Summer Well Festival/ 10-11.08.2013, Domeniul Stirbey, Buftea

images_Smmer 56 vizualizări

Exista mai multe motive pentru care festivalul „Summer Well” este veriga lipsa din lantul evenimentelor mari din Romania.

In primul rand, desi scena alternativa autohtona este foarte dezvoltata, artistii straini care ii inspira pe cei locali omit Romania din traseul lor concertistic. „Summer Well” le aminteste acestora ca existam si noi si ca vrem sa-i ascultam, indiferent ca suntem la randul nostru muzicieni sau simpli consumatori.

In al doilea rand, festul le ofera asa zisilor „hipsteri” un teren de joaca foarte bun, dandu-le astfel ocazia sa se simta „acasa” intr-un loc in care nimeni nu se uita chioras daca vrei sa te imbraci mai „funky”.

Un alt motiv ar fi acela ca organizatorii nu se sfiesc sa aduca pe scena nume noi, mai putin cunoscute, diversificand astfel peisajul si educand, in acelasi timp, melomanii.

In plus, era cazul ca si Romania sa aiba propriul sau „Coachella”, nu? „Summer Well” este manifestarea fizica a evolutiei culturale prin care trece Romania, din ce in ce mai deschisa spre modern.

Editia de anul acesta a avut loc intre 10 si 11 august pe Domeniul Stirbey, unde fanii au ajuns foarte usor datorita liniei speciale RATB, care a circulat foarte eficient si decent.

La locatie, accesul s-a facut fara perchezitii corporale ostentative (vezi „Rock the City”), intr-un regim relaxat si decent. Pretul jetonului era de 6 lei iar un pahar cu apa era jumatate de jeton (3 lei). O bere costa intre 1 jeton si 1 jeton jumatate, iar mancarea se gasea de la 2 jetoane in sus. Foarte buna ideea organizatorilor de a crea un „Food Court” separat de multime. Astfel, oamenii infometati puteau manca la mese, departe de aglomeratie si de zgomot.

Standul Orange a pus la dispozitia „festivalistilor” un loc unde se puteau lafai pe „bean-bag chairs” sau pe sezlong, dar si standuri cu tatuaje „suflabile” dragalase, facute gratuit. S-au gasit chiar si evantaie cu logo-ul fest-ului, numai bune de utilizat in timp ce era urmarit show-ul creat de niste artisti ai baloanelor uriase de sapun, realizate cu ajutorul unor site speciale.

Verdeata multa, vremea buna si sonorizarea de calitate au pus bazele unui eveniment care promitea sa fie foarte reusit – poate cel mai bun de pana acum din istoria fest-ului.

Pe bill s-au aflat nume mari ca headlinerii Suede si The XX, dar si trupe ca The Vaccines, Glasvegas, Everything Everything si altii. Pe data de 10.10.2013 au cantat Blood Red Shoes, Eugene McGuiness, Michael Kiwanuka, Glasvegas si The XX.

Prima formatie reprezinta un duet compus dupa „reteta” The White Stripes, doar ca invers fata de celebra trupa americana. La chitara/voce avem o fata iar la tobe il avem pe baiat. Laura Mary Carter si Steven Ansell canta un rock alternative cu influente garage rock si noise pop, inscriindu-se in linia indie promovata de festival.

Energici si pusi pe treaba, simpaticii englezi au cantat piese ca „I Wish I Was Someone Better”, „Light It Up” si „Cold”, creand un sound consistent in ciuda faptului ca trupa are doar 2 membri! Publicul s-a strans in numar mare in fata scenei si au savurat cantecele alerte si distorsionate ale grupului britanic.

Eugene McGuinness s-a afisat pe scena intr-un outfit care completa nonsalanta din discursul sau scenic. O camasa simpla verde si o pereche de pantaloni fara pretentii nu l-ar fi scos in evidenta pe artist daca nu era „freza” aranjata perfect si nelipsitii ochelari de soare.

Atitudinea de lord englez, accentul curat si foarte ostentativ britanic precum si aerul de „I don’t care” a formatiei au dat un plus de savoare show-ului care, de altfel, a fost foarte profesionist si a sunat bine. S-au auzit „Shotgun”, „Sugarplum” dar si „Harlequinade”.

Brandul de indie profesat de McGuinness se caracterizeaza prin uzul unui bass delicios de pregnant, orchestratia fiind minimalista, dar expresiva. Melodiile iti raman intiparite in minte si te fac sa le fredonezi instant.

Michael Kiwanuka a adus un tip de (old)soul modern, dar, in acelasi timp paradoxal de clasic la Buftea. Artistul a dovedit ca este un muzician de exceptie si a delectat publicul cu sonoritati acustice si folky, fara distorsiuni si fara propensiuni spre transgresiuni de tip rock.

Glasvegas au ajuns pe ultima suta de metri la „Summer Well”, acceptand sa-i inlocuiasca pe cei de la The Courteneers, care, impreuna cu AlunaGeorge, s-au retras de pe bill din motive care nu tin de organizator.

Scotienii au adus rockul acasa cu un show vibrant, haotic dar plin de personalitate. Solistul, James Allan, parea sa fi avut un „rendez-vous” prelungit cu diverse branduri de bere romaneasca/straina, intrucat din cand in cand ii mai „scapau” cuvintele. Baietii au prestat piese ca „Flowers and Football Tops”, „Euphoria, Take My Hand” sau „Lost Sometimes”.

The XX, adepti ai sonoritatilor indie-pop, cu multe elemente de electronica si „silence jam”, au inchis prima zi a „Summer Well” cu un concert emotionant si absolut impecabil din punct de vedere al sunetului. Artistii erau vizibil incantati ca se afla in Romania pentru prima data si au cantat piese ca „Try”, „Heart Skipped A Beat”, „Sunset” si „Angels”.

Publicul a reactionat cu ropote de aplauze la hituri, aratand ca stie foarte bine ce fel de formatie are in fata. Show-ul de lumi a fost spectaculos, intrucat razele incrucisate, care formau logo-ul trupei, se desfaceau pentru a crea deasupra auditoriului iluzia unui cer electric inorat, totul spre deliciul fanilor.

Muzicienii au plecat fericiti de pe scena, satisfacuti de reactiile pozitive ale auditoriului si promitandu-i acestuia o reintoarcere cat de rapida.

La final, lumea s-a indreptat spre statia de RATB, unde concertistii aveau puse la dispozitie 10 autobuse, care au circulat in functie de necesitati. Spre deosebire de „B’Estfest”, unde participantii mai aveau putin si se bateau pe autovehiculele care circulau greu si la intervale nespecificate de timp, la „Summer Well” exit-ul s-a facut mult mai usor si aproape fara injuraturi si inghionteli.

A doua zi festivalului i-a adus pe scena pe The Family Rain, Spector, Everything Everything, The Vaccines si Suede. Cei trei baieti de la The Family Rain au facut un show de zile mari cu solistul rebel (William Walters), o combinatie intre James Dean, Kurt Cobain si Travis.

Ticul verbal al muzicianului: „Let’s do this” a adaugat la carisma sa. Basul pe care il strunea William Walter suna demential de bine, iar restul instrumentelor – chitara lui Ollie Walter si tobele lui Timothy Walter – au avut intentia de a ne zbura capetele.

In ciuda numelui bizar, trupetii au creat o atmosfera pozitiva si au oferit energie publicului, fiind, dupa Suede si The Vaccines, cea mai buna trupa a serii. „Trust Me, I’m A Genius”, „Pushing It” si „Reason To Die” au pulverziat aerul curat de pe Domeniul Stirbey cu un „sound-wall” aspru, distorsionat si pur si simplu „coi*s”.

Enter Spector care s-au situat la antipod. Solistul Frederik Macpherson a mai cantat in formatia Les Incompetents, al carui nume nu a fost departe de realitatea show-ului oferit de britanici la Buftea. Melodiile sufera de uniformitate compozitionala si de repetitivitate. La nivel pur de sound nu se intampla nimic „excesiv”, totul este liniar iar solistul, desi suna chiar bine pe disc, canta foarte plat live.

„Chevy Thunder”, „Grey Shirt & Tie” si altele au putut fi ascultate la Buftea dar impresia generala lasata de grup, care s-a straduit sa comunice mult cu publicul, povestind cu acesta intre piese si rugandu-l sa ii cante „la multi ani” tobosarului, a fost una de…plictiseala.

De curand ne-am facut un obicei prost din a asculta conversatiile oamenilor la evenimente iar, de data aceasta, am auzit o replica mult prea comica pentru a nu fi reprodusa.

„Cred ca Adrian Enache ar fi fost un showman mai bun…”

Lasand rautatile deoparte, a urmat formatia Everything Everything, care nu a dat impresia ca a dat tot ce avea mai bun. Chiar si asa, gigul a fost reusit. „Cough Cough”, „Kemosabe” au rasunat pe Domeniul Stirbey iar vocalizele interesante ale solistului reprezinta ceva inedit si dau personalitate formatiei, care abordeaza un gen sincopat de indie rock, cu influente electronice.

Lumea era deja in asteptarea celor de la The Vaccines care au cantat „Melody Calling”, „Under Your Thumb”, „All In White”, „Post Break-Up Sex” si multe altele. Show-ul a fost pe cinste iar publicul din fata scenei in delir.

Desi trupa a fost intemeiata in 2010, si-a strans o baza solida de fani, dependenta de elementele de post-punk prezente intr-o reteta versatila de indie.

Si s-a facut noapte cand au intrat pe scena legendele de la Suede, cu un Brett Anderson zambaret, in forma maxima si foarte, foarte sensibil.

Scurta lectie de morala pentru cateva fane din primul rand: „Don’t be bitches!”. Atunci cand o tovarasa de suferinta emotionata, imbracata din cap pana in picioare in merch Suede va roaga sa ii faceti si ei putin loc, cu maxima politete si cu ochii in lacrimi, nu faceti pe primadonele.

Da, o asemenea tanara – aflata abia la varsta adolescentei si macinata de dorinta de a-si vedea idolii cat mai aproape – si-a facut aparitia si a fost tratata cu maxima lipsa de respect. Fanii reali se sprijina intre ei si se recunosc, spre deosebire de poseri, care zac in primul rand si nici macar nu aplauda. 

Intr-un final, i-am gasit un spatiu copilei simpatice, care cunostea fiecare vers si era probabil cel mai mare fan Suede de acolo, chiar daca a intarziat sa-si ocupe loc in front-row.

Desi sunetul nu a fost chiar impecabil, Suede a dovedit ca este mai tanara ca niciodata. S-au cantat piese de le „Bloodsport”, noul album al grupului, dar si melodii ca „Everything Will Flow”, „Electricity”, „Animal Nitrate”, „Can’t Get Enough” si multe altele. Ne-a parut rau ca nu am auzit „Obsessions”. 

Anderson a facut un show de zile mari, trecand de la sensibilitatea unor cantece precum „Sometimes I Feel I’ll Float Away” la energia debordanta a unui „New Generation”. Neil Codling, intr-un outfit foarte brit si transmitand o carisma subtila a facut show trecand cand la chitara, cand la clape.

Oakes, chitaristul formatiei, probabil cea mai sobra prezenta de pe scena, si-a strunit instrumentul cu precizie chirurgicala, in timp ce Simon Gilbert a exorcizat tobele. Osman, o aparitie neobisnuita la bas, a preferat sa stea in spate si sa „tune” subversiv.

Brett, in schimb, nu se mai satura de lumina reflectoarelor, dansand, aruncand microfonul, „biciunind” publicul cu el, punandu-se in genunchi si coborand printre fani. Cu un zambet impecabil si un sarm devastator, artistul a aratat ca este un rockstar in adevaratul sens al cuvantului si ca nu si-a petrecut ultimii 45 de ani pe Pamant fara sa invete arta destramarii inimilor fanelor.

Formatia s-a intors la bis si a cantat „Saturday Night” spre deliciul admiratorilor. Fericiti si energizati dupa un show grozav, muzicienii au multumit publicului roman pentru dragostea aratata si au promis ca se intorc.

Data de 11 august marcheaza ultima zi a editiei din 2013 a festivalului, in mod clar una dintre cele mai reusite si profesioniste. Speram ca evenimentul sa aiba viata lunga si asteptam cu nerbdare „Summer Well 2014”.

Ai fost la „Summer Well”? Poate te-am imortalizat intr-o poza! Cauta AICI (ziua 1) sau AICI (ziua 2). 

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*