Taine la Devilstone – Numai sabia mai poate schimba ceva (Partea 1)

106 vizualizări
TAINE, este una dintre putinele formatii din Romania care se poate mandri cu faptul ca a reusit sa cante „afara”. Multe trupe nu constientizeaza faptul ca o cantare „afara” inseamna mai mult decat expunere la rockeri, presa, promotori straini, inseamna in primul rand experienta si posibilitatea de a compara scena din Romania cu cea de acolo.

Ne bucuram pentru Taine, atat pentru faptul ca au facut un pas inainte (dupa atatia ani de munca), dar si pentru faptul ca si-au schimbat mult viziunea a ceea ce inseamna scena rock autohtona.
Cu siguranta vor aparea multe discutii pro si contra din partea altor trupe, a publicului si poate chiar si din partea organizatorilor, insa daca acestea vor ajuta scena rock  autohtona atunci inseamna ca materialul si-a atins unul dintre obiective.

Urmatorul material a fost primit la redactie din partea formatiei bucurestene Taine si se vrea o mica descriere a experientei avute cu ocazia recitalului pe care trupa la avut la festivalul Devinstone.

Devilstone – (Partea 1)

 
Am plecat către Devilstone în dimineaţa zilei de 11 iulie cu un bus de 8 locuri închiriat, în formula TAINE plus Stefaniţa  ( Ştefan Panea- sunet) ,Tom Brânduş (video) şi prietenul Bulgaru, nelipsit, probabil cel mai mare “stand-up comedy man” din istoria râsului din România !  🙂
Nu am să pot povesti niciodată cât de tare ne-am distrat pe drum şi prin ce peripeţii  comice am trecut, chiar  a fost cea mai intensă “noapte-zi-noapte” din viaţa mea, şi oricât de obosiţi am fost cu toţii, nebunia asta de 4000 km (dus-întors) a meritat pe deplin!

România. Mult, chiar prea multă Românie…

Am trecut apoi prin Ungaria, am trecut prin Slovacia şi ne-am oprit în Polonia la Varşovia pentru un ceas, pentru altfel era chiar păcat să nu vedem ceva mai în detaliu. Oraşul se asemăna destul de mult cu Bucureştiul, însă la capitolul curăţenie şi civilizaţie e cu un cap peste. Am pornit din nou cu bateriile încărcate, nerăbdători să trecem graniţa în Lituania. Pe tot parcursul drumului până dincolo de graniţă  ( care dealtfel nici nu există fizic) am trecut practic printr-o nesfîrșită pădure ! Pădure , pădure, pădure…

Am ajuns la festival pe o ploaie măruntă şi de cum am coborât din maşină, încă de la poarta am fost personal acostat de trei gagici luate de aburii alcoolului cu care am intrat în vorbă imediat. Foarte prietenoase şi sociabile  mi-au zis că tocmai începuse să cânte “Orange Goblin”, dacă vreau să-i văd. Între timp şi-a făcut apariţia hostess-a noastră cu pass-urile şi permisul de intrare cu maşina şi imediat am dat năvală în zona festivalului. Nu are rost să mai explic cum arată locaţia, pentru că se poate vedea uşor din poze şi din filmări. Mie personal mi s-a părut o locaţie perfectă pentru un aşa festival , iar dacă în toată ţara asta a noastră numită România găsim cu uşurinţă un asemenea colţ de natură îmbietor , partea  tristă a peisajului devine atunci când vine vorba de umplut peisajul cu spectatori . Aici e marea tragedie. În România asta pitoreasca a noastră nu avem şi nu vom avea niciun festival de rock (de “metal”)  de nivel mediu, targetat pe un public să zic de 2000-3000 spectatori care să participe activ la ridicarea nivelului unui asemenea eveniment de rock extrem. Mă gândesc cu groază că în România, cu line-up-ul festivalului DEVILSTONE, gen Enslaved, Shining ,Kadavar, Orange Goblin, etc. ,care sunt numele cele mai rezonante de anul ăsta, la noi în ţara ar fi fost un fail maxim !
Îmi vine în minte Ghost Fest, care pe o schemă asemănătoare, din punctul meu de vedere este un semi-fail lamentabil şi asta evident că s-a întâmplat, se întâmplă şi se va întâmpla  din vina exclusivă a spectatorilor.

Spectatori-consumatori care habar nu au să trăiască cu adevărat evenimente de genul ăsta, încât să cumpere bilete sau abonamente din timp, indiferent ce trupe ar cânta, să campeze trei zile în mijlocul naturii, uitând de toate problemele oraşului, şi să se distreze, jucând fotbal, volei, cântând la karaoke, pictând, făcând tatuaje, făcând plajă şi baie, pescuind , închegând prietenii, socializând….şi unde la final, concertele – muzica live să fie un bonus care să împlinească practic toată distracţia!

Cât de departe suntem… şi ce păcat, raportând totul la o ţară cu 20 milioane de locuitori pe langa cele 3- ale Lituaniei…de aproape şapte ori mai mult!!!

Scurtă descriere a locaţiei. (Fuck you concrete! Shame on you România !)

În marginea oraşului Anyksciai , într-o pădure, de cum intri pe aleea principală era amenajată o parcare mare pentru maşini şi rulote care erau aşezate într-un mod extrem de civilizat pe iarbă, in asa fel incat ca nimeni sa nu fie blocat. În stânga drumului ajungeai la prima scenă şi la zona de băuturi şi mâncare, care se continua cu un teren de fotbal/altele, cortul pentru “Metal Clinic” din timpul zilei şi o zonă de relax cu fotolii amplasate pe iarbă. Mergând înainte,drumul cobora şi ajungeai la un fel de amfiteatru natural, printre copaci, unde era poziţionată cea de-a doua scenă , ceva mai mare decât prima, tot acolo fiind amenajata şi zona de merch şi food. În stânga scenei în spatele standurilor era organizată zona oficială unde ne-am beţivanit la “after party”, plus zona de urgenţă şi testerul de alcoolemie. J ( la care în ultima zi era coadă )
Desigur nu mai este cazul să povestesc de cele două zone perfect poziţionate de toalete (suficiente) şi spălători/ duşuri.

Cireaşă de pe tort, descoperită de mine deabia a doua zi, a fost zona de camping, care era şi mai jos, undeva ceva mai departe în spatele scenei,după copaci, iar totul culmina cu o mini-plaja cu nisip, un teren de agrement, câteva pontoane şi desigur un rău cu o apă perfect curată ! Îţi poţi dori ceva mai mult de atât?

 

Pe toată perioada festivalului am fost însoţiţi , desigur doar atunci când era cazul, de către Daina, o tipă foarte cool, responsabilă dar totodată funny, foarte pregătită, care fără să facă eforturi ne-a făcut să ne simţim chiar mai bine decât acasă. Am primit acces la zona de băutură şi mâncare pentru artişti şi curioşi fiind am intrat în vorbă cu staff-ul festivalului si tehnicienii scenelor , toţi foarte amabili şi prietenoşi.
 După ce am zăbovit vreo două ore între cele două scene, unde se cânta aproape alternativ, fără prea mari suprapuneri , am văzut prestaţia celor de la SHINING , după care ne-am dus să căutăm hotelul unde fusesem cazaţi şi personal am rămas plăcut surprins când am realizat că era probabil cel mai mişto şi de bun gust din oraş.
 Ce să zic, per total am fost primiţi ca nişte prinţi, sau cel puţin asta e impresia când vi dintr-o ţară precum România, unde de obicei eşti tratat precum un nimeni. Nu înţeleg de ce în ţara asta a noastră nici măcar după 20 de ani de activitate nu reuşeşti să primeşti un pic de respect, un loc al tau, dacă nu se poate mai mult. Şi spun asta, pentru că de-a lungul carierei noastre am avut parte de nişte experienţe de toată jena. Şi trendul ăsta de bataie de joc poate continua cu uşurinţă şi în viitor, de vreme ce nu văd că cineva ar vrea să schimbe puţin lucrurile într-o direcţie “profi”, sănătoasă bazată pe respect. Măcar.

Va spun eu, doar SABIA MAI POATE SCHIMBA CEVA !

o filmare foarte interesanta se poate urmari mai jos:

TO BE CONTINUED…

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*