Rockstadt Extreme Fest 2018/ 2-5 august 2018, Râșnov – zilele 2 & 3

227 vizualizări

Ziua a doua a pornit pentru subsemnatul cu concertul bucureștenilor de la Coma. „Deși la majoritatea festurilor noi suntem aceia cei mai hardcore, de data asta, aici, noi suntem cei mai pop”, a declarat cu mult umor solistul Dan Costea într-un moment de respiro. În ciuda acestui fapt, necesitatea unui altfel de act, cu valențe spre muzica metal, a fost o alegere inspirată, iar reputația formației Coma a șters și cele mai aprigi nemulțumiri. Nu este pentru prima dată când Rockstadt scapă de tiparul de „extreme”, căci în 2014 au fost prezenți ieșenii de la Pinholes, o altă formație reprezentativă a alternative-ului românesc. Cu toate acestea, în fața unui public fidel, trupa s-a prezentat cu doi bateriști care și-au împărțit piesele: Baby Jesus, fost membru Roadkillsoda, și Adrian Tăbăcaru, fost membru Taine, care l-au înlocuit pe Răzvan Albu, plecat datorită unei probleme personale. Deși sunetul a deraiat la început, spectacolul celor de la Coma a fost compus în mare parte din cele mai hardcore piese ale formației: „Chip”, „Bine”, „Stai” sau „Hectic”. Nu și „Cântă-mi povestea”, piesă pe care bucureștenii nu au mai cântat-o de această dată la final, spre surprinderea mea.

Și a urmat showul celor de la Converge. Primul concert al trupei în România de până acum. Și ce show. Cu un Jacob Bannon în zile mari și cu un mai bătrân, dar energic Kurt Ballou, trupa a prezentat piesele de pe cel mai recent material, „The Dusk In Us”. Pentru fanii formației, conceptul este destul de cunoscut: riff-uri dure ce accentuează mai mult melodia decât armonia, cu un bas fioros, fără repetiții, și cu o voce emblematică, carismatică și plină de mult patos. Aceștia știu că formația Converge este mult mai greu de digerat, iar profanii probabil nu s-au regăsit în prestația trupei, întrucât am văzut reacții diverse din partea multora. Totuși asaltul muzical transpune, ca la fiecare concert Converge, conceptele albumelor care au contribuit la construirea hardcore-ului din prezent. Showul formației m-a făcut să realizez faptul că încă nu am cercetat destul piesele de pe „The Dusk In Us”, însă m-am bucurat de faptul că am avut șansa să ascult melodii precum „Dark Horse”, „Eagles Become Vultures” și „Concubine”, ultima extrasă de pe monumentalul „Jane Doe” din 2001.

Datorită unei rocade, cei de la Powerwolf și-au făcut apariția mai devreme. Nu am putut să nu observ faptul că germanii au o bază solidă de fani în România, întrucât în fața scenei și-au făcut apariția numeroase persoane care purtau tricouri inscripționate cu logoul trupei. Deși nu sunt mare amator de power metal, showul germanilor mi s-a părut foarte electrizant, asta datorită jocului scenic inteligent. De asemenea, în ciuda faptului că solistul Attila Dorn este născut în Sighișoara, concertul a debutat doar cu un singur „Bună seara” rostit în mod corect; în rest, muzicianul a preferat să comunice cu publicul în limba engleză. Surpriza sa a fost mai mare înainte de piesa „Amen & Attack”, atunci când publicul a cântat versurile refrenului în cor, ceea ce a amplificat impresia că Powerwolf este o formație iubită de cei de pe meleagurile noastre.

Despre Dying Fetus, multe nu ar fi de spus, decât faptul că showul lor a fost nimicitor. Prestația lor, lipsită de orice fel de materiale de prezentare, precum eternele bannere, a constat, în esență, în muzica pură dusă în cele mai extreme locuri posibile. Armonii peste armonii, riff-uri peste riff-uri, double-bass în permanență. Dacă nu-ți place, te iei la palme sau, inevitabil, treci la mișcările clasice de headbang. Instrumentele au mers ceas, iar vocea joasă a lui John Gallagher, în combinație cu cea înaltă a lui Sean Beas, condusă în avans de tobele lui Trey Williams cuprind esența acelui death metal plin de elemente tehnice, care nu vrea să intre în tărâmul de progressive. „Your Treachery Will Die With You” amuțește publicul, trezit la realitate de o duritate mirifică. Festivalul continuă.


În ziua a treia am fost mai relaxat ca de obicei și am ajuns cu o mică întârziere la concertul celor de la Brujeria, asta datorită măsurilor mai riguroase de control de la intrare, care au produs apariția cozilor. Nu pot să spun că am fost profund impresionat de prestația trupei. Într-adevăr, teme precum politica sau consumul de substanțe domină pasajele de death metal din muzica mexicanilor, dar hazul de necaz ajunge uneori la anumite limite. Distracția și-a făcut loc odată cu muzica, punctul culminant fiind atins în timpul piesei „Consejos Narcos” atunci când trupa a fost acompaniată de două fete care țineau un panou în mâini pentru a interacționa cu publicul (oare au fost întrebate înainte de vârstă?). Cum spuneam, hazul de necaz a ajuns la un moment care a putut facilita apariția plictisului. Asta e, mergem mai departe.

Deși pe Belphegor i-am mai văzut acum patru ani la cea de a doua ediție a festivalului Rockstadt, nu pot să spun că am fost profund impresionat de prestația austriecilor și de această dată. Pentru a păstra un ton cât mai obiectiv, pot spune că formația a încercat să prezinte un show concept, axat pe prezentarea celui mai recent material discografic, „Totenritual”. Apatia mea față de trupă este explicată și de faptul că sunt mai mult atras de partea mai profundă a black metal-ului, cea concentrată pe sentiment, exploatată de formații precum Shining, Watain, Mgla sau Satyricon, și sunt mai puțin interesat de acel tip de black incipient resuscitat la maximum, întemeiat pe blast-beat-uri și riff-uri haotice în marea majoritate a timpului. De altfel, nu am stat până la finalul concertului.

În sfârșit am reușit să prind un concert Amorphis. Finlandezii sunt destul de ceruți la noi în țară, însă de această dată trupa vine după lansarea unui album foarte bun, în speță „Queen Of Time”, foarte apreciat de presa de specialitate datorită valențelor spre progressive și datorită pieselor ușor de reținut. Am fost absorbit de comportamentul lui Joutsen pe scenă, care a accentuat dramatismul muzicii și dragostea pentru interpretare, astfel încât a făcut ca formația să pară ca şi când a fost smulsă dintr-un colț al genialității. Sunetul a fost foarte bun, iar marea majoritate a pieselor cântate s-au auzit ca în studio. Fiind mult mai atras de albumele apărute după „Eclipse”, m-am bucurat să ascult hituri precum „Silver Bride” sau „House of Sleep”, însă am auzit și piese mai vechi din perioada în care formația cânta despre Kalevala, care au plusat bucuria celor mai bătrâni din public. A fost un show reușit, de ținut minte.

Video credits: Raul Negoiță – @raulnegoita Youtube Channel

RECOMANDĂM: 


1 Comment on Rockstadt Extreme Fest 2018/ 2-5 august 2018, Râșnov – zilele 2 & 3

  1. Ma bucur ca ti-a placut Amorphis, dar sa stii ca trupa cant in continuare despre Kalevala :).

    Kalevala este o opera epica de mare amploare, si cred ca imensa majoritate a versurilor trupei sunt inspirate de acolo.

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*