SEPULTURA este una dintre cele mai apreciate trupe pe plan international cand vine vorba de mostenirea pe care a lasat-o in urma si nu numai atat, ma refer in special la dramele petrecute in interiorul sau. Dupa plecarea lui Max Cavalera din trupa (daca nu stiti nimic despre el, puteti sa nu mai cititi recenzia), initial, mi-am zis ca nu ma inscriu in clubul celor care considera ca Sepultura este o trupa terminata. Totusi, albumele lansate de formatie din urmatorii ani au fost o dezamagire pentru multi fani, inclusiv pentru mine (ma refer la albume precum “Roorback” sau “Nation” care nu au scos nimic bun).
Situatia s-a mai schimbat intr-o mica masura, paradoxal, dupa plecarea celuilalt frate Cavalera din trupa. Sepultura a reusit sa se mai miste cu albume precum “A-Lex” sau “Kairos” insa amandoua sunt niste umbre a ceea ce reusea trupa sa lanseze la inceputul anilor 90’.
Premisele publicitare fiind trasate, Nuclear Blast Records s-au gandit ca nu ar fi atat de rau sa scoata un material care sa centreze atentia pe una dintre vechile formatii braziliene (mai nou, americano-braziliene), una care a participat activ in trecut la definirea sunetului de groove metal (chiar pe alocuri de metalcore). Trebuie mentionat faptul ca formatia a apelat la producatorul Ross Robinson pentru a ajuta la crearea albumului (acesta a mai lucrat cu Sepultura la productia legendarului “Roots” din 1996 dar si la productia primului album Soulfly).
„The Mediator Between Head and Hand Must Be the Heart” este per ansamblu un album ce aduna ramasitele a ceea ce insemna odata Sepultura. Albumul contine elemente de thrash, groove si alternative reciclate de pe vechile materiale. Ceea ce mi-a placut si am fost entuziasmat sa ascult a fost colaborarea formatiei cu Dave Lombardo, fostul baterist Slayer. Rezultatul este un solo de tobe, o batalie de fapt intre energia bateristul Elroy Casagrande si talentul inegalabil al lui Lombardo pe piesa „Da Lama Ao Caos”.
In rest, pot identifica numai minusuri: albumul duce lipsa de “nou”. Chitara este in fata, are un ton gros necesar in cazul trupelor fara clapa sau fara a doua chitara. Astfel, spatial sonor este umplut. Inceputurile de la piesele “Impending Doom” si “The Vatican” contin o influenta de death thrash dar piesele sunt sticate in continuare de vocea lui Derick Green (care mie nu mi-a placut niciodata nici ca vocalist, nici ca instumentist). Elroy Casagrande, care practic debuteaza cu acest album, este singura energie care pluseaza in muzica de pe acest album, chiar imi place ca a reusit sa umple piesele de pe acest disc cu elemente tribale asa cum reusea Igor Cavalera in vremurile bune. Singura piesa care mai iese din anonimat este “The Age Of Atheist” care seamana foarte mult cu piesele de pe “Roots” datorita sectiei ritmice presarata de elemente de groove si alternative.
„The Mediator Between Head and Hand Must Be the Heart” este in concluzie un album care doar demonstreaza continuitatea Sepultura in vremurile noastre fara a avea insa un impact in muzica moderna. Sunt sigur ca Paulo Xisto Jr si Andreas Kisser, in ciuda varstei lor, inca mai pot scoate un album metal foarte bun daca vor dori sa faca acest lucru. Dar anul acesta nu a fost sa fie.
Lasă un comentariu