Stone Sour, Nothing More / 26.06.2018 / Arenele Romane, București

264 vizualizări

Vreme bacoviană pe 26 iunie, în ziua concertului Stone Sour. A început să plouă de pe la 19.30 și nu s-a mai oprit până aproape de finalul spectacolului. Dar, în ciuda vremii, nu am văzut chipuri mohorâte. Ba erau chiar vesele și păreau să se simtă bine.

Stone Sour au lansat albumul Hydrograd anul trecut și au continuat turneul european și în 2018, așa că iată-i în premieră în România, la Arenele Romane din București. Și cu atât mai frumos a fost evenimentul cu cât în deschidere au cântat americanii de la Nothing More, o trupă rock foarte energică și cu un solist care de fiecare dată dă totul pe scenă.

De obicei, trupele din deschidere nu au neapărat cel mai numeros public, însă Nothing More strânsese ceva lume încă de când și-a început reprezentația, și anume pe la ora 20.00. Oamenii cu pelerine dansau, dădeau din cap, iar marii simpatizanți știau și versurile. Texanii, la fel ca și trupa-headliner pe care o însoțesc în turneu, au lansat în 2017 cel mai recent album al lor, numit The Stories We Tell Ourselves. Așa că și ei au un scop definit: să-și promoveze cele mai noi piese. Și au făcut un spectacol frumos. Solistul, la bustul gol ca-n toate celelalte concerte de pe glob, s-a dedicat cauzei lui din toate punctele de vedere: vocal, sufletește, fizic. Este mișto, îți transmite energie, omul crede în ceea ce face și o face cu ardoare.

De pe ultimul album au interpretat Do You Really Want It? (cu care au deschis seara), Let ‘em Burn (am voie să zic că este preferata mea?), Go to War, Fadein/Fadeout și Don’t Stop. Pe lângă asta, băieții au ales pentru setlist-ul de marți și piese de pe albumele mai vechi, cum ar fi Jenny, Ocean Floor sau Salem (Burn the Witch). Mă așteptam la ceva bun și nu m-au dezamăgit. Deși sonorizarea nu a fost la cotele cele mai înalte, nu știu din a cui vină. Oricum, Nothing More și-au îndeplinit cu succes rolul de trupă de deschidere, ba chiar au fost mai mult de atât. Sau poate este doar o chestie de gusturi.

Solo-ul de la bass a fost original, băieții au pus chitara la orizontală și au cântat la ea ca și cum ai cânta la clape (sau țambal, ca să fim mai tradiționali), în același timp mișcând-se în jurul ei de parcă făceau dansul ploii. Cu alte cuvinte, merită să vezi Nothing More dacă le guști piesele și stilul muzical.

Texanii au ieșit de pe scenă în aplauzele publicului (acoperit în masă de pelerine) și în ropotele ploii, care nu dădea semne că încetează, ba parcă abia începuse. A urmat o jumătate de oră de pauză, timp în care instrumentiștii și crew-ul Stone Sour și-au montat echipamentele, iar oamenii stăteau zgribuliți sau adăpostiți prin zonele acoperite din incinta Arenelor Romane.

Stone Sour au fost punctuali și, trebuie să recunosc, mai zgomotoși decât îmi imaginasem. Au fost bucăți instrumentale și vocale care m-au făcut să mă simt ca la un concert Slipknot (teaser). Poate și pentru că venea la pachet cu vocea binecunoscută a lui Corey Taylor. Interacțiunea cu publicul a fost frumoasă, solistul găsind mereu câte o ocazie să se adreseze mulțimii și să o îndemne la gălăgie, să-i transmită energie.

După intro-ul jazzy și dancy de Otis Redding, americanii de la Stone Sour au intrat hardcore pe Whiplash Pants, ceea ce te cam trezea din amorțeala provocată fie de ploaia care parcă era și mai deasă, fie de așteptarea de 30 de minute de dinainte. Cunoscutele Absolute Zero, Knievel Has Landed și Say You’ll Haunt Me au fost mai sonore decât anticipam sau față de cum le auzi înregistrate. Sunetul bun, penetrant. O fi autosugestia sau din nou îmi pare că aud Slipknot din când în când?

Lumea, receptivă, rostește versuri și se mișcă în ploaie. Mediu perfect pentru ce se cântă. Se mai liniștesc puțin apele după prima rundă de piese mai hard, pentru că urmează Bother într-o variantă lentă, dar emoționantă. Și când zic ”se liniștesc apele”, vorbesc la modul figurat, pentru că la propriu apele curg în continuare. Din nou, muzica și stropii de ploaie văzuți în lumina reflectoarelor se completează și creează o atmosferă… altfel. Tired face tranziția de la lent la mai alert, pentru ca apoi să revenim la agitație pe Cold Reader și Get Inside. Mai târziu, dansăm puțin pe Rose Red Violent Blue (This Song Is Dumb & So Am I) și Song #3, între care se interpune Made of Scars.

Urmează un moment magic pe final de concert, cu Through Glass cântat în stil acustic, gradual, izbucnind în intensitate în ultima parte a piesei. Se oprise și ploaia între timp; nu c-ar mai fi făcut vreo diferență pentru că eram oricum cu toții uzi. Dar fericiți (țin să subliniez).

Se strigă ”We want more”, iar trupa revine cu alte două piese ”grele”, pe nume RU486 și Fabuless, iar publicul dă tot ce mai are în rezervoare, ca atunci când știi că ceva se termină și vrei să te mai bucuri puțin.

Și cam așa s-a încheiat episodul Nothing More & Stone Sour de la Arenele Romane din București, de pe 26 iunie 2018. „Doi iepuri dintr-o lovitură”, mi-am spus când am aflat că vom avea două concerte tari într-o singură seară.

Cele două grupuri rock americane își continuă aventura muzicală de promovare a celor mai recente albume ale lor în Europa, urmând să susțină spectacole în Cehia, Olanda, Germania, Danemarca, Belgia, Portugalia și Spania. Pe 23 august, Stone Sour se vor întoarce pe continentul natal, unde vor concerta din nou până la finalul anului.

Hydrograd este al șaselea album semnat Stone Sour, apărut pe 30 iunie 2017 prin Roadrunner Records. Celebra publicație de rock/metal Loudwire l-a votat ca fiind cel mai bun album hard rock al anului trecut. Albumul a fost primul din cariera Stone Sour care a fost produs în lipsa chitaristului fondator Jim Root, care a părăsit trupa pentru a se dedica în continuare proiectului Slipknot, din care el și Corey Taylor fac parte în continuare.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*