Primele 1000 de bilete pentru concertul HIM de la Timișoara au fost epuizate

136 vizualizări

Concertul formației finlandeze HIM este unul dintre cele mai așteptate evenimente rock ale anului, dovadă că primele 1000 de bilete, disponibile la preț promoțional au fost deja epuizate.

Ville Valo și colegii săi de trupă se vor întâlni cu fanii muzicii rock și metal într-un concert așteptat de mai bine de 9 ani. Una dintre cele mai reprezentative formații finlandeze, inițiatori ai genului „love metal”, HIM  vor crea în Parcul Rozelor din Timisoara o atmosferă unică grație ritmurilor unor piese ca „Join Me”, „The Funeral of Hearts”, „Wicked Game”, „Killing Loneliness”, „Bury Me Deep Inside” și multe altele.

Cel mai recent album lansat de HIM datează din 2013 și a primit discuri de platină în țara natală și în Germania,  o performanță impresionantă în contextul în care vânzările de CD-uri au scăzut enorm în ultimii ani, la nivel global.

Cadrul în care se va desfășura evenimentul este și el unul deosebit, Parcul Rozelor găzduind nu mai puțin de 1200 de soiuri de trandafiri. Intrarea în Parc este străjuită de bustul lui Arpad Muhle, arhitectul peisagist care l-a proiectat și care l-a transformat în furnizorul de trandafiri al Casei Regale din Viena.

Concertul HIM este organizat de Phoenix Entertainment cu sprijinul Primariei Timișoara.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim și online pe www.eventim.ro la prețul de 135 de lei.

Eveniment recomandat de Rock FM.

Sursa: Comunicat de presa


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*