Moartea unui comis voiajor (Partea a IV-a): Fatidicul an 1980

Articol realizat de Costi Drăgici
(A III-a parte a articolului poate fi citită aici: Moartea unui comis voiajor (partea a-III-a): Anii ‘70)

Partea a IV-a: Fatidicul an 1980

Titlul albumului celor de la JETHRO TULL, „Too Old to Rock ‘n’ Roll, Too Young to Die! ” (1976) parcă este croit pe starea de spirit a anului ‘80, atunci când rockul supraviețuiește în pofida marilor schimbări din componențele grupurilor sau disparițiilor de pe scena a „bătrânilor” rockeri. Apare ASIA, supergrupul format din muzicieni de la King Crimson, Yes și E.L.&P.

Disensiunile dintre membrii din EL&P sau Yes duc la dizolvarea acestora, iar cei din Led Zeppelin renunță după moartea lui John Bonham, orintându-se către cariere solo. Black Sabbath scoate cu Ronnie James Dio „Heven And Hell„, primul lor album dintr-o serie de excepție, iar Pink Floyd își începe turneul mondial „The Wall”.

Bon „Bandi” Scott

ben-scott

Provenit dintr-o familie de scoțieni ce au emigrat în Australia la începutul anilor ’50, Bon Scott se alătură în 1974 fraților Young. Cu un timbru deosebit, vocea lui  Scott a pus amprenta soundului AC/DC, una din formațiile cu cele mai vânzări de discuri din lume. High Voltage” (1975), „T.N.T. ” (1975), „Highway to Hell” (1979) sunt discuri de top ale AC/DC și ascultate de fanii rock de pretutindeni.

În februarie 1980, grupul ajunge la Londra pentru a înregistra albumul „Back In Black„, al 8-lea al grupului. Într-una din seri, Bon Scott ia masa cu managerul Ian Jeffery, apoi pleacă alături de un prieten la o petrecere organizată într-un club din Londra. Fiind în stare de ebrietate avansată leșină în mașina lui Kinnear, care îl lasă acolo. Dimineața următoare, observând că Scott și-a pierdut cunoștința, Kinnear îl duce la spitalul King’s College, dar prea târziu. În urma autopsiei medicii au declarat că moartea sa a survenit în urma abuzului de alcool.

După moartea lui Scott, grupul se gândește să renunțe, dar ca să termine discul început apelează la Brian Johnson. „Back In Black” (1980) devine cel mai popular album AC/DC și unul dintre cele mai vândute discuri în lume.

O statuie de bronz care îl înfățișează pe Scott pe un amplificator Marshall se găsește la Fremantle Fishing Boat Harbour din Australia de Vest.

Henry John Bonham

john-bonham

John Bonham, muzician și compositor englez, a fost bateristul LED ZEPPELIN.

Considerat unul dintre cei mai mari toboșari din rock, Bonham este recunoscut pentru îndemânarea și puterea sa de a mânui bețele, „soundul” său distinctiv și simțul dezvoltat pentru groove.
După destrămarea Yardbirds, chitaristul Jimmy Page apelează la Robert Plant pentru onorarea unui ultim turneu în Scandinavia. Plant îl sugerează pe Bonham. Cu John Paul Jones, formează New Yardbirds.

Cu un succes enorm la public și „nășiți” de Keit Moon (The Who) devin Led Zeppelin, unul din grupurile emblematice ale rockului mondial. Bonham se remarca prin intervențiile de pe „Moby Dick” (Zeppelin I – 1969) „Immigrant Song” (Led Zeppelin III – 1970), „Kashmir” (Physical Graffiti – 1973), „Ocean” (Houses of Holly – 1975), și „Achilles Last Stand” (Presence – 1977). În concerte intervine cu solouri ce depășesc adesea 30 min.

Pe 24 septembrie 1980, Bonham participă la repetițiile pentru turneul din America de Nord, apoi se retrage cu trupa la casa lui Jimi Page. După miezul nopții de joi, 25 septembrie, Bonham s-a dus la culcare. A doua zi, tour manager-ul Benji LeFevre și John Paul Jones îl găsesc mort. 

Raportul medical a arătat că în 24 de ore John Bonham consumase în jur de 40 shoturi de vodcă, după care a vomitat și s-a sufocat. S-a considerat a fi o moarte accidentală. Bonham a fost incinerat iar cenușa îngropată. Pe piatra funerară a mormântului se găsesc mereu bețe de baterie, un semn de omagiu adus de fani.

John Winston Lennon

john-lennon-1

THE BEATLES înseamnă John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr. Fără dubiu, The Beatles este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri din istoria muzicii rock.

Numele de Betles este format din combinația  dintre „beetle” și conceptul muzical de bătaie a măsurii, „beat„. După „era” beatles-mania, în  1967 după moartea managerului Brian Epstein, membrii trupei și-au urmat interesele individuale și s-au întâlnit tot mai rar.

Lennon o cunoaște în 1966 pe Yoko Ono la Indica Gallery din Londra, unde aceasta se pregătea pentru o expoziție. În următorii ani cei doi sunt de nedespărțit, Ono apare la repetiţii, la înregistrări, ceea ce îi irită pe ceilalți. În 1969 Lennon și Ono se căsătoresc în Gibraltar. Considerată de fani vinovată pentru dispariţia grupului, Yoko Ono este personajul negativ din anturajul celor de la Beatles.

Lennon a părăsit grupul Beatles în 1969 și își revărsat amărăciunea asupra prietenului lui, Paul McCartney: „După moartea lui Brian Epstein, am început să ne certăm. Paul a început să ne conducă și să fie liderul nostru. Dar ce însemnă a ne conduce când fiecare dintre noi ajungeam pe rând să fim lideri? „.

În 1970, Lennon și Ono se mută la New York. Goldman scrie că „Ono și Lennon erau epuizați de ani, de droguri grele, muncă, căderi emoționale și diete bizare„. Fire rebelă, Lennon critică războiul din Vietnam, cântecele lui au fost preluate ca imnuri în mișcarea anti-război. Este considerat de oficialități „capabil să mobilizeze opinia publică, un anarhist şi un rebel, gata să se alăture sau să ia iniţiative pentru diverse cauze„.

Imagine” (1971), al doilea album al lui Lennon este considerat drept disc de referință a muzicii rock. În 1975 John Lennon se retrage din domeniul muzical pentru a se dedica familiei, dar revine în 1980 cu albumul „Double Fantasy„. Va fi ucis la trei săptămâni după lansarea acestuia.

Pe 8 decembrie 1980 Mark Chapman, un fan de-a lui Lennon, l-a rugat pe artist  să-i semneze pe o copie a albumului „Double Fantasy„.  Seara, când Lennon și Ono s-au întors de la studioul de înregistrări, Chapman s-a aproapiat şi l-a împușcat pe Lennon din spate. Fără motiv.

Ono a declarat a doua zi că „Nu există nicio înmormântare pentru John„. Lennon fost incinerat, iar Yoko Ono a risipit cenușa lui în Central Park, unde s-a ridicat mai târziu Strawberry Fields.

Urmează partea a V-a.

Articolele anterioare pot fi citite aici:

Moartea unui comis voiajor (partea I): Începuturile epocii muzicii rock
Moartea unui comis voiajor (partea a-II-a): Rockul și mișcarea Flower Power
Moartea unui comis voiajor (partea a-III-a): Anii ‘70


2 Comments on Moartea unui comis voiajor (Partea a IV-a): Fatidicul an 1980

  1. Imi pare rau ca ati publicat numele ucigasului lui John Lennon.
    In anii cand traia Florian Pittis eu ascultam la Radio 3 emisiunea Pittis Show ,unde prezenta muzica rock . Motzu Pittis nu i-a rostit niciodata numele ucigasului si a explicat ,de mai multe ori, ca face asta pentru a il impiedica pe ucigas sa isi indeplineasca scopul ,sa devina si el celebru ucigand o celebritate cum era Lennon.
    Se pare ca sunteti totusi mai tanar si nu ati prins emisiunile respective .

    • Aveți dreptate, dar după cum vedeți nu am intrat deloc în amănunte. Numele ucigașului lui Kennedy nu a fost numai publicat, dar au apărut cărți despre el. Totuși nu vreau sa ma scuz, a fost o scăpare … mea culpa !
      Toată stima mea Motzului, mai ales „serilor Beatles” pe care le făcea la Teatrul Bulandra.

      O zi bună,

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*