Program şi reguli de acces la concertul Celelalte Cuvinte și Conexiuni, de la Arenele Romane

385 vizualizări

Au rămas doar câteva zile pâna la concertul CELELALTE CUVINTE și CONEXIUNI, din data de 4 noiembrie, de la Arenele Romane, din cadrul Campaniei Naționale Oamenii Timpului.

Porțile Arenelor Romane se vor deschide la ora 18.00, concertele urmând să înceapă la ora 19.00.
Pentru a marca așa cum trebuie aniversarea de 35 de ani, trupa CELELALTE CUVINTE va avea un recital de 120 de minute. Concertul celor de la CONEXIUNI va avea o durată de 60 de minute.

Line-up:

CELELALTE CUVINTE
CONEXIUNI
OVERFLOW
ARTHUR

Accesul la concert se va face pe baza biletului valid. Biletul asigură accesul unei singure persoane, o singură dată. Biletul în baza căruia se face accesul trebuie păstrat pe toata durata concertului. Odată ce s-a făcut accesul, nu mai este permisă părăsirea perimetrului Arenelor Romane.

Biletele se mai pot cumpăra din Rețeaua Eventim.ro și de pe www.ambilet.ro și www.iabilet.ro. Biletele se vor putea cumpăra şi în ziua spectacolului, de la Arenele Romane, la prețul de 50 de lei. Preţul biletului va rămâne neschimbat în ziua concertului.

În ceea ce privește regulile de acces, organizatorii roagă pubicul să nu vina la festival cu următoarele obiecte:

  • sticle, conserve,
  • mâncare sau băuturi de orice fel,
  • artificii, arme, obiecte periculoase,
  • umbrele.

Este permis accesul cu aparte foto de orice tip.

Accesul copiilor sub 12 ani este gratuit și este permis doar dacă aceștia sunt însoțiți de unul dintre părinți, posesor al unui bilet valid.
Fondurile încasate în urma evenimentului vor fi direcționate o parte către premiile din cadrul Campaniei Oamenii Timpului, iar o parte vor fi folosite pentru restaurarea casei memoriale George Enescu, de la Mihăileni.

Vă reamintim că pe lângă puternica valență culturală a evenimentului, cu această ocazia trupa Celelalte Cuvinte va sărbători nu mai puțin de 35 de ani de activitate, fiind una dintre cele mai longevive formații românești, care nu și-a schimbat componența și care nu a făcut niciun compromis în favoarea comercialului, încă de la înființare.

 Și pentru trupa CONEXIUNI, concertul din data de 4 noiembrie este o ocazie specială.  După 11 ani de la ultima lor apariție live, cei de la CONEXIUNI revin în formula care le-a consacrat numele, respectiv componența originală din anii ’90:  Florian Stoica – vocal, Victor Solomon – chitară, Gabi Isac – bas, Victor Lenghel – tobe.

Despre Campania Națională Oamenii Timpului

Campania Oamenii Timpului este un eveniment anual inițiat de revista de cultură contemporană TIMPUL și organizat de Asociația Revistei TIMPUL (ART), în parteneriat cu instituții administrative și culturale, precum și cu instituții academice și economice.
Campania presupune implicarea membrilor comunității în identificarea, recunoașterea și promovarea personalităților de prestigiu din spațiul românesc și a proiectelor acestora.
Campania premiază personalitățile și organizațiile din plan local, național și internațional care, pe parcursul ultimului an (octombrie 2015 – septembrie 2016) și-au dovedit excelența în zece domenii ale vieții culturale și sociale, contribuind decisiv la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului public românesc, extins peste granițele țării.

Domeniile premiate sunt:  Literatură, Arte, Educație și Cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat.

Evenimentul face parte din Campania Națională Oamenii Timpului.
Recomandat de ROCK FM

sursă: Comunicat de presă


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*