Peter Tägtgren: „PAIN a fost întotdeauna copilul meu!” (Interviu)

1.289 vizualizări

Peter Tägtgren este fără îndoială un personaj-simbol al scenei de metal extrem. Pornind de la o trupă de death-metal în permanentă evoluţie, Hypocrisy, şi ajungând la un proiect electronic extrem, Pain, multi-instrumentistul a devenit între activităţile componistice şi concertistice şi unul dintre cei mai căutaţi producători.

La doar o săptămână înainte de primul concert din Bucureşti cu Pain cap de afiş, Tägtgren ne povesteşte că noul album, „Coming Home”, l-a stors de vlagă, ni-l prezintă pe noul său baterist care, deloc întâmplător, este chiar fiul său şi ne spune cum stă cu alcoolul în turnee. Plus multe alte lucruri interesante, pe care vă las să le descoperiţi singuri.

 Cum lucrezi la un album Pain, dat fiind faptul că eşti atât de ocupat şi cu alte proiecte? Ai o perioadă rezervată exclusiv pentru Pain sau mai degrabă printre picături?

La ultimul album am avut categoric perioade rezervate. Puteam lucra o lună sau chiar două fără întrerupere. E important mai ales la începutul procesului. Sigur, după aceea, când ai deja 75 la sută din album, îţi doreşti să iei o pauză şi să lucrezi la altceva, apoi să revii.

Acum ţi-ai implicat şi fiul în Pain. Care e sentimentul când lucrezi cu el?

A fost bine, a împlinit 18 ani şi e un baterist al naibii de bun. Înainte ar fi fost un pic prea devreme să-l cooptez. E foarte convenabil, locuim în aceeaşi casă şi astfel avem mai mult timp decât dacă aş avea alt baterist sau dacă aş face eu tobele. A ieşit excelent.

Cu timpul te-ai concentrat din ce în ce mai mult pe Pain. La început toată lumea a crezut că va fi un proiect secundar, dar acum pare cel puţin la fel de important ca Hypocrisy. Cum reuşeşti să alternezi două formaţii atât de diferite?

Nu ştiu, cred că pur şi simplu iau lucrurile cum sunt. Cu Hypocrisy nu mai avem obiective de atins, mai sus de atât nu putem fi în momentul de faţă. Cu Pain mai am lucruri de realizat.

În activitatea ta muzicală joci mai multe roluri. Dar te-ai gândit vreodată să lucrezi cu alt producător, care să poată să se distanţeze de procesul de compoziţie?

Hmm, sincer să fiu, nu, pentru că Pain a fost totdeauna copilul meu şi scopul a fost tocmai să experimentez altceva decât ce produc sau înregistrez în mod obişnuit. Asta a fost toată ideea, să învăţ lucruri mai apropiate de muzica electronică, acum 20 de ani. Deci la bază Pain este o dezvoltare a propriilor mele aptitudini de producător.

În legătură cu partea de producţie, ai lucrat cu nume foarte diferite, de la Celtic Frost la Dimmu Borgir, de la Dark Funeral la Tarja Turunen. Alegi trupele sau lucrezi cu oricine vine la studioul tău?

De obicei calendarul alege trupele. Sigur, trupele mari au un proces mai îndelungat de planificare şi e mai uşor să stabileşti o dată. De pildă cei de la Sabaton mă sună şi îmi spun, „vrem să închiriem studioul în mai 2018”, şi asta e simplu. Înseamnă că nu mai programez nimic pentru acea perioadă. Am din ce în ce mai puţin timp pentru alte trupe sau proiecte, dar încerc în continuare să fac 3-4 pe an.

Dar te-ar interesa să produci şi altceva în afară de metal, poate chiar pop?

De fapt am cu prietenul meu, Jonas, o formaţie de blues, Roadhouse Diet, în care ne simţim bine. Deci nu e mereu vorba doar despre metal. Îmi place să descopăr lucruri diferite şi când e vorba de producţie.

Ne întoarcem la noul album. Unde ne duc versurile de pe „Coming Home”?

În tot felul de locuri. Sunt multe lucruri personale, ca de obicei, dar şi multe fantezii: ce îmi imaginez eu că se întâmplă când mori şi după aceea, chestii de genul ăsta. Dar muzical cred că e cel mai variat album Pain de până acum. Aş spune că e atât de variat încât nimic nu mai este la fel. În plus, pe unele cântece sunt foarte multe părţi orchestrale, bombastice. Este în acelaşi timp un album întunecat şi un album de petrecere. Depinde ce cântec asculţi.

Apropo de versuri, trupele în care ai cântat au evoluat foarte mult. Mă gândesc la abordările tipice anticreştine de la începuturile Hypocrisy, de la care ai trecut la extratereştri şi illuminati, în timp ce cu Pain este vorba mai mult despre aspecte personale sau tulburări emoţionale. Ai o anumită credinţă, un sistem?

Nu. Încerc să cred în mine, dar până şi asta e greu. (Râde) Încerc doar să ţin ochii şi urechile deschise pentru a vedea ce se întâmplă în lume.

Te foloseşti de pasajele întunecate din versurile tale şi ca de un fel de terapie care să-ţi permită să te bucuri de viaţă?

Când scrii versuri şi muzică, şi albume în general, este un fel de terapie. Sunt lucruri pe care le aveai în minte de multă vreme şi începi să le scoţi la iveală sub formă de muzică şi versuri. E o terapie bună. Uite, când am terminat cu „Coming Home” am fost complet stors timp de jumătate de an. Am fost foarte obosit după ce a ieşit albumul, pentru că m-a solicitat foarte mult.

Turneele au devenit o povară, odată cu înaintarea în vârstă?

Nu. Ba chiar devine din ce în ce mai uşor pe măsură ce îmbătrâneşti. Te organizezi mai bine pentru că ştii ce poţi face şi ce nu poţi face, pentru că dacă faci anumite lucruri o să suferi timp de o zi-două şi concertul va fi de rahat. Deci aproape că nu mai beau deloc în turneu, pentru că vreau să fiu un bun frontman, să dau concerte bune, de calitate.

Cred că întrebarea asta e foarte veche, dar la început Pain a fost o surpriză şi toată lumea se întreba de unde s-a născut această dublă-pasiune: metal pe de o parte şi muzică electronică.

Am crescut cu Jean-Michel Jarre şi lucruri asemănătoare. Tatăl meu făcea sintetizatoare în anii 1970, deci am fost mereu înconjurat de această muzică. Dar, pe de altă parte, fratele meu asculta mereu chestiile dure care au apărut în anii 1970 – e mai mare decât mine. Am avut parte de ambele genuri de muzică, întotdeauna.

Ce îmi doream eu era să cânt metal, la începutul anilor 1980. Aşa că asta am făcut. Şi apoi, cum în anii 1990 am lucrat la atâtea albume metal, am început să caut, la nivel de producţie, mai mult decât doar chitare, bas, tobe şi voce. Am început să experimentez pe mine însumi şi să învăţ partea electronică, pentru a deveni un mai bun producător, în stare să înregistreze genuri diferite de muzică.

Cum faci cu părţile orchestrale? Scrii partituri sau experimentezi şi îi pui pe alţii să înregistreze?

Pe acest album am schiţat de la început în cântece părţi de vioară, violoncel, corn şi aşa mai departe. Am încercat să le scot în evidenţă. Apoi i le-am trimis unui tip care se ocupă de părţile acestea în Carach Angren, un tip care chiar ştie să scrie părţi orchestrale. Deci el practic desţeleneşte părţile scrise de mine pe calculator, le face mai bune, pentru că înţelege mult mai bine decât mine limbajul orchestral şi ştie ce trebuie pus unde, în ce octavă cântă un instrument şi aşa mai departe. Am avut mereu chestii orchestrale.

Chiar şi pe al treilea album, am preluat „Eleanor Rigby” de la Beatles şi am avut o orchestră de 14 oameni. M-a fascinat mereu să introduc asemenea elemente. Apoi „Psalms of Extinction” are multă vioară, dar e făcută pe computer şi nu se aude cât aş fi vrut. Deci pe acest album mi-am dorit mai mult spaţiu pentru orchestră. Iar Clemens (Wijers, aka Ardak de la Carach Angren – n. red.) chiar e bun la treaba asta.

Ai cântat în România cu Pain, într-un festival. Apoi la Bucureşti cu Hypocrisy cap de afiş, cu un succes pe măsură. Ai vreo aşteptare de la primul concert cu Pain cap de afiş la Bucureşti?

Ooo, nu ştiu, sunt nerăbdător. Nu ştim la ce să ne aşteptăm. Poate vor fi cinci oameni, poate cinci sute. Habar n-am. Sper să fie bine, ştiu că publicul e mereu ca lumea, deci sper să vină multă lume. O să cântăm de pe toate albumele, nu vor fi doar piese de pe cel nou, o să încercăm să avem câte ceva de pe fiecare.

Mulţumesc mult pentru interviu, aşteptăm cu nerăbdare să te vedem.

Şi eu mulţumesc. Salută pe toată lumea din România!

__________________________________________________________________

PAIN va concerta în România în data de 22aprilie, în club Quantic din București, alături de care vor urca pe scenă trupa italiană ARSEA și francezii de la DUST IN MIND.

Biletele se pot achiziționa exclusiv pe www.ambilet.ro.  la prețul de 65 lei.

Event: PAIN / Quantic Club, București, 22.04.2017

Afis Pain oficial


2 Trackbacks & Pingbacks

  1. Doar câteva zile până la concertul Pain (22 aprilie, Quantic)! Guests: Dust In Mind (FR) & Arsea (IT) | Definite Rock
  2. Doar câteva zile până la concertul Pain (22 aprilie, Quantic) – METAL FOR LIFE

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*