarea cărții despre Cornel Chiriac și epoca Beat (a fost primul care a primit volumul, nu pot să-i uit ochii sticlind de bucurie, ținându-l cu mare grijă), dar ne-am oprit aici, pe moment. Ca și în cazul unui Adrian Enescu, promisiunea de a reveni asupra figurii sale mi-am făcut-o mie, demult, să văd și cât îmi voi respecta cuvântul… în fața mea.
Ce alt final să găsesc, în urma unui interviu de vreo 30 – 40 min centrat pe figura lui Cornel Chiriac, decât acesta? „Dacă el, din România sau din Germania, ar fi cerut să se poarte un semn distinctiv la butonieră pentru a-i identifica pe anticomunişti, a doua zi ar fi ieşit toţi românii cu acest însemn al solidarităţii.”
Dumnezeu să-i odihnească pe Camil Petrescu jr şi pe Cornel Chiriac!

Doru Rocker” Ionescu

(foto Florin Biolan, arhiva personală, facebook)

 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*