Mireasa in negru: de vorba cu My Dying Bride

154 vizualizări

My Dying Bride, o stim, se apropie de Bucuresti. Primul concert al pionierilor doom-death britanici, autorii unei poezii a plangerii si ai unei muzici uneori foarte vizuale, este prefatat de chitaristul Hamish Glencross, care, volubil si pasionat de ceea ce face, ne deschide o portita catre universul intunecat al trupei.

Odata cu „The Manuscript” si predecesoarele sale ati revenit la o mai veche traditie, cea a EP-urilor. Multe trupe le scot doar ca sa umple timpul intre doua albume complete, insa la voi „Symphonaire Infernus et Spera Empyrium” sau „The Thrash of Naked Limbs” au o importanta destul de mare, fac parte din identitatea voastra, o definesc. Ce va atrage din cand in cand spre acest format mai scurt?
Ma bucur ca ai observat ca ne-am intors la ele. Pe un EP ai posibilitatea sa mergi pe un drum diferit, care nu ar merge pentru un album intreg. De pilda, cand am scos „The Barghest o’ Whitby” eram in mijlocul procesului de compozitie pentru „A Map of All Our Failures” si deodata ne-am dat seama ca piesa asta avea un sunet extrem, foarte dur, care nu se potrivea cu albumul. Asa ca l-am lasat pe acesta deoparte si ne-am ocupat cum trebuie de „Barghest”, am folosit acest sunet extrem pentru chitare, mai aspru si mai old school. Daca piesa ar fi ramas pe album, ar fi eclipsat tot restul, ar fi iesit in evidenta. Asa ca ne-am ocupat de ea cum trebuie si apoi am revenit la un album mai traditional My Dying Bride. „A Map of All Our Failures” are un sunet coerent, cantecele sunt inrudite si trebuie sa se potriveasca in intreg. Sunt ceva mai usoare, in timp ce, de pilda „Vår gud över er” de pe „The Manuscript” e mult mai brutala, asa ca ni s-a parut firesc sa apara pe un EP, nu pe album. EP-urile ne dau libertatea sa ne exprimam deplin, sa alternam albumele cu o latura mai extrema a identitatii noastre, asa cum am mai facut-o in trecut.

Stiu ca Aaron e responsabil cu versurile, dar poti sa ne dezvalui cateva dintre secretele manuscrisului („The Manuscript”)?
De fapt conceptul si povestea au venit de data aceasta de la o idee a lui Andrew. Este vorba despre oamenii care gasesc un manuscris vechi, din timpuri imemoriale, conceput de asa natura, incat oricine il citeste sa aiba impresia ca i se adreseaza lui direct. Si actioneaza in diferite moduri in conformitate cu acest lucru. E o poveste de groaza in care oamenii ajung in locuri intunecate, iar cand isi gasesc sfarsitul, manuscrisul ramane sa fie gasit de altcineva, intr-o librarie veche, pe o masa dintr-o piata… Si ciclul se repeta, iarasi cineva crede ca sunt cuvinte adresate direct lui si face diferite lucruri. Deci Andrew a venit cu ideea, cu toata povestea, lui Aaron i-a placut la nebunie, de fapt, tuturor ne-a placut la nebunie. Si Aaron a facut o treaba excelenta prelucrand povestea si incadrand-o in structura unui cantec.

Sa ne intoarcem doar cu putin in timp in urma. „Evinta” este probabil cel mai experimental lucru facut de My Dying Bride. Unii spun ca e exceptional, altii vad albumul ca pe un esec. Ce inseamna el pentru voi, acum ca a trecut ceva timp de la lansare?
M-as bucura foarte tare sa aud ca ii polarizeaza astfel pe oameni. Imi place sa aud ca unora le-a placut la nebunie, iar altora nu, prefer asta decat sa se spuna ca „merge, e OK”. Prefer reactiile extreme. Este intr-adevar experimental, e altceva. Am pornit de la o idee unica. Ne-am spus ca decat sa facem versiuni noi ale unor cantece vechi, mai bine luam teme si idei din trecut si le prelucram in noi forme, cu versuri noi. Va fi mereu un element ciudat din catalogul nostru. Sunt incantat ca reactiile au fost atat de aprige, inseamna ca albumul i-a atins intr-un fel sau altul pe oameni. Si va influenta ce vom face in viitor – nu direct, ci reamintindu-ne ca putem sa experimentam. E un semn bun, care arata ca trupa mai poate creste, mai poate face lucruri noi. Iar dupa mai bine de douazeci de ani, acest lucru e esential. Ar fi usor sa ne repetam, dar nu vrem sa facem asta niciodata. Deci „Evinta” este un simbol pentru faptul ca mai putem face lucruri noi si de aceea va ramane mereu un album foarte special.

Inseamna ceva pentru voi faptul ca sunteti considerati unii dintre pionierii doom-death? Conceptul doom-death mai are vreo semnificatie pentru voi?
E minunat ca albumele noastre din trecut sunt atat de bine privite. Ne face sa ne simtim recunoscatori si umili, sa ne respectam trecutul si sa fim constienti de aceste radacini si in viitor. Doom-death-ul ca stil ne este in continuare foarte drag, acolo sunt radacinile noastre. Chiar daca uneori am mers si in alta directie, mai spre gothic, sangele apa nu se face, acestea sunt originile noastre si o parte din noi va ramane totdeauna ancorata in acest tip de arta intunecata.

Totusi, cand compuneti va ganditi ca trebuie sa respectati anumite limite stilistice sau totul este liber si vine din inima?
Incercam sa facem in asa fel incat totul sa fie cat mai liber. Cand scriem insa un cantec intr-o anumita maniera, lent, cu mult delay, deprimant, asta ne da o idee despre directia in care evolueaza si restul albumului. Sau se intampla sa facem ceva total diferit si sa ne miscam in acea directie. Deci oricat de liberi am incerca sa fim, tot ne influentam intr-o anumita masura pe noi insine. Si procesul compozitional poate sa ia diferite intorsaturi. Cum a fost recent cu „Barghest”, care a iesit atat de extrem incat a trebuit sa ne oprim din ce faceam, sa ne ocupam de el si apoi sa revenim.

Ati mai cantat in Romania, dar de data aceasta veniti in premiera la Bucuresti. Acest lucru are o insemnatate speciala pentru voi?
Da, totdeauna are o mare insemnatate cand cantam intr-un loc nou, dar in cazul de fata exista mai multe motive pentru care ne bucuram. In primul rand pentru ca am avut norocul sa cantam de mai multe ori in Romania si a fost excelent, fanii romani au fost si ei minunati. Si ma gandesc ca fanii din Bucuresti sunt la fel ca cei din Sibiu. In al doilea rand, pentru ca nu am vazut niciodata Bucurestiul si ne intereseaza si pe plan personal, vrem sa vedem orasul, sa facem un tur, sa cunoastem oamenii. Iar in al treilea rand pentru ca desi My Dying Bride exista de peste douazeci de ani, inca mai sunt locuri noi de vizitat, cum e capitala voastra.

Exista trupe cu care va simtiti inruditi, dintre cele cu care veti canta la Maximum Rock sau, in general, dintre cele cu care impartiti scena?
Sigur ca mai sunt si altii, cu aceleasi origini, de la inceputuri. Avem o legatura cu Paradise Lost, bineinteles. Iar cei de la Samael sunt oameni pe care ii cunoastem demult si ii respectam si cred ca e excelent ca vom canta cu ei. Suntem fericiti ca avem aceasta legatura cu muzicienii care au ramas fideli fata de ei insisi si fideli fata de acest tip de muzica intunecata. Vom continua in aceasta linie, chiar daca ne vom confrunta cu schimbari ale scenei, cu prioritati schimbatoare ale celorlalti de-a lungul anilor. Ramanem pasionati de aceasta muzica pe care o iubim si avem o legatura comuna cu cei apropiati de aceasta viziune.

Ce parere ai despre noua directie muzicala adoptata de Anathema – care nu mai e chiar asa de noua – dupa ce a renuntat la doom-death?
Am ascultat mult Anathema nou, desi cand spun nou e vorba si despre lucruri aparute acum ceva ani. Dar le-am ascultat, pentru ca am cantat de multe ori impreuna. Si ma gandeam la un cantec cum ar fi „A Natural Disaster”. E atat de indepartat de ceea ce faceau la inceput si totusi uimitor de puternic si de greu. Din punctul de vedere al sunetului, al emotiilor transmise, e incredibil. Imi place foarte mult si „Falling Deeper”, e excelent. Am mare respect pentru Anathema. Nu am ascultat ultimele doua albume, recunosc, dar sunt oameni din anturajul nostru care spun ca sunt foarte bune, asa ca o sa le ascult cat de curand.

A trecut multa vreme de la inceputurile voastre, de la epoca oarecum romantica a doom-death-ului, de primele albume scoase la Peaceville. Lumea a trecut prin schimbari dramatice. Ce a ramas la fel, care e firul rosu care traverseaza cariera voastra?
Lumea s-a schimbat, intr-adevar, scena muzicala s-a schimbat foarte mult, dar unele lucruri universale, ca dragostea pierduta, speranta pierduta, disperarea si depresia au ramas neschimbate. Lumea se confrunta cu noi provocari si dificultati, iar muzica e un mod de a le face fata. Cantand, eliberezi emotiile si sentimentele negative. Cred ca este un mod sanatos de a le face fata. Lucrurile care ne influenteaza vietile s-au schimbat mult chiar si in ultimii cativa ani. Dar tuturor ne curge sange prin vene, suntem vii si luptam, cream muzica si o vom face la fel mai departe.

*****
Reamintim ca MAXIMUM ROCK FESTIVAL revine in 2013 cu o editie INDOOR ce se va desfasura in perioada 25-26 octombrie 2013, in Turbohalle din Bucuresti.

Afis-MR-Fest-2013 2

Pe langa concerte, evenimentul va gazdui si alte activitati adiacente, dar si un mare targ de produse rock, unde cei prezenti isi vor putea achizitiona de la tricouri la reviste si alte accesorii rock.
Biletele si abonamentele se pot achizitiona deja din reteaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Carturesti, Humanitas si online pe www.eventim.ro).O lista cu toate magazinele din tara unde gasiti bilete pentru acest concert se poate vedea AICI.

Bilete pentru o singura zi:
90 lei: pana la data de 04 octombrie – Sold Out
100 lei: in perioada 1 – 24 octombrie
115 lei: pentru ziua de 25 octombrie
125 lei: pentru ziua de 26 octombrie

Abonamente:
Abonamente CIUC MUSIC LIVE MUSIC (3 pers) la pret special: 299 leiSold Out!

Abonamente individuale:
145 lei: pana la data de 4 septembrie – Sold Out!
160 lei: pana la data de 24 octombrie
175 lei: in perioada 1-24 octombrie
200 lei: in perioada 25-26 octombrie

*****
Organizatori: Promusic Events & Xlab Solutions
Eveniment recomandat de: Maximum Rock si sustinut de Ciuc Premium
Producator: Nelu Brindusan
Contact: festival@maximumrock.ro


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*