Vița de Vie – Lansare album / 29.10.2016, Arenele Romane, București

541 vizualizări

În februarie, atunci când am fost la aniversarea de douăzeci de ani a celor de la Vița de Vie, îmi încheiam articolul cu dorința de a mai participa la evenimente similare. Se pare că nu am fost singura care a fost încântată atunci, din moment ce formația s-a hotărât să repete povestea cu ocazia lansării noului album de studio, „Șase (+)”, și doar cu invitați unul și unul, pe afiș apărând Tourette Roulette, Flesh Rodeo, Gray Matters, The Kryptonite Sparks și Days of Confusion

Unul din lucrurile care mi-a plăcut mult la concertul din februarie, cu toate că inițial numărul invitaților mă făcuse un pic sceptică, a fost faptul că absolut niciuna dintre trupele invitate nu a fost de umplutură, ca să zic așa; fiecare a avut o energie super mișto și a contribuit în felul ei unic la show. Eram sigură că așa avea să fie și de data asta.

De data asta nu am mai întârziat nepermis de mult, precum în iarna trecută, așa că am prins cam tot show-ul bucureștenilor de la FLESH RODEO. Evident, auzisem de ei, așa cum se tot întâmplă când te plimbi pe diverse site-uri dedicate muzicii autohtone, ba chiar ascultasem cel puțin o melodie, în treacăt, dar nu asistasem la vreun concert de-al lor până sâmbătă seara. Greșeala mea, evident. Oamenii se definesc drept alternative metal pe pagina de Facebook, dar melodiile lor mi se par a se îndrepta serios către zona de progressive metal. Mi-au plăcut suficient de mult cât să le caut muzica pe bandcamp, ceea ce vă recomand și vouă. Din păcate, având în vedere că au cântat primii, publicul a fost destul de redus, dar chiar și așa tot au reușit să facă un spectacol de calitate.

Au urmat TOURETTE ROULETTE, supergrupul scenei alternative din România, o formație foarte dragă mie. Îl consider pe Narcis Axinte, solistul lor, una dintre cele mai mișto voci din România, și merg întotdeauna la concertele lor cu plăcere, pentru că au o energie absolut fantastică și se urcă mereu pe scenă cu un chef de cântat nemaipomenit. Ca să nu mai vorbim de cât de dansabile sunt piesele lor, pur și simplu nu poți să stai locului când îți cântă Tourette fucking Roulette. Între timp, în public mai apăruseră oameni, unii dintre ei chiar dansau pe muzica băieților, de mine nici nu vă mai spun, că am ajuns deja la punctul în care știu și versurile la fiecare piesă măcar parțial. Nici nu mi-am dat seama când a zburat timpul alocat concertului lor, atât de fain a fost.

GRAY MATTERS a urcat pe scenă cu un pic de întârziere, din cauza unor probleme tehnice, după cum s-a scuzat Laura Mihăilă, solista lor. Mi-a plăcut foarte mult și de ei – sunt foarte dezinvolți pe scenă, sunt super carismatici și combinația melodios-agresivă de pe melodiile lor funcționează de minune. Și puteți să mă acuzați de subiectivitate, dacă vreți, fiindcă o cunosc pe Laura de pe vremea când eram în liceu, dar am admirat-o mereu pentru vocea ei absolut superbă. Concertul de sâmbătă mi-a arătat încă o dată că anii ce s-au scurs de când am auzit-o prima oară s-au scurs cu folos, pentru că acum vocea ei sună și mai bine de cum îmi aminteam eu. Moshpitul care s-a format în timp ce ei cântau demonstrează din plin că și publicul s-a simțit foarte bine.

Am privit concertul THE KRYPTONITE SPARKS din primul rând, lateral stânga, unde mă vârâsem ca să pot să savurez mai îndeaproape doza de rock alternativ a serii. Am avut astfel ocazia să admir îndeaproape jumătatea de manechin în chiloți roșii pe care băieții o căraseră după ei pe scenă. Evident că entuziasmul cel mai mare a fost stârnit de piesele „Ești”, respectiv „Și golanii beau ceai”, pe care m-aș aventura să le numesc cele mai cunoscute melodii ale lor, dar întreg concertul lor a fost extrem de antrenant și, exact ca și la Tourette, nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Băieții ăștia îmi plac cu fiecare concert din ce în ce mai mult, se vede că pun suflet în tot ceea ce fac, iar în ce privește talentul lor ca instrumentiști… jos pălăria, sincer.

Ultima formație înainte de atracția principală a serii a fost DAYS OF CONFUSION, care și-au început segmentul cu proiecția noului lor videoclip, „Memories From My Future Lives”, regizat de Cristian Pop, care a câștigat anul acesta festivalul de film internațional Next. Concertul lor a fost o experiență absolut deosebită pentru mine. Deși nu tocmai fan (nu încă), vineri, la muncă, intrasem pe YouTube și pusesem „Dharkata” pe repeat. Nu fusese deloc întâmplător – fix în acea zi ieșise compilația dedicată trupei Goodbye to Gravity, în care Days of Confusion bifau o apariție alături de Vița de Vie, împreună cu care interpretau acustic „The Day We Die”.

În paranteză fie spus, nu era pentru prima oară în seara aceea când simțeam la modul acut că mă aflu în ajunul aniversării Colectiv. Mai avusesem un moment de genul și în timpul prestației Flesh Rodeo, sau atunci când Narcis de la Tourette Roulette trântise o înjurătură de pe scenă la adresa Ozanei Barabancea, cea care postase nişte lucruri absolut halucinante după tragedie. În pauzele dintre melodii parcă auzeam „Heed the Call” răsunându-mi în urechi. Days of Confusion nu au făcut decât să îmi amplifice conștiința acestui fapt.

Era fix ce aveam nevoie să aud la momentul acela. În general, eu sunt fană a melodicității, ceea ce explică numărul mare de formații alternative pe care le ascult, dar uneori un pic de zgomot și niște urlete sunt fix ce îmi trebuie. Uneori niște muzică agresivă este cel mai bun mod prin care îți poți exprima anumite trăiri. Bonus pentru apariţia lui K-gula, care a cântat alături de formație piesa „O viață”, cu un refren foarte grăitor, mai ales în condiţiile politico-sociale de azi: „Toți banii din lume nu mă pot cumpăra / Fiindcă sufletul meu este deasupra”.

A urmat VIȚA DE VIE. Aici vine momentul în care iau o pauză și îmi caut vorbele, căci nu ştiu ce lucruri aș mai putea menționa pe care nu le-am menționat deja în cronica aniversării de douăzeci de ani. Intrarea în scenă a fost la fel de spectaculoasă ca și atunci, cu două ecrane care s-au despărțit ca să facă loc formației. Prestația scenică a băieţilor a fost de-a dreptul impecabilă, dar nici nu mă așteptam la mai puțin din partea lor. Am avut iarăși parte de niște momente cu totul inedite, precum apariția celor doi fani, Dan Stănescu şi Alex Teodorescu, pe melodia „Somn uşor”, câteva piese acustice („Mori”, „Alungă-mi tăcerea”, „Fără cuvinte”), „Luna şi noi”, alături de fetele de la Blue Noise, melodie urmată de un cover absolut magnific după Alice in Chains, ocazie cu care ne-am putut bucura şi de prezența băieților de la Blue Noise.

Pentru mine însă cel mai emoționant moment al serii a fost de departe acela în care, după ce s-a auzit piesa „Hai, încearcă”, cântată în tandem cu Cosmin Lupu, vocalul de la Days of Confusion, pe ecran a apărut logo-ul Goodbye to Gravity, iar Adrian Despot a spus că dedică următoarea melodie unor prieteni pe care i-ar fi dorit alături de el. Days of Confusion şi Vița de Vie au cântat apoi împreună melodia „Back to Life”, la sfârşitul căreia aveam ochii în lacrimi. Mă tot întreb de când s-a terminat concertul dacă, poate, nu ar fi fost mai bine ca lansarea aceasta să fi avut loc cu o săptămână mai devreme sau mai târziu, ca să se poată bucura toată lumea fără strângeri de inimă atât de dureroase. E greu, foarte greu, să redai niște impresii de concert atunci când simți că ai plâns cu un ochi şi ai râs cu celălalt.

Așa s-a scris povestea lansării Vița de Vie. Partea a doua a albumului urmează să fie scoasă la lumină la anul, când ne vom bucura probabil de un eveniment similar.

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*