Snow Fest Promo Party aduce iarna mai aproape cu Grimus, The Mono Jacks si Positive John

76 vizualizări

„Snow Fest”, cel mai popular eveniment din Alpii Francezi, sarbatoreste cea de-a 6-a editie intre 19 si 26 martie 2016, in celebra statiune montana Les Deux Alpes, a doua ca vechime din Franta.

Si pentru ca niciun spectacol nu este complet fara trupe care sa incinga atmosfera, in cadrul Snow Fest vor canta formatii romanesti iubite de publicul autohton si international.

Pana la anuntarea line-up-ului complet al evenimentului, pasionatii de ski & muzica sunt invitati la o serie de 3 Promo-Party-uri Snow Fest, care vor aduce iarna mai aproape!

Primul Promo Party va avea loc in data de 9 octombrie 2015 in Club Colectiv din Bucuresti si ii va avea ca protagonisti pe Grimus, The Mono Jacks si Positive John, cu un warm-up si after-party de care se va ocupa Leo.

Daca Grimus a mai concertat la poalele Alpilor la editia a-IV-a Snow Fest, The Mono Jacks si Positive John sunt invitati pentru prima data la evenimentul din Franta!

Grimus este una dintre cele mai apreciate formatii de rock alternativ din Romania. Intemeiata in 2005 in orasul Cluj-Napoca, trupa a fost rasplatita cu numeroase premii si a sustinut concerte in toata lumea, castigand rapid aprecierea fanilor de peste hotare. Cel mai recent album Grimus se numeste „Emergence” si a fost lansat in 2014, fiind considerat una dintre cele mai bune aparitii discografice ale acelui an. Grimus inseamna Bogdan Mezofi (voce), Valentin Rauca (chitara), Cristian Csapo (chitara), Lehel Kiss (clape), Titus Vadan (bas), Tamas Adorjani (tobe).

The Mono Jacks este copilul de suflet al fostului solist AB4, Doru Trascau, care, alaturi de Alex „Grim” Tomescu (bas), Dragost Strat (chitara) si Mihai Popescu (tobe), au pus bazele unui proiect care a obtinut intr-un timp scurt recunoasterea pe plan local, si nu numai. Considerata o trupa-emblema a scenei alternative romanesti, The Mono Jacks a scos hit dupa hit, clasandu-se pe locuri fruntase in topul preferintelor celor mai exigenti fani si critici.

Positive John a luat nastere in Cluj-Napoca si este reprezentanta fresh si plina de energie a unui mix eclectic intre muzica alternativa si funk. Cu siguranta toata lumea va fi luata pe sus de ritmurile frenetice si catchy ale grupului clujean, cunoscut pentru capacitatea sa de a starni reprize de dans in orice imprejurari.

Toti cei care vin la concert pot participa la concursul care are ca premiu 1 excursie la Snow Fest (cazare 7 nopți, skipass 6 zile, transport/transfer cu autocarul, taxa de statiune, acces la toate activitatile din cadrul evenimentului). Inscrierea la concurs se va face online pe baza codului unic primit la intrare, iar tragerea la sorti va avea loc la 10 zile dupa  eveniment.

Daca porti la tine un articol vestimentar din echipamentul de ski, Club Colectiv iti face cinste cu o bautura!

Bilete:

    20 de Lei pana in data de 8 octombrie pe www.ambilet.ro
    30 de Lei in ziua evenimentului.

De retinut: Biletele comandate prin www.AmBilet.ro sunt livrate automat pe e-mail, in format electronic, sub forma unui PDF ce contine un cod de bare si datele evenimentului. Acestea pot fi tiparite de cumparator sau pot fi prezentate la intrare, direct de pe ecranul telefonului.

Daca esti inscris pentru evenimentul din martie, beneficiezi de intrare gratis (vei putea sa te inscrii pe guest list incepand cu 1 octombrie).

Snow Fest inseamna experiente noi traite la altitudine in Alpii Francezi! Pe langa 6 zile de ski vei avea parte de 12 concerte live, petreceri la 2600 m, 18 DJs romani, invitati speciali si multa distractie.

WEBSITE OFICIAL SNOW FEST – http://www.snow-fest.ro/

FACEBOOK EVENT – https://www.facebook.com/events/911110315645755/

FACEBOOK PAGE SNOW FEST – https://www.facebook.com/SnowFest/timeline


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*