Noul album Avenged Sevenfold lansat astăzi are ca temă inteligența artificială

462 vizualizări

Metaliștii de la AVENGED SEVENFOLD au lansat astăzi cel de-al 7-lea album de studio, și anume „The Stage” care, conform spuselor solistului M Shadows, are un concept inspirat din inteligența artificială.

Speculații despre titlul albumului, design-ul și tracklist-ul au fost făcute încă de la începutul acestei săptămâni, însă au fost dezvăluite abia aseară în timpul concertului 3D care a fost live și pe rețelele de socializare. Acesta a fost susținut pe acoperișul Capitol Records Tower din Hollywood, California și poate fi urmărit mai jos.

M Shadows, solistul trupei, a declarat pentru revista Rolling Stone că ideea de a lansa albumul fără nicio publicitate din partea altora a venit mai mult din plictiseală, spunând că deobicei celelalte trupe lansează câte cinci piese înainte să lanseze tot albumul, ceea ce duce puțin la pierderea misterului materialului. Astfel, până în momentul în care caesta este lansat, deja sunt date peste 50 de interviuri către site-uri, unde se vorbește despre ceea ce conține și cum va suna.

Având ca inspirație conceptul despre inteligență artificială, acesta spune despre albumul „The Stage”„am simțit că acesta este unul dintre acele lucruri pentru care generațiile noastre trebuie să răspundă și, în cele din urmă, am vrut să mă educ și pe mine prin intermediul lui”.

Piesa „Paradigm” vorbește despre nanoroboți și despre cu pot fi folosiți pentru a vindeca bolile și a te ajuta să trăiești pentru totdeauna”, în timp ce în „Creating God” „computerele devin din ce în ce mai inteligente și ajung până la urmă propriul tău Dumnezeu”, a declarat solistul.

Titlul albumul este dat de piesa cu același nume, „The Stage”, lansată la începutul acestei luni.

Avenged Sevenfold „The Stage” tracklist:

  1. The Stage
  2. Paradigm
  3. Sunny Disposition
  4. God Damn
  5. Creating God
  6. Angels
  7. Simulation
  8. Higher
  9. Roman Sky
  10. Fermi Paradox
  11. Exist

 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*