Trooper în deschiderea concertului Deep Purple de la Bucuresti

680 vizualizări

TROOPER cântă în deschiderea mega-showului Deep Purple de la București, de pe 13 mai. Vor fi urmați de canadienii de la Monster Truck. Accesul în incinta Romexpo va fi permis de la ora 17.00. Organizator: Events.

“Noi, Trooper, am pornit la drum în urmă cu mai bine de 20 de ani visând ca într-o zi să putem cânta alături de acești uriași” spune solistul Alin Dincă.Țin minte că încă din primele săptămâni de existență am încercat să cântâm piese Purple. Ba chiar, mai tarziu, pe unele ne-am gandit să le includem în concerte. Pot să spun fără nicio exagerare că Deep Purple a reprezentat pentru noi o adevărată școală de muzică. Am învățat de la cei buni… iar acum se împlinește și visul de a urca împreună pe scena de la Romexpo. Îmi este imposibil să explic ce înseamnă asta pentru noi și ce simțim de când am aflat vestea. Prieteni, eu atât am de spus – 13 mai, Romexpo, București. Zeii se întorc pentru ultima oară în Romania!

Don’t worry
There’s no hurry
Here we are
With all the time in the world”

În cei peste 20 de ani de activitate, Trooper a lansat opt albume de studio, un box set, o carte si un DVD, a cântat pentru mai mult de 600.000 de oameni, în peste 700 de concerte, a colaborat cu Blaze Bayley şi a urcat pe scenă alături de adevărate legende ale muzicii, precum Iron Maiden, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Prodigy.
Ultimii cinci ani au fost o perioadă aglomerată pentru Alin Dincă (voce), Aurelian Dincă (chitară, clape, voce), Ionuţ Rădulescu (bass, voce), Laurenţiu Popa (chitară), Cristian Oftez (chitara), Ionuţ Covalciuc (tobe şi percuţie). În 2011 au lansat albumul de studio „Voodoo”. A fost pentru prima oara când o trupa românească a lansat un album într-un format neconvenţional – pe un stick ce avea ataşată o păpuşă voodoo. Imediat dupa turneul de promovare al albumului „Voodoo”, Trooper au intrat din nou în studio, și în 2013 au lansat albumul „Atmosfera”, pentru care au organizat cel mai grandios concert de lansare din cariera lor. Turneul de promovare a fost unul lung şi s-a întins pe durata a doi ani. Au organizat două gale „Stelele Rockului Românesc”, la care au participat cele mai importante nume din scena rock. În 2016, la trei ani de la precedentul material, au lansat discul „În ziua a opta”.

Deep Purple va da startul turneului „ Long Goodbye Tour” pe 13 mai la București. Pe 12 august, trupa i se va alătura lui Alice Cooper în turneul din Statele Unite, care va porni din Las Vegas și se va încheia dupa o lună în Cincinnati.


Biletele sunt disponibile la prețurile de 130 lei (Gazon B), 190 lei (Gazon A), 270 lei (Golden Ring), 350 lei (Tribuna).


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*