Rockul, indignarea și banul public

4.978 vizualizări

Suceava şi Posada – două cazuri doar aparent similare

Două recente controverse legate de festivaluri de rock au inflamat site-uri, bloguri, forumuri de discuţii. În două rânduri s-au formulat critici la adresa unor concerte, iar răspunsurile acide au apărut aproape instantaneu. Dar, în ciuda aparenţelor şi a unui simulacru de consens, cazurile nu prezintă decât asemănări de formă.

În ordine cronologică inversă, „Ziarul din Muscel” a publicat un scurt fragment care nici ştire nu e, dar nici a articol nu seamănă, în care autorul (necunoscut) şi-a exprimat indignarea faţă de „răgetele rockerilor” de la festivalul Posada Rock. Acum, că pe vreun localnic, ziarist sau nu, îl deranjează muzica, poate fi înţeles. Trăim într-o ţară liberă în care fiecare are dreptul la o părere şi la exprimarea ei publică. Nu trebuie să sărim ca arşi – aşa cum au tendinţa să o facă anumite site-uri, unele de mare tiraj – de fiecare dată când cineva nu este de acord cu noi. Este însă greu de trecut peste tonul şi „scriitura” articolului. Stadionul din Câmpulung este un loc unde au loc concerte de diferite facturi, iar festivalul incriminat a aniversat anul acesta 30 de ani. 30 de ani în care, sigur, or fi existat şi nemulţumiţi, dar în care lucrurile s-au desfăşurat firesc şi au reuşit să ofere o oază mică dar consecventă iubitorilor de rock, şi aşa lipsiţi de prea multe opţiuni. Am fost şi eu la festivalul respectiv, atât ca artist, cât şi ca spectator, şi îmi amintesc cu plăcere de atmosfera caldă a unui public cât se poate de decent. „Răgetele rockerilor” sună a invectivă aruncată de pe margine de vreo gospodină fesenistă în timpul mineriadelor.  De altfel, continuarea textului din „Ziarul din Muscel” merge pe aceeaşi linie: dacă muzica e răget, evident că şi „cântăreţii” sunt ameţiţi de „consumul de narcotice”, şi stau „în pielea goală pe scenă sau pe lângă”. Imaginea e cea clasică şi, din păcate, unii s-au grăbit să o descrie şi în cazul incendiului de la Colectiv: rockerii ar fi nişte drogaţi a căror muzică se limitează la răgete şi determină adevărate orgii. Nu încercăm aici să spunem că lumea rock-ului e „la vie en rose”. Însă oricine a fost la festivaluri de acest fel din ţară, în general, şi la festivalul Posada Rock în mod special, înţelege foarte bine că asemenea texte nu descriu realitatea, ci imaginea distorsionată a unora cărora le e tare dor de vremurile când miliţienii îi băteau şi îi arestau pe pletoşi. Nu ştiu exact cui i se adresează „Ziarul din Muscel”, dar sunt convins că vechii sectorişti din vremea lui Nea Nicu ar ofta nostalgici dacă le-ar cădea în mână. Ignore and keep on rocking!

posada rock foto dragos toma

Primul eveniment, în ordine cronologică, este un protest legat de prezenţa trupei Dark Funeral la ediţia de anul acesta a Bucovina Rock Castle. Şi aici, reacţia a fost puternică, uneori chiar violentă (verbal). A fost din nou scos în faţă un presupus conflict între rock şi reprezentanţii Bisericii, s-a vorbit iarăşi despre libertate de expresie şi mentalităţi învechite. Parcă ar fi acelaşi lucru cu cazul de la Câmpulung. Şi totuşi, nu este aşa. Ca să nu cădem în judecăţi eronate, este bine să judecăm lucrurile nuanţat.

Cine sunt autorii protestului scris şi ce i-a nemulţumit? Este vorba despre Asociaţia Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei (după numele unui ierarh erudit din secolul XVII, primul poet important de limbă română), în numele căreia semnează preotul-profesor Justinian Cojocar, preşedinte. E cazul să răspundem de la bun început câtorva întrebări. Este protestul îndreptat împotriva muzicii rock? Nu. Este, atunci, împotriva festivalului Bucovina Rock Castle? Iarăşi nu. Dimpotrivă, textul memoriului spune clar, „apreciem munca organizatorilor” şi recunoaşte scopul acestora „de a oferi un festival variat şi reuşit sucevenilor şi turiştilor care vin în Suceava”. Iată deci că nu festivalul este cel blamat, şi nici muzica rock, de vreme ce este evident din titulatură şi din „distribuţia” diferitelor ediţii că asta se cântă la Suceava. Semnatarii memoriului au o problemă doar cu Dark Funeral, despre care scriu că este „o trupă satanistă”. De aici a treia întrebare: sunt suedezii satanişti sau nu?

Aici trebuie făcută o mică paranteză. Cunoaştem cu toţii prea bine – din articole ca cel din „Ziarul din Muscel” sau din alte opinii exprimate de-a lungul timpului – faptul că încă există oameni din toate categoriile care pun semnul egal între rock şi satanism. Ca admiratori, cunoscători şi, unii dintre noi, creatori ai genului, ştim cât de absurdă este această generalizare. Ne-au ieşit pe gât etichetele lipite fără discernământ pe acest limbaj muzical care s-a lovit mereu de un val de neînţelegere şi prejudecăţi. Şi nu vom obosi niciodată s-o spunem: nu, rockul nu e sinonim cu satanismul, nu, distorsul sau vocea guturală nu sunt invocaţii demonice şi nu, la Colectiv nu a fost ritual, ci act de cultură sfârşit tragic! Dar să nu cădem în extrema cealaltă. Să nu facem politica struţului. Există şi în rock, ca şi în alte manifestări artistice şi culturale, satanişti. De toate culorile şi orientările. Nu prin ei se defineşte rock-ul, dar ei există şi ne-am discredita dacă am nega acest lucru.

bucovina rock castle foto dragusanul.ro

Iar acum revenim la întrebare. Răspunsul e cât se poate de simplu: da, Dark Funeral este o trupă satanistă. Este suficient să citeşti interviurile şi declaraţiile membrilor prezenţi şi trecuţi pentru a-ţi face o idee clară despre acest lucru. Principalul compozitor, chitaristul Lord Ahriman (Mikael Svanberg) sau fostul solist vocal Emperor Magus Caligula (Masse Broberg) şi-au afirmat în repetate rânduri afinităţile cu satanismul promovat de Anton LaVey, iar versurile pieselor sunt cât se poate de… transparente. Nu este vorba despre descrieri teatrale, menite să şocheze (ca la Slayer, de pildă), nici despre simple metafore ale rebeliunii (ca la grupul NWOBHM Satan) şi nici măcar despre vreun mesaj subliminal ascuns sub straturi de metafore. Nu, Dark Funeral îşi transmite fără echivoc mesajul. Deci nu aici este dilema, iar ghilimelele puse de Hotnews epitetului satanist nu dovedesc decât că cei de acolo ştiu la fel de puţine despre rock – sau despre Dark Funeral – ca redactorii „Ziarului din Muscel”.

Aici ajungem la punctul nevralgic al problemei, libertatea de expresie. Care este, spun unii, absolută. În acest caz însă, dreptul la replică devine şi el absolut. Dacă unii pot să transmită orice mesaj doresc, ceilalţi au acelaşi drept de a nu fi de acord. Personal, sunt creştin şi îmi repugnă versurile Dark Funeral. Totuşi, le recunosc suedezilor talentul muzical şi, uneori, îi şi ascult. Nu mi-ar trece prin gând să cer să li se interzică să cânte, doar pentru că nu sunt eu de acord cu ei. Mai există însă o problemă: Bucovina Rock Castle este un festival organizat (şi) din banul public. Şi, în cazul acesta, oricine are dreptul să protesteze împotriva felului cum este cheltuit acest ban. Iar autorităţile locale vor ţine seama, măcar într-o anumită măsură, de o tendinţă apărută în rândul unui grup de plătitori de impozite. Avem cu toţii dreptul să spunem ce vrem, însă nu putem avea pretenţia ca statul să ne finanţeze exprimările de tot felul. Acest aspect face ca problema să fie mai nuanţată. Nimic nu e tranşat definitiv, însă nu avem de ce să socotim un protest al unor cetăţeni ca fiind un act de cenzură. Şi totul poate fi socotit şi ca o reacţie: atunci când câte un sfertodoct găunos cere LEGI care să scoată icoanele din spaţiile publice pentru că, pasămite, ar tulbura dezvoltarea copiilor sau ar leza sentimentele unor cetăţeni defavorizaţi, e cât se poate de firesc ca altcineva să fie oripilat de mesaje de tipul „învăţaţi-i pe copii să-l preaslăvească pe satan”. Discuţia poate continua şi, într-o anumită măsură, trebui să continue. Libertatea de exprimare e un drept câştigat din greu, iar respectul faţă de tradiţiile locului cere o anumită acribie în privinţa cheltuirii banului public. Nimeni nu poate interzice nimănui să asculte, să citească sau să afişeze ce mesaje vrea. Cadrul în care o face însă este cu totul altceva. Concluziile pripite nu fac decât să nască noi prejudecăţi.

 

surse foto: Dragos Toma & dragusanu.ro

 


3 Comments on Rockul, indignarea și banul public

  1. Autorul are o problema de logica – se delara crestin, dar asculta Dark Funeral! Nu se poate si una si alta.

    Daca unii concetateni traiesc inca in vremea lui Dosoftei, e problema lor. Atata timp cat secta lor primeste o suma colosala de bani in fiecare an de la buget, nu platesc nici un fel de taxe, ar trebui sa taca dracului din gura cand e vorba de cheltuirea banului public! Ei doar primesc, nu contribuie cu un ban la acele fonduri publice.

    Pra multa atentie i se acorda acelui articol despre Posada. E probabil un articol scris la ordine politice, acum a vin alegerile . Ignoranta e raspunsul potrivit.

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*