Marele maestru al extreme metalului, Tom „Fischer” Warrior, a oferit 65 de minute de muzica fenomenala, exploziva si calitativa.
La 50 de ani, Fischer a trecut printr-o sumedenie de proiecte: de la thrash-ul agresiv oferit de Hellhammer, unul din pilonii death metalului si pana la Apollyon Sun, un proiect ce a imbratisat industrial metal.
Poate ca cel mai important dintre toate acestea a fost Celtic Frost, insa formatia respectiva nu mai exista. Actualul proiect si singurul ramas activ al lui Thomas este TRIPTYKON.
Despre primul album, Eparistera Daimones, aparut in 2010, nu am avut o parere prea buna. Imi parea imbatranit si lipsit de inspiratie, dar am avut empatie pentru marele maestru. Am zis ca nu poti fi inventiv o viata intreaga.
Chiar nu stiu daca mi-a citit gandurile, caci Melana Chasmata mi-a demonstrat cat de gresit am putut sa gandesc. Pe langa asta, nici nu m-as fi asteptat sa mai am ocazia sa ascult ceva din partea lui.
Ei, bine, de cum incepe albumul, sunt cat se poate de uimit. Tree of the Suffocating Souls este o piesa de zile mari. Are un intro care stie sa se faca tinut minte si sa te faca sa-ti doresti sa-l mai asculti odata.
Daca piesa introductiva mi-a adus aminte mai degraba de Hellhammer decat de Celtic Frost, cele ce urmeaza tind sa-mi aminteasca mai degraba a doua formatie enumerata.
Interesant este backing vocalul feminin de pe acest disc, avandu-si o savoare aparte. Boleskine House are un ritm linistit, parca de ritual. Altar of Deceit aduce cel mai bine aminte de Celtic Frost prin ritmurile unui progressive-avantgarde.
Breathing pe de alta parte, are o atitudine similara cu prima piesa de pe disc. Se incadreaza mai mult in death metal decat in doom metal.
Aurorae este a doua piesa care mi-a sarit in ochi. Fara a le ignora pe celelalte, consider ca Tree of the Suffocating Souls si aceasta sunt cele mai bune de pe album.
Black Snow iti va suna in minte ca un demon interior ce-ti spune sa respecti viciul de care incerci sa scapi. Cea mai lunga piesa a albumului (12 minute) este, de altfel, cea mai demonica si infernala dintre toate.
Toate piesele au elemente comune, predominant cand vine vorba despre intro sau anumite riff-uri de chitara si ritmul de tobe, cel de ritual. Starea pe care o impune albumul este de disperare; te simti de parca ai ajuns in Infern.
Numele albumului, Melana Chasmata, vine din limba greaca si ar putea fi tradus ca prapastii adanci si intunecate. Acesta era feelingul pe care a dorit Fischer sa-l obtina cu acest album si a reusit incredibil de bine.
Lasă un comentariu